Mirungerea, taina a Bisericii – Semnificatii teologice

Botezul se încheie odată cu îmbrăcarea neofitului, a proaspătului botezat, în haina albă, la rostirea cuvintelor „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (N) în lumina dreptății”. Însă, după cum Biserica l-a pregătit pe catehumen pentru a fi demn de primirea Sfântului Botez, sau pe nașii acestuia în cazul în care cel botezat este un prunc, tot așa îl pregătește și pentru chemarea sa decreștin.

Biserica Ortodoxă, în canoanele sale referitoare la botez, menționează faptul că imediat după botez, celui nou botezat să i se administreze Taina Mirungerii, adică a ungerii cu Sfântul Mir. Biserica veche latină a despărțit aceste taine de inițiere, de intrare în creștinism, însă în primele veacuri, imediat după botez, neofiții primeau mirungerea, după care începea Sfânta Liturghie, la care erau și împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului (Origen). Din acest motiv, Biserica Răsăriteană a păstrat această rânduială veche, lăsând cele două Sfinte Taine unite.

Prin Taina Sfântului Botez, se naște omul la viață nouă, o renaștere spirituală, intrând îndreptat și sfințit în Împărăția întemeiată de Hristos. Însă, după cum în viața trupească, biologică, omul abia născut, spre a se întări și a crește, are nevoie de aer, de lumină și de alte mijloace ajutătoare externe, așa și în viața spirituală, imediat după nașterea spiritual, prin botez, omul are nevoie de puterea darului Sfântului Duh, pentru ca, prin ajutorul Acestuia, nu numai să intre în viața duhovnicească, ci să se întărească și să crească continuu în ea.

Această putere spirituală dumnezeiască i se comunică omului, renăscut prin botez, prin Taina Mirungerii, prin ungerea trupului său cu Sfântul Mir și odată cu rostirea cuvintelor „Pecetea darului Sfântului Duh”, de către săvârșitorul tainei.

Partea vizibilă celor prezenți, a acestei taine, constă în faptul că celui botezat i se miruiesc în semnul Sfintei Cruci anumite părți ale corpului, pronunțându-se în timpul acestui act cuvintele „Pecetea darului Sfântului Duh”.

Botezul este naşterea omului în Hristos, Mirungerea este îmbrăcarea cu veşmântul de lumină necreată al harului Sfântului Duh, iar Împărtăşirea este hrănirea noastră cu nemurirea lui Hristos, prin Trupul şi Sângele Lui. Aşa cum pruncul nu este întrebat dacă voieşte să se nască, să se îmbrace şi să se hrănească, acestea fiind absolut necesare vieţii sale şi fără de care el ar muri cu siguranţă, tot aşa creştinul prunc fiind, se botează din voinţa părinţilor lui, pentru că are nevoie de viaţă veşnică, se îmbracă în veşmântul Duhului, pentru că are nevoie de căldura Duhului Sfânt, şi se hrăneşte cu Trupul lui Hristos. Fără de acestea el ar muri spiritual, iar apartenenţa lui la Trupul lui Hristos ar fi doar declarativă şi nulă duhovniceşte.

Temeiul biblic fundamental pentru succesiunea imediată a Mirungerii (vărsării Duhului Sfânt) după Botez este următorul: „Iar în clipa când Iisus ieşea din apă, Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu venind din cer şi pogorându-Se peste Dânsul. Şi glas din cer s-a auzit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am benevoit”. Iarăşi, în Fapte 19, Pavel întâlneşte un grup de credincioşi, pe care i-a întrebat: „Primit-aţi voi Duhul Sfânt, când aţi crezut?”. Iar ei au răspuns: „Nici nu am auzit că este Duhul Sfânt”. Aceştia erau botezaţi cu botezul lui Ioan, şi fiind botezaţi cu botezul Sfântei Treimi, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi au proorocit.

Categoria: Liturgica

Cautare: