De întrebi un stareţ de vreun gând, de ştii că este credincios a păzi cuvântul tău, dezgoleşte-i lui gândul cu slobozenie, iar de va grăi cineva despre gânduri din cele ce te luptă pe tine, să nu voieşti să-l asculţi pe dânsul, ca să nu ţi se facă ţie războaie. Dacă fratele îţi va încredinţa ţie, ca unui vrednic de încredere, neajunsurile lui, să nu spui aceasta înaintea cuiva, că moarte a ta este. De întrebi pe bătrânul despre gândurile tale, să întrebi nu după ce ai făcut [fapta cea după gânduri], ci spune [degrab] ceea ce te luptă pe tine acum, şi nu fi făţarnic, zicând unele în loc de altele, sau că altul a făcut, ci spune adevărul, şi te găteşte pe sineţi, ca orice-ţi va zice ţie să faci, de vreme ce, altminteri, pe tine singur te batjocoreşti, şi nu pe bătrânii pe care-i întrebi.
Şi când întrebi pe bătrâni despre război, să nu asculţi [de] gândurile cele ce-ţi grăiesc ţie dinlăuntru mai mult decât de cele ale bătrânilor, ci te roagă lui Dumnezeu, zicând: „Fă cu mine milă şi, ceea ce voieşti, dă Părinţilor mei, ca să-mi spună mie" (în primele secole, ba chiar şi până astăzi în unele mănăstiri, mărturisirea gândurilor se făcea - după tipicul fiecărei mănăstiri sau după învoiala dintre călugări - nu numai în faţa unui bătrân (duhovnic), ci, după nevoie, şi altora, deşi se socoteşte că fiecare avea la bază un duhovnic al lui. Ce deosebea această practică de chipul spovedaniei de astăzi, înţeleasă ulterior ca Sfântă Taină între cele şapte Taine, este o altă temă încă necercetată îndestul până azi, mai ales într-un context în care împărţirea în şapte Taine a apărut datorită scolasticii de mai târziu, când s-a accentuat mai mult caracterul juridic al Tainelor. Şi orice îţi vor spune ţie Părinţii, fă cu credinţă, şi te va odihni pe tine Dumnezeu. Dacă eşti neputincios şi cazi întru patimi, păzeşte-te pe sine a nu lăsa pe cineva să-ţi spună ţie patimile gândurilor lui, ca unui credincios, că pierzare este sufletului tău acest lucru. Să nu descoperi înaintea tuturor gândurile tale, ca să nu dai sminteală Părinţilor, ca darul lui Dumnezeu să te acopere pe tine.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 107-108)
Categoria: Articole
Cautare:
Marturisirea gandurilor
Vizualizari: 787
Id: 14147
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.