Mandria nu poate sta la un loc cu smerenia

Mândria nu poate sta la un loc cu smerenia, după cum focul nu poate sta la un loc cu apa. Mândria şi invidia lui Cain s-a izbit de smerenia şi curăţia lui Abel. Cine citeşte cartea lui Iov află cum acesta a pierdut sănătatea, averea, copiii şi cum au venit la el prietenii şi soţia îndemnându-l: huleşte pe Dumnezeul tău pentru suferinţa ta. Dar Iov, în smerenia lui, a rostit cuvintele care ne-au rămas îndreptar: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. Aceeaşi smerenie o găsim la împăratul David care se ruga: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi iartă toate păcatele mele” (Ps. 24, 18). „M-am smerit şi m-a mântuit pe mine Domnul!” (Ps. 114, 6), „Inima frântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50).

Întruchiparea smereniei o găsim la Fecioara Maria. Ea ne descoperă că L-a câştigat pe Dumnezeu prin smerenie căci „Dumnezeu a căutat spre smerenia roabei Sale” (Lc. 1, 46-48). Dacă Eva a căzut prin mândrie, Fecioara Maria a biruit prin smerenie. Ea a deschis pentru toţi calea smereniei prin Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, Care s-a smerit până la moarte şi Care ne-a spus: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 28). Întrucât n-avem Învăţător mai mare decât El, pe El să-L ascultăm şi urmăm.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 15-16)

Categoria: Articole

Cautare: