Un Sfânt Părinte din vremea modernă, Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913), a exprimat acest lucru astfel:
„Minunatele lucruri ale lumii acesteia sunt numai chipuri ale frumuseţii de care lumea zidită întru început era plină, aşa cum au văzut-o Adam şi Eva. Acea frumuseţe a fost nimicită de păcatul primilor oameni, închipuiţi-vă o minunată statuie făcută de un meşter iscusit - şi dintr-o dată cineva o face zob precum un trăsnet. Ce rămâne din ea? Bucăţi. Le putem aduna; putem căuta nasul, o bucată de braţ sau faţa. Bucăţile separate păstrează semnele frumuseţii trăsăturilor sale, dar ele nu mai alcătuiesc armonia de la început, întregul şi frumuseţea de la început. Tot aşa şi căderea în păcat a primilor oameni a nimicit frumuseţea lumii lui Dumnezeu, nouă rămânându-ne numai bucăţile ei, după care putem să ne dăm seama de frumuseţea dintru început.”
Odată, pe când stătea la fereastră în timpul nopţii, Sfântul Varsanufie a arătat către lună, zicând fiilor săi duhovniceşti:
„Ia uitaţi-vă - ce privelişte! Aceasta ne-a rămas ca mângâiere. Nu e de mirare că Prorocul David zice: Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura ta, şi întru lucrurile mâinilor tale mă voi bucura (Psalmul 91, 4). Că m-ai veselit, zice el, chiar dacă acesta nu e decât un chip al minunatei frumuseţi, de neînţeles pentru mintea omenească, care a fost zidită întru început. Nu ştim ce fel de lună era atunci, ce fel de soare, ce fel de lumină... Toate s-au schimbat după cădere."
(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, p. 28)
Categoria: Articole
Cautare:
Minunatele lucruri ale lumii acesteia sunt numai chipuri ale frumusetii de care lumea zidita intru inceput era plina
Vizualizari: 658
Id: 11323
Imagine:
Share:
Facandu-Se om, Hristos l-a indreptat din nou pe om catre Sine
Invidia - o injunghiere a sufletului
Hristos este „singurul lucru nou sub soare”
Diavolul lucreaza, dar lucreaza si Dumnezeu si valorifica raul, transformandu-l in bine
Datorie are fiecare sa se sarguiasca sa adune pe cei risipiti
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.