Sfinţii Patruzeci de Mucenici, săvârşindu-se pe stadionul nevoinţei, şi, după starea cea de toată noaptea în iezer şi după răbdarea cea de diamant către ger, fiind traşi către dimineaţă la ţărmuri pentru a li se sfărâma cu beldiile fluierele picioarelor, pe când pătimeau ei, mama unuia dintre ei era lângă dânşii, privindu-l pe feciorul său, mai ales şi pentru că acesta era mai tânăr la vârstă decât toţi; şi se temea ca nu cumva tinereţea şi iubirea de viaţă să facă frică întru dânsul şi nevrednic să se afle de cinstea şi rânduiala ostăşească. Deci stătea uitându-se şi, precum putea, şi cu chipul şi cu vederea punea într-însul îndrăzneală, mâinile întinzându-le către dânsul şi zicând: „Fiul meu preadulce, fiu al Tatălui Ceresc, puţin rabdă, ca desăvârşit să te faci; nu te spăimânta de munci, că, iată, lângă tine stă Hristos ajutător; nimic nesuferit, nimic dureros nu te va întâmpina; toate acelea au trecut, pe toate acestea cu a ta vitejie le-ai biruit; după aceasta, [vei afla] bucurie, dulceaţă, răsuflare şi veselie, de care te vei împărtăşi împărăţind cu Hristos, şi solitor mie, celeia ce te-am născut, către Dânsul te vei face”. Deci zdrobindu-li-se sfinţilor fluierele picioarelor, şi-au dat sufletele la Dumnezeu; iar ostaşii, aducând care, au pus într-însele sfinţitele trupuri ale sfinţilor, pe care le-au adus la gura râului vecinilor. Iar pe tânărul acela al cărui nume era Meliton, suflând încă viforul, l-au părăsit, lăsându-l aşa, cu nădejdea că va trăi, pe care, maica sa, trecând cu vederea slăbiciunea femeiască şi uitând de milostivirile (afecțiunea) cele de maică, văzându-l lăsat aşa singur, această privelişte o a socotit a fi mai vârtos ca o moarte a sa şi a fiului său; şi ridicându-l pe umerii ei, urma carelor cu mărime de suflet. Apoi, pe când i se părea că arată mai degrabă ca un mort şi stins, l-a aflat pe dânsul că trăieşte.
Deci, de vreme ce era astfel purtat de dânsa, şi-a dat duhul, iar atunci, de griji dezlegându-se mama sa, de o mare oarece şi foarte dulce [simţire] pentru sfârşitul fiului său săltând, l-a adus până la locurile unde erau sfinţii, punând trupul cel mort al fiului ei cel preaiubit deasupra, şi aşa cu ceilalţi l-a numărat, ca nici acest trup să fie lipsit de celelalte trupuri, al cărui suflet se silea cu sufletele acelora să se numere. Iar slujitorii potrivnicului [ighemon], aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor şi, pizmuind ei pe Creştini, au luat oasele lor şi le-au slobozit într-un râu. Iar acelea, cu adevărat, cu dumnezeiască Pronie s-au adunat aproape de o râpă, iar scoţându-se ele cu mâinile Creştinilor, s-a dăruit nouă astfel bogăţie nefurată.
(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 71)
Categoria: Articole
Cautare:
Mama unuia dintre Sfintii 40 de Mucenici ‒ exemplu de dragoste jertfelnica
Vizualizari: 745
Id: 5005
Imagine:

Share:
Sa ne facem bine unul altuia, si aici, si dupa moarte
Cu rabdarea, treci marea vietii
Monahii isi dedica viata iubirii tuturor oamenilor, iubindu-L pe Dumnezeu
Avem responsabilitatea de a iubi
Prietenia care dureaza o viata
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.