Minunea Sfantului Macarie

Spunea avva Sisoe: când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm cu dânsul șapte inși. Și iată o văduvă era adunând în urmă noastră spice și nu înceta plângând. Deci a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis: ce are baba aceasta, că totdeauna plânge? I-a zis lui: bărbatul ei avea un amanet al oarecarui și a murit de năprasnă și nu i-a spus unde l-a pus și voiește stăpânul amanetului să o ia pe dânsa și pe fiii ei robi. I-a zis lui bătrânul: zi-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță. Și venind femeia, i-a zis ei bătrânul: ce plângi așa totdeauna? Și a zis: bărbatul meu a murit luând amanetul oarecăruia și n-a spus când a murit, unde l-a pus. Și a zis bătrânul către dânsa: vino, arată-mi unde l-ai îngropat! Și luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și venind la locul acela, a zis ei bătrânul: du-te la casa ta! Și rugându-se ei, l-a chemat bătrânul pe mort, zicând: cutare, unde ai pus amanetul cel străin? Iar el răspunzând, a zis: în casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Și i-a zis lui bătrânul: dormi iarăși până la ziua Învierii. Și văzând frații, de frică au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor bătrânul: nu pentru mine s-a făcut aceasta căci nimic nu sunt, ci pentru văduvă și pentru copiii cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta. Însă acesta este lucrul cel mare, căci Dumnezeu voiește sufletul fără de păcate și orice va cere va lua. Și venind a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea luându-l, i-a dat stăpânului lui și și-a izbăvit fiii săi și toți cei ce au văzut au slăvit pe Dumnezeu.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 140-141)

Categoria: Articole

Cautare: