Marturisirea tuturor pacatelor aduce iertarea deplina a celui spovedit

În Pateric întâlnim următoarea istorisire, din care învăţăm că în faţa duhovnicului, prin intermediul căruia lucrează harul preoţiei lui Hristos, suntem datori să ne mărturisim cu sinceritate toate păcatele.

Cândva, o femeie s-a dus la duhovnicul ei, pentru a se mărturisi. Acesta era călugăr şi avea sub ascultarea sa un ucenic, care stătea la intrarea în biserică şi îi conducea la duhovnic pe cei ce doreau să să mărturisească. Femeia s-a mărturisit şi, după ce duhovnicul i-a citit rugăciunea de dezlegare a păcatelor, s-a întors acasă. După aceasta ucenicul a venit aproape de duhovnic şi i-a spus: „Părinte, femeia aceea cred că avea mari probleme. În timp ce o spovedeaţi am văzut de la depărtare că din gura ei ieşeau mai mulţi şerpi micuţi. La un moment dat se chinuia să iasă şi unul mai mare, dar nu reuşea. Scotea mereu capul hidos, dar apoi intra înapoi”. Atunci duhovnicul i-a spus: „Aleargă repede şi cheam-o înapoi, că sigur are un păcat mare de mărturisit, dar pe care i-a fost ruşine să-l spună, fiind ţinută de satana”. Când ucenicul a ajuns la casa femeii, a aflat cu stupoare că aceea tocmai murise. Trebuie să luăm aminte aşadar, că pentru un singur păcat mare, nemărturisit la timp, ne putem pierde sufletul şi ajungem în iad!

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, p. 68)

Categoria: Articole

Cautare: