Mândria e închidere faţă de Dumnezeu, e suficienţă de sine şi, ca atare, pricină de sărăcire a existenţei. Nimeni şi nimic nu poate exista numai prin sine. Toate sunt în legătură, în comunicare. Şi numai prin aceasta se ţin. De aceea, mândria e şi pricina dezarmoniei generale; toate merg scârţâind, toate suferă de o boală generală din pricina mândriei. Ele nu se pot rupe de tot una de alta, dar nici nu sunt deplin şi sănătos articulate unele cu altele. O spun aceasta gândindu-mă la creaţiune. Căci Dumnezeu nu suferă în Sine de această dezarmonie, dar suferă pentru suferinţa creaţiunii Sale, a operei Sale. Ea se opune atenţiei Lui şi ca să-L blameze pe El pentru suferinţa de care suferă ca operă a Lui.
Tăgăduirea voinţei proprii e tăgăduirea voinţei opuse voinţei lui Dumnezeu, Care vrea să le ţină pe toate în armonie. Smerenia e mulţumirea cu încadrarea proprie în întregul general, în armonia totului, care ca atare se află şi în armonie cu Dumnezeu .
(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 28)
Categoria: Articole
Cautare:
Mandria creeaza dezarmonie
Vizualizari: 817
Id: 16843
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.