Marturisesc Ţie, Mantuitorule, pacatele pe care le-am facut...

Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut şi rănile sufletului şi ale trupului meu, pe care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

Poetul se adresează Mântuitorului Hristos cu dispoziţie spre mărturisire. El decide destăinuirea păcatelor pe care le-a făcut. Doreşte să scoată în evidenţă rănile pe care le poartă în sufletul şi în trupul său, răni pe care le-au deschis alţi tâlhari, precum gândurile cele necurate. Foarte importantă este sublinierea interdependeţei sufletului şi a trupului, dar şi a atitudinii acestora faţă de păcat. În troparul acesta gândirea poetului se îndreaptă spre Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 30-36). În alte tropare, prezentate mai jos, se va reîntoarce [la această pildă].

De am şi greşit, Mântuitorule, ştiu însă că iubitor de oameni eşti; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

Împreună cu mărturisirea stării sale de păcătoşenie, poetul îşi declară credinţa în iubirea de oameni a Mântuitorului. Cuvintele imnografului ne amintesc de exprimările asemănătoare ale Sfântului Simeon Noul-Teolog: „Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție… dar și aceasta știu, că mărimea greșelilor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă…” (rugăciunea a 7-a din Rânduiala Sfintei Împărtășanii). Sfântul Andrei, ca să indice atitudinea lui Dumnezeu față de omul păcătos, împrumută expresii și imagini din Pilda Fiului Risipitor.

(Simeon Koutsa, Plânsul adamic. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iași, 2012)

Categoria: Articole

Cautare: