Au trecut 21 de ani de la
"Minunea de la Niculitel", MORMANTUL SFINTILOR DE LA NICULITEL
Pe 4 iunie sunt praznuiti cei patru Sfinti Mucenici de la Niculitel, Zotic, Atal, Camasie si Filip. Moastele lor au fost descoperite acum patruzeci de ani, in plina prigoana comunista asupra Bisericii, pe 4 iunie 1971, printr-o minunata lucrare dumnezeiasca. Dupa alti 30 de ani, pe 4 iunie 2001, o noua minune uluitoare avea sa se petreaca.
Niculitelul, ca mai toate asezarile dobrogene, topeste tainic in pulberea timpului o trecere smerita prin istorie. Doar din cand in cand Dumnezeu mai da semn, descoperindu-ne arar urmele ucenicilor sai, stiuti si nestiuti, care au strabatut cu veacuri in urma secetoasa Scythie, propovaduind cuvantul mantuitor al lui Hristos.
Asa s-a intamplat si in acea primavara a anului 1971, cand paraiele maloase de ploaie, rostogolindu-se vijelios de pe dealul Piatra Rosie, au spalat pamantul de pe o straduta, in locul numit de localnici „la placinta“, scotand la iveala „caciula“ unei ciudate bolti din piatra.
Curiosi, cativa sateni s-au repezit cu tarnacoapele, au spart o gaura in ea, sperand sa descopere acolo vreo comoara. Dar jos nu se aflau decat oseminte. Sapaturile arheologice insa au scos la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Inscriptiile in greaca ni i-au facut cunoscuti si cu numele: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. Ei suferisera moarte martirica in secolul al IV-lea, la Noviodunum, Isaccea.
La doi ani de la descoperirea lor, Sfantul Sinod al BOR a decis ca sfintele moaste sa fie depuse in patru racle la Manastirea Cocosu, din apropiere. Prin actiunea curajoasa a PS Gherasim de Valcea, care a sfidat ordinul autoritatilor comuniste ce nu doreau sa dea amploare evenimentului, intr-o noapte, osemintele sfintilor au fost luate din santier si depuse acolo unde hotarase Sfantul Sinod.
La exact 30 de ani de la data descoperirii lor, in vara anului 2001, la indemnul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost organizat un pelerinaj la Niculitel, cu raclele celor patru martiri ai crestinismului. Pentru o noapte, sfintii se intorceau in locul unde au stat veacuri la rand.
Noaptea aceea a fost una de priveghi si rugaciune, pe parcursul careia calugarii de la Cocosu, de la Dervent si de la alte manastiri dobrogene au citit, cu randul, neintrerupt, Psaltirea. Pe la ora 2.00 noaptea, fratele Gelu, (actualul monah Efrem) de la Manastirea Dervent, l-a rugat pe cel care il schimba la rugaciune sa-i faca o fotografie pentru a pastra mai bine amintirea acelui moment.
Nimic in jur nu prevestea ceea ce avea sa fie descoperit ceva mai tarziu. Cand filmul fotografic a fost developat, s-a putut observa o raza de lumina pogorandu-se pe langa calugar, strecurandu-se in interiorul criptei unde se aflau depuse cele patru racle cu moastele martirilor.
Intrebat de fratele Gelu ce ar putea insemna aceasta lumina, Parintele Staret Arhimandrit Tanase Petroniu de la Schitul romanesc Prodomu de pe Sfantul Munte Athos i-a raspuns:
****„Lumina nu a aparut ca ai fost fratia ta acolo, ci ea era si mai inainte si este si acum si a fost prinsa de aparatul de fotografiat in chip minunat, ca o binecuvantare dumnezeiasca pentru evlavia si cinstirea Sfintilor Mucenici ce se faceau atunci. Lumina care a aparut este Lumina Cereasca in cinstea Sfintilor mucenici, care s-au reintors la vechiul lor salas”. ******
Si, parca de atunci, smeritul Niculitel si oamenii lui talmacesc altfel trecerea lor prin timp. Invaluiti intr-o tainica lumina, incrustand vesnicia in sangele unui bob de strugure, pasesc cu mai multa bagare de seama pe cararile spre cer, pe unde, cu multe veacuri in urma, umblau sfintii insisi.
https://www.national.ro/.../minunea-de-la-niculitel...
Autor articol
Dumitru Manolache – Gardianul
Categoria: Articole
Cautare:
Minunea de la Niculitel
Vizualizari: 152
Id: 31127
Imagine:
Share:
Sfântul Amfilohie de la Poceaev
Credinciosii nu neaga datele stiintifice
Sinceritatea este chip al celor lăuntrice
Trebuie să începem cu frica de Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea pentru El - Avva Ioan Guțu
Sfantul Luca al Crimeei - Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.