MARTURISITOR

MARTURISITOR

1288. - Se numeste marturisitor al credintei crestine cel care are credinta si tarie multa intru a sluji Domnului, incat nu sovaieste nici in fata greutatilor vietii si nici sub mult feluritele amenintari ale necredinciosilor nu sovaieste, aparand adevarul evangheliei cu putere mai tare decat moartea (cant. am. 8, 6). Aceasta marturisire este poruncita de Domnul (Matei 10, 32; Luca 12, 8; F. Ap. 1, 8; 2, 32; 4, 19-20; Rom. 10, 9-10; Evrei 10, 23; Apoc. 3, 5) pentru care a fagaduit rasplata multa (Matei 5, 10-11; Luca 6, 12; 24, 48; II Cor. 4, 17; II Tim. 2,12). In epoca patristica cei ce au scapat mutilati din persecutii fara a injosi credinta erau foarte respectati. Cei ce se leapada de credinta se numesc apostati (I ec. 11, 14; Apost. 62; Sf. Nichifor 25, 35).

1289. -”Daca vreun crestin pentru numele lui Hristos si pentru credinta si dragostea lui Dumnezeu, a fost osandit de catre nelegiuiti la jocurile gladiatorilor, spre a fi sfasiat de animale sau la scoaterea metalelor, ci din munca si osteneala voastra trimiteti-i pentru intretinerea lui si pentru plata soldatilor ca sa fie usurat si ingrijit si pe cat va fi cu putinta, sa nu fie stramtorat fericitul vostru frate, caci cine este osandit pentru numele Domnului Dumnezeului nostru este martir sfant, frate al Domnului, fiu al Celui Preainalt, locuinta a Duhului Sfant si prin el, fiecare dintre, credinciosi a primit lumina slavei Evangheliei (II Cor. 4, 4) pentru ca el s-a invrednicit de cununa cea nestricacioasa (I Cor. 9, 25) si de marturia patimilor sale si de impartasirea sangelui sau, pentru “a se face asemenea mortii lui Hristos” (Filip. 3, io) spre infiere. Pentru aceasta deci, toti credinciosii “sa ajutati pe sfinti” prin episcopul vostru din averea (Luca 8,3) si din osteneala voastra. Iar daca cineva nu are, sa posteasca intr-o zi si punand deoparte cheltuiala acelei zile, sa o hotarasca pentru sfinti. De are insa cineva din belsug, sa le dea si mai mult dupa masura puterii lor. Iar de este cineva in stare sa-si- dea si toata averea ca sa scape pe cineva din inchisoare, va fi fericit si prieten al lui Hristos”. -Const. Apost. V,l.

1290. -Daca este desavarsit “cel ce da averea sa saracilor (Matei 19, 21) din dragostea catre cele dumnezeiesti, cu atat mai mult cel ce o da pentru martiri, pentru ca unul ca acesta, vrednic fiind de Dumnezeu, va indeplini vointa Lui (Matei 7, 21) impartind acelora care L-au marturisit inaintea neamurilor (F. Ap. 9, 15) si imparatilor si a fiilor lui Israil, despre care Domnul a vorbit zicand: “Pe cel care Ma va marturisi inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi inaintea Tatalui Meu”. Si daca astfel sunt, ca si de Hristos sunt marturisiti inaintea Tatalui Ceresc, nu trebuie sa va rusinati a merge la ei in inchisori. De veti face aceasta, vi se va socoti drept martiriu, pentru ca in ei martiriul s-a dovedit prin fapta, iar in voi prin bunavointa, ca ati luat parte la suferinta lor”. -Const. Apost. V, 1.

1291. -”Daca cineva care se socoteste pe sine frate (crestin) fiind inselat de diavolul a facut rau si fiind dovedit a fost osandit la moarte ca preacurvar sau ca ucigas, deosebiti-va de el, ca sa fiti neprimejduiti si ca sa nu fie careva dintre voi banuit ca partas la faradelegea lui si ca sa nu se imprastie ocara, ca toti crestinii iubesc faptele nelegiuite. De aceea stati deoparte de unii ca acestia. Pe. cei inchisi in temnita insa, pentru Hristos, prin pira din partea celor nelegiuiti sau osanditi la moarte sa fie pusi in lanturi sau la surghiun, ajutati-i cu toata rivna, ca sa scapati madularele voastre din miinile nelegiuitilor. Si daca cineva sta in legatura cu ei si este prins si supus la chinuri fericit este ca s-a facut partas mucenicilor si urmator al patimilor lui Hristos”. -Const. Apost. V, 2.

1292. -In vreme de pace unii dintre acesti marturisitori neavand lumina mintii la inaltimea credintei, cadeau victima laudelor oamenilor si astfel erau impinsi sa doreasca situatii clericale, pe care nu le meritau. “Marturisitor nu se hirotoniseste, caci aceasta este fapta a vointii si a rabdarii, de mare cinste s-a invrednicit acela care a marturisit numele lui Dumnezeu si al Hristosului sau, inaintea oamenilor si al imparatilor (F. Ap. 9,15). Iar daca e trebuinta de el ca episcop sau diacon sau preot, se hirotoniseste. Iar daca vreun marturisitor isi insuseste cu sila vrednicia ca aceasta (fara sa fie hirotonisit) ci numai sub pretextul marturisirii, unul ca acesta sa fie depus si sa se alunge, caci nu este marturisitor, doarece a tagaduit randuiala lui Hristos si este mai rau decat un credincios”. -(I Tim. 5, 8) -Const. Ap. VIII, 23.

1293. -”Suntem la al patrulea Paste (304) de cand au inceput persecutii in care crestinii dupa ce au suferit tot felul de chinuri din cauza neputintelor trupului au cazut din credinta. Desi acestia cand au revenit la Biserica n-au fost indata reprimiti, din cauza caderii, insa fiindca ei s-au luptat multa vreme si poarta si acum ranile lui Iisus pe trupurile lor, fiind in al treilea an de pocainta al plangerii, sa se mai canoniseasca in postire 40 de zile pentru tinerea lor de minte, insusi Domnul Iisus, dupa ce s-a botezat si a postit 40 de zile, a fost ispitit de diavol, tot asa si ei exercitand in post si rugaciune, vor medita si vor cugeta la cele spuse de Domnul catre satana: “Mergi inapoia mea satano, ca scris este: Domnului Dumnezeului sa te inchini numai Lui, unuia sa-I slujesti” (Matei 4,10). -Sf. Petru 1.

1294. -”Cei ce au suferit numai greutatea inchisorii fara a fi fost torturati si au cazut din credinta (ca apostati) din cauza slabiciunilor omenesti, se vor mai canonisi inca un an (total patru ani) fiindca si acestia au suferit pentru numele lui Hristos. Ei vor rasplati binefacerile primite de la frati cat au stat in temnita (prin milostenie asemanatoare), daca doresc sa se izbaveasca de osanda diavolului, aducandu-si aminte de cele spuse:”Duhul Domnului peste mine, care m-a uns sa binevestesc iertare celor robiti, vedere celor orbi, sa usurez pe cei napastuiti, sa propovaduiesc anul Domnului in ziua rasplatirii” (Isaia 61,1-2; Luca 4,18-19) Sf. Petru 2.

1295. -”Cei ce au cazut din credinta numai din frica si singuri s-au dus la jertfirea si inchinarea zeilor fara a suferi chinuri sau temnita, iar acum au venit la pocainta, trebuie sa li se puna inainte pilda smochinului celui neroditor (citata de Luca 13, 6-9) pe care pururea s-o aiba in minte spre a face roduri vrednice de adevarata pocainta intr-un timp mai indelungat (de 3-4 ani) si astfel se vor folosi mai mult de harul iertarii” (ca fii ai Bisericii, dar nu ca preoti). -Sf. Petru 3.

1296. -”Cu privire la cei ce s-au lepadat de Hristos si au ramas nestatornici in pocainta, sa li se spuna ce s-a zis smochinului neroditor: “Sa nu mai fie in tine rod in veac si smochinul s-a uscat indata” (Matei 21, 19). Despre ei se potrivesc si cele zise de Eclesiast: ”Ceea ce este stramb nu se mai poate indrepta si ceea ce lipseste nu se mai poate numara” (Ecles. I, 15). De nu se va indrepta mai intai strambatura (sufletului) cu neputinta este impodobirea cu faptele pocaintei. Daca nu se va completa (credinta) care lipseste, nu se va putea numara sufletul intre fiii Bisericii. La sfarsitul vietii lor se va implini spusa lui Isaia: “Si se va vedea starvurile pacatosilor care s-au lepadat de Mine, caci viermele lor nu va muri iar focul care ii va arde nu se va stinge” (Isaia 66, 24). El mai spuse odinioara: “Cei nedrepti vor fi cuprinsi de groaza fara alinare, a zis Domnul” (Isaia 57, 20-21). -Sfantul Petru 4.

1297. - Cei ce s-au prefacut ca sunt nebuni ca David (I Regi 21, 13-15) si n-au iscalit declaratia de apostazie si au trecut prin capistea idolilor si nu ar fi jertfit, sau au pus paganii ca sa jertfeasca in locul lor, ca sa inlature primejdia, toti acestia vor fi supusi canonisirii de sase luni (pe langa cei trei ani) in care timp vor cugeta la spusa proorocului: “Prunc s-a nascut noua Fiul si s-a dat noua, a carui stapanire este peste umarul Lui si numele Lui se cheama inger de mare sfat” (Isaia 9,6). Dupa cum se stie in a sasea luna a zamislirii lui Ioan Botezatorul, insusi Iisus s-a nascut ca sa propovaduiasca pocainta. Amandoi au propovaduit nu numai pocainta ci si imparatia Cerurilor care este inlauntrul nostru (Luca 17, 21). Aproape de noi este cuvantul, de gura si inima noastra, de care si acesti apostati isi vor aminti si vor marturisi cu gura lor pe Domnul Iisus cum ca: Dumnezeu L-a sculat din morti, pe care auzindu-l, cu inima se crede spre dreptate iar cu gura se marturiseste spre manantuire” (Rom. 10, 8)-St. Petru 5.

1298. -”Robii crestini care au fost siliti de stapanii lor sa jertfeasca in locul stapanilor, desi au fost siliti, totusi trebuie sa se canoniseasca un an, ca sa se invete ca pe viitor sa asculte de voia lui Dumnezeu si sa se teama de Hristos, fiindca oricine va face binele marturisirii intru Hristos aceeasi marturisire o va primi de la oricine, fie rob, fie slobod” (Matei 10, 32-33; Luca 12, 8) -Sf. Petru 6.

1299. “Stapanii care au silit pe robii lor ca sa jertfeasca in locul lor, trei ani se vor canonisii caci ei s-au facut fatarnici si au impins pe altii la pacat, fiindca n-au ascultat de apostolul care invata ca stapanii sunt egali cu robii, avand toti acelasi Dumnezeu in cer, care este al tuturor (Efes. 6, 9). Caci intre toate si intru toti este Hristos si la barbari si la sciti si la robi si la slobozi (Colos. 3,11), apoi ei trebuie sa se gandeasca la ceea ce au facut silind pe robii lor la idolatrie, voind a se mantui pe sine, ca nu le-au dat dreptatea care li se cuvenea (Colos. 4, 11) spre a putea si robii scapa de apostazie”. -Sf. Petru 7.

1300. -”Cei ce au fost pariti sau cei care singuri s-au dus sa marturiseasca si au fost intemnitati si chinuiti si au cazut din credinta se cuvine a li se mangaia inima si a-i primi la rugaciune si la impartasirea sfintelor taine (caci au trecut trei ani) pentru ca si cu mai multa incurajare sa se intareasca de darul chemarii ceresti: “Cel drept chiar de sapte ori de va cadea, iarasi se va ridica” (Prov. 26, 16) ceea ce trebuie sa faca toti cei cazuti si chemati sa se ridice prin pocainta”. -Sf. Petru 8.

1301. -”Cei ce fara multa chibzuiala au mers sa marturiseasca pe Hristos si au atras persecutii si asupra altor crestini, indemnandu-i sa faca acelasi luciu, trebuiesc primiti la impartasire fiindca dupa intentiune si intru numele lui Hristos s-au luptat, desi nu au ascultat de invatatura Lui, vom spune: Rugati-va si nu intrati in ispita, iar catre Tatal zice : “Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean” (Luca 11,4). Poate ca ei nu cunosc cum ca insusi Iisus a fugit de vrajmasi si uneori S-a ascuns de fata lor (Ioan Il, 54). in vremea patimilor nu S-a predat singur, ci a asteptat pana ce ei au venit asupra Lui cu sabii si cu ciomege, cand El le-a zis: “Ati venit cu sabii si cu ciomege ca asupra unui tlhar” (Marcu 14,48) si L-au dat prins lui Pilat. insa Apostolii care au suferit asemenea cu El, intotdeauna si-au amintit cele spuse de El si astfel ei ne-au invatat: “Luati aminte la voi insiva ca va vor da Ia adunari si in sinagogi va vor bate…, adica va vor da, a zis, iar nu sa va predati singuri. Si va vor duce inaintea iegliemonilor si a imparatilor pentru numele Meu” (Luca 21, 12) dar sa nu va duceti singuri, fiindca El ne-a invatat sa suferim izgonire pentru numele Lui. Daca va alunga dintr-o cetate fugiti in cealalta (Matei io, 23). El, u vrea sa mergem singuri la soldatii diavolului ca sa-i silim sa pacaluiasca si mai mult, ci El voieste sa avem rabdare, sa ne pazim viata si sa ne rugam sa nu cadem in ispita (Matei 26, 41). Astfel, Stefan a fost tarit, dus la sinedriu si omorat cu pietre in numele lui Hristos si asa s-a proslavit, rugandu-se: “Doamne nu le socoti lor pacatul acesta” (F. Ap. 7,60). Lui Iacob i-a taiat capul. Pe Petru intru multe prigoniri a fost rastignit la Roma. Pavel cel mai rau primejduit i s-a taiat capul cu sabia dupa ce-l scapase in cosnita peste zidul Damascului. Scopul lor la propovaduirea Cuvantului si intarirea fratilor ca sa ramana tari in credinta, pentru care in multe necazuri, ziceau ei, trebuie sa intram intru imparatia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22). Ei n-au cautat folosul lor, ci al celor multi ca sa se mantuiasca (l Cor. 10, 33). inca multe sunt de spus cum trebuie sa se lucreze, dar dupa cum zice apostolul, nu ne ajunge vreme a povesti” (Evrei 11,32) -Sf. Petru 9.

1302. -”Cei ce au vazut pe mucenici murind in groaznice chinuri si dupa exemplul lor s-au aprins de ravna intru a infrunta pe cei potrivnici credintei, calauzindu-se dupa cele spuse: Ca sa nu i se para celui rau ca este intelept socotind ca gandeste intru viclesug (Prov. 3, 7) pe cand in realitate cei rai erau biruiti tainic de cei ce sufereau schingiuirile, moartea in foc, in apa si de sabie, toti acesti marturisitori care au scapat cu credinta, trebuie sa fie pomeniti la rugaciune,. Iar pentru rudeniile care au fost in afara chinurilor din temnita, dar totusi au suferit batai si schingiuiri si din cauza slabiciunii s-au lepadat de credinta, trebuie sa avem mila si de ei. De multe ori pentru suferintele celor inchisi au rabdat si parintii, fratii sau fiii lor. Pentru rugaciunile altora de multe ori, Dumnezeu intru bunatatea Sa, a daruit la multi iertare de pacate, sanatate si inviere din morti. Gandindu-ne la multele lor suferinte in numele lui Hristos, precum si la tanguirea lor intru pocainta si marturisire, avem datoria sa mijlocim si sa ne rugam catre Tatal prin mijlocirea lui lisus, care poate curati toate pacatele noastre, dupa cele spuse: “Chiar daca cineva ar pacatui, avem pe Iisus Hristos mijlocitor catre Tatal si El este rascumparatorul pacatelor noastre” (Ioan 2,1-2) -Sf. Petru 11.

1303.-”Nu se poate aduce invinovatire celor ce au dat bani ca sa scape de primejdia persecutiilor, fiindca ei au preferat sa piarda averea ca sa-si mantuiasca sufletul, pe cand altii au facut dimpotriva, cu toate ca Domnul a zis:”Ce va folosi omului daca va dobandi toate bogatiile lumii dar isi va pierde sufletul sau?” Si iarasi: “Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (Matei 6, 24; Luca 16, 13). Cei ce au dispretuit averea si banii s-au dovedit ca ei slujesc lui Dumnezeu implinind cele scrise: Bogatia este mantuirea sufletului omului (Prov. 13, 8). Si tesalonicenii arestati in locul lui Pavel si Sila au scapat prin bani multi, caci dupa ce au suferit tulburare, au luat bani de la Ioan…” (F. Ap. 17, 9-10)-Sf. Petru 12.

1304. -”Sa nu fie invinuiti cei ce si-au parasit avutul si au fugit si s-au prins altii in locul lor, caci si in Efes, in locul lui Pavel care fugise, paganii au prins pe Gaiu si pe Aristarh ucenicii lui, fiindca tulburarea era produsa din cauza propovaduirii si a convertirii multora de catre Pavel. Multi ucenici il sfatuiau pa Pavel sa fuga si sa nu se prezinte in fa(a cercetarilor (F. Ap. 19, 30-31). Daca unii ar osandi pe cei ce se calauzesc de cele spuse: Mantuind, mantuiesti sufletul tau si sa nu cauti inapoi (Fac. 19, 17) sa-si aminteasca de Petru, care era pazit in temnita de patru ostasi, a scapat scos fiind de ingeriul Domnului, apoi spre ziua, Irod a poruncit ca ostasii sa fie spanzurati (F. Ap. 12,4-18), fara a fi fost Petru cu ceva vinovat. De asemenea si parintii din Bctleem daca ar fi cunoscut ca Irod ar fi voit sa omoare pruncii lor, n-au invinuit pe acel prunc Iisus, care a scapat dupa porunca ingerului, precum este scris, incepand in graba a preda si jefui dupa chemarea numelui Lui (Citat Isaia 8, 3-4). Magii cei chemati, cu supunere si cinstire se inchinara pruncului, deschizindu-si vistieriile ii adusera aur, smirna si tamaie ca unui imparat, Dumnezeu si Om. Magii nu s-au mai intors la imparat manati fiind de pronie (Citat Matei 2, n-16). Ostasii au cautat sa omoare si pe Ioan, dar neaflandu-l au ucis pe tatal sau Zaharia, intre Biserica si Altar (Matei 23, 34), iar Ioan a scapat cu Elisabeta, pentru care fapt nu a fost vinovat” -Sf. Petru 13.

1305. -”Cei ce au suferit silnicie grozava, cascanduli-se gura spre a gusta din jertfe fiind legati si totusi au ramas statornici in marturisirea credintei si li s-au ars mainile fiindca au refuzat sa ia jertfa, apoi au fost tarati la necuratele jertfe, dupa cum mi-au scris de trei ori fericitii mucenici, ca si alti slujitori, pentru cei din Libia, toti acestia daca la cercetare, marturisesc frateste unii pentru altii ca n-au cazut din credinta, clericii sa ramana in slujba lor si trebuiesc cinstiti ca niste marturisitori fiind asemenea cu cei omorati intru mucenicie, ramanand fara grai (limba taiata sau fara putinta de a umbla) fiindca s-au impotrivit asupritorilr. Acestia se vor cinsti ca marturisitori, fiindca au vietuit ca Timotei, dupa cele spuse: “Urmareste dreptatea, frica de Dumnezeu, credinta, dragostea, rabdarea, blindetea; lupta-te cu lupta buna a credintei, apuca viata cea vesnica la care ai si fost chemat si ai marturisit marturisirea cea buna inaintea multor oameni” (l Tim. 6, 11-12) -Sf. Petru 14.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

MARTURISITOR

Vizualizari: 2430

Id: 680

Imagine:

Share: