Milostenia si judecarea aproapelui

- Eu cred că fiecare face milostenie pe mărimea dragostei dumnezeieşti care locuieşte în inima sa. Cu cât un om are o viaţă duhovnicească mai înaltă, cu atât este mai milostiv şi nu judecă pe nimeni. Iar noi dacă suntem mai mici, suntem tentaţi să judecăm.

- Nu se pune problema, îi dai şi ai terminat. Şi dacă nu-i dai, eşti tulburat într-un fel. Vă spun, nu trebuie să ne jucăm în materie de mântuire! Nu trebuie să riscăm deloc. S-ar putea să nu-i dai, pe considerentul că este un om care nu merită, şi te-ai ars! El poate să merite.

Să vă dau un exemplu. S-au dus odată la un părinte două femei să ceară, una îmbrăcată foarte bine, iar cealaltă mai sărăcăcios. Dar aceea care era îmbrăcată bine nu cerşea, dar avea nevoie. Şi părintele a băgat mâna în oala cu bani şi i-a dat la femeia care era îmbrăcată bine, mai mult, iar la ceea care era îmbrăcată prost i-a dat puţin. Ucenicul îl întrebă: “Cum, părinte?” Zice: “Ascultă, fiule, aceea nu a venit aici pentru că este cerşetoare; este într-o mare nevoie săraca!” Stătea smerită, căci căzuse într-o nevoie. Iar cealaltă era de meserie, cerea mereu, chiar dacă îi dădeai mult. Şi apoi zice: “Nu sunt eu vinovat. Am dat cât s-a luat pe mână şi la ea s-a luat mai mult şi la cealaltă s-a luat mai puţin. A fost o lucrare peste voinţa mea!” Părintele a motivat-o omeneşte.

Noi avem lucruri importante de vorbit privind poziţia noastră, a momentului istoric în care trăim sau a zilei calendaristice. Ne punem problema cum să fim prezenţi în viaţă ca să ne mântuim. Că luptăm cu dracii, cu iaduri întregi de draci. Ce să ne încurcăm acum într-un ţigan care spune că este şchiop?

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. II, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 49-50)

Categoria: Articole

Cautare: