www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Masura postului nu este aceeasi pentru toata lumea

Masura postului nu este aceeasi pentru toata lumea

Prin post au îmblânzit Ninevitenii pe Dumnezeu. Prin acesta, Israilitenii au aflat „ajutor în necazurile lor”. Cu postul cei trei tineri au biruit focul. Prin acesta, Ilie se cunoaşte purtat de căruţa de foc. Prin el a primit Moisi legea de la Dumnezeu.

Și ce să zic mai mult? Prin post, Stăpânul Hristos s-a pregătit spre propovăduirea Evangheliei, ca să ne arate pildă cât este de folositor postul. Aşadar, cine doreşte să slujească Domnului, să facă izbândă împotriva vrăjmaşilor săi şi să dobândească toate cele de mai sus vrednicii, să se înarmeze cu o sfântă urâciune de sine”, adică, să-şi pedepsească trupul cu post, cu privegheri şi cu rugăciuni şi cu oricât de multe şi aspre petreceri va putea. Căci cu acest chip, nu numai pe Dumnezeu îl îmblânzeşte, dar desăvârşit biruieşte şi pe cel mai puternic vrăjmaş, şi se fac sufletul împreună cu trupul lăcaş al Sfântului Duh.

Acestea toate, câte le-am arătat, să se facă cu dreapta socoteală cuvenită, adică: să le faci cât poţi, fără să te omori, fiindcă mulţi au întrebuinţat înfrânarea mai mult decât puterea lor şi s-au îmbolnăvit, încât pe urmă au lăsat-o cu totul ca să-și dobândească sănătatea. Pentru aceasta să facă fiecare după puterea sa, că altul poate să postească trei zile fără vătămare, iar altul nu poate nici o zi. Prin urmare, mai bună decât toate faptele este dreapta socoteală.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 356-357)

Categoria: Articole

Cautare:

Masura postului nu este aceeasi pentru toata lumea

Vizualizari: 685

Id: 5811

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.