Mandria il impiedica pe om sa-si vada viata cu obiectivitate

Cine se mândreşte cu ceva este potrivnic al lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne-a dat pildă a smereniei celei mai adânci atunci când, încingându-Se cu ştergar, a spălat picioarele ucenicilor.

Mândria întunecă înţelegerea, aruncă în prăpastia răutăţilor; dintre toate patimile, ea este cea mai cumplită şi ţine locul tuturor celorlalte, drept pentru care adeseori putem vedea în cei stăpâniţi de această patimă asprime a vieţii şi nevoinţă, fiindcă diavolul, vânându-l pe om cu această patimă, nu-i mai pune piedică în nevoinţele lui părute şi chiar îl ajută, ca, făcându-l prin aceasta să se mândrească, să-l arunce mai apoi în cea mai adâncă prăpastie a pierzării.

Mândria îl împiedică pe om să-şi vadă neajunsurile. De nicio patimă nu se bucură atât diavolul ca de mândrie: cei mândri poartă pe frunte pecetea lui. Diavolul se străduie să semene până şi în virtuţile noastre neghinele mândriei. Pe rugători îi vânează cu rugăciunea, insuflându-le o părere înaltă despre sine, pe nevoitor – cu nevoinţele lui, pe cel evlavios – cu evlavia, pe postitor – cu înfrânarea, pe cel milostiv – cu binefacerile lui, pe cel ce se linişteşte – cu liniştirea, pe cel neagonisitor – cu neagonisirea, şi aşa mai departe: pe cine, cum şi cu ce poate, vânează, semănând în fiecare gândurile părerii de sine. Dar, ca să le dezrădăcineze pe acestea chiar de la temelie, Atotbunul nostru Mântuitor a rostit cuvintele acestea dumnezeieşti: „Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: «Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut»” (Luca 17, 10).

(Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 115-116)

Categoria: Articole

Cautare: