Milostenia – din prisos sau din oricat avem?

– Gheronda, dar cum putem noi, monahii, care am depus votul sărăciei, să facem milostenie?

– Ah, de ai şti ce vrednicie are călugăria! Adevăratul monah, fiul meu, este mai presus de milostenie. Bine este atunci când ai, să dai din prisosul tău, dar este şi mai bine când dai din sărăcia ta, precum acea văduvă. Monahul însă împlineşte porunca desăvârşită, adică se leapădă de toate pe câte le are, iar la urmă se leapădă şi de sine însuşi pentru dragostea lui Hristos (Matei 19, 21). Înţelegi? Această temelie sănătoasă pune monahul adevărat. Supunându-se stareţului său, se supune Însuşi lui Dumnezeu. Cel care face ascultare a împlinit porunca cea desăvârşită. Aşadar, dacă ziua, prin purtarea ta, îl odihneşti pe stareţul tău, Îl îndatorezi pe Însuşi Hristos. Iar în timpul privegherii, El îți va spune şi ție: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi... şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Dacă eşti corect la ascultare şi în îndatoririle față de fraţi, iarăşi vei auzi: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”. Dar dacă eşti nepăsător față de obligaţiile tale zilnice, noaptea să nu aştepţi vreo pricopseală.

Nu ajunge numai să spunem „Miluieşte-mă!”. Important este ce ne va răspunde Hristos. Dacă ai fi avut urechile sufletului deschise, ştii ce ai fi auzit? „Nu vă ştiu pe voi.” (Matei 7, 23)

Arhondarul, atunci când dă de băut străinilor apă rece (Matei 10, 42), Îi dă lui Hristos Însuşi. Dacă îi găzduieşte pe închinători, pe Hristos Îl găzduieşte. Mănăstirea noastră este una din cele mai mici, dar pe străini nu-i alungăm niciodată, căci se poate ca în persoana unui străin să-L alungi pe Însuşi Hristos. Un călugăr se necăjea mult când vedea străini la arhondaric. După ce mi s-a plâns de vreo două ori că nu poate face față, i-am spus:

– Văd că tu nu eşti pentru arhondaric. Te voi pune în altă parte.

– Gheronda, iertați-mă, dar lăsați-mă să termin anul şi după aceea o să mă schimbaţi (în Sfântul Munte ascultările care se dau monahilor sunt pentru un an de zile).

– Dacă vrei să continui, ia aminte la cele ce-ți spun: Când slujeşti străinilor, să rosteşti neîncetat rugăciunea. Să nu vorbeşti cu ei decât atunci când este neapărată trebuinţă. Şi să cugeți că Îl slujeşti pe Hristos.

Atâta pace şi atât de mult har a aflat acest monah în rugăciune, încât atunci când s-a împlinit anul, m-a rugat să-l pun din nou în aceeaşi ascultare.

Bucătarul care se osteneşte şi asudă pentru a-i odihni pe fraţii lui, pe Hristos Îl odihneşte.

Toate acestea sunt lucruri de căpetenie, fără de care nu poți spori în rugăciunea minții, într-o viață de obşte. (Starețul Haralambie)

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 217-219)

Categoria: Articole

Cautare: