MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI SAGUNA

MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI SAGUNA :: Pateric romanesc

MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI SAGUNA

(1808-1873)

Viata

Mitropolitul Andrei Saguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, in decursul secolului XIX.

Acest ierarh s-a nascut la Miscolt, la 20 decembrie, 1808, din parinti macedo-romani, anume Naum si Anastasia. Dupa ce termina scoala greco- valaha din orasul natal, urmeaza gimnaziul, apoi dreptul si filosofia la Budapesta si in cele din urma studiaza teologia ortodoxa in orasul Varset din Banatul sarbesc.

In anul 1833 este tuns in monahism la Mitropolia din Carlovit, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon si preot. Astfel, din tinerete isi inchina viata lui Hristos. In anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Varset, apoi devine egumen la manastirile sarbesti Hopovo si Covil. In anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar in aprilie, 1848, este ales si hirotonit episcop al Ardealului. Dupa 16 ani de rodnica activitate bisericeasca, culturala si nationala, in anul 1864, episcopul Andrei Saguna ajunge mitropolit al Ardealului si parinte duhovnicesc al tuturor romanilor de peste Carpati, pe care ii pastoreste inca noua ani de zile.

In anul 1873 isi da sufletul in mainile Domnului si este ingropat langa biserica din comuna Rasinari-Sibiu.

Fapte si cuvinte de invatatura

Inca pe cand era vicar, arhimandritul Andrei Saguna si-a inceput activitatea de pastor, indemnand preotii sa aiba viata morala si sa pastoreasca bine turma lui Hristos. Iata primele sale sfaturi adresate preotilor din Transilvania:

- Fiecare preot sa umble in reverenda, nu numai cand are a savarsi vreo slujba, ci si cand va veni la cetate sau va merge la mai-marii lui;

- Nici un preot sa nu indrazneasca a-si rade barba, iar parul sa si-l pieptene inapoi;

- De la cercetarea jocurilor si a carciumilor si de la orice vorbe vatamatoare cinului preotesc sa se conteneasca;

- Negustorie a face sau a umbla in persoana dupa alte castiguri sa inceteze de tot;

- Pentru ca fiecare preot dupa cuviinta sa-si poata implini datoriile sale, tot insul sa se indeletniceasca in citirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti. Sa citeasca si sa invete catehismul pe de rost si, castigandu-si folositoare cunostinte, sa fie in stare a cuvanta din timp catre popor cu spor si cu folos si a-i putea arata calea catre fapte bune, spre care sfarsit se cuvine sa aiba o viata neprihanita, purtare buna intru toate si in tot locul, ca o trambita bine rasunatoare, sa destepte pe toti spre cucernicia cea adevarat crestina si spre frica lui Dumnezeu.

In Epistolia de invatatura catre parohialnica preotime iarasi invata, zicand:

- Sa se sileasca fiecare preot a povatui poporul sa paraseasca deprinderile rele, sa nu faca nunta in post, sa se lase de casatoriile intre rudenii si sa se fereasca de cheltuielile zadarnice, de risipa de mancare si bautura ce au obiceiul a face cu prilejul nuntilor.

Apoi zicea si acestea:

- Sa nu lipseasca preotul a invata, nu numai tinerimea scolara, ci si pe cea ce nu are putinta a umbla la scoala, credinta, frica lui Dumnezeu si inceputul intelepciunii. Prin toate purtarile sale, preotul sa dea pilde bune poporului. Sa-si chiverniseasca bine nu numai casa proprie, ci si toate ce tin de biserica. Iar de cercetarea carciumilor, de jocuri si glume sa se fereasca, precum cer canoanele Sfintilor Parinti.

La urma adauga si aceste sfaturi:

- Preotii sa poarte imbracaminte preoteasca, ca din cele de afara se chibzuieste si asezarea cea dinlauntru a inimii. Sa fie cu blandete si cuget curat in adunarile si sfatuirile bisericesti, sa nu rosteasca decat vorbe frumoase si impaciuitoare; sa se poarte cu toata cuviinta fata de “stapanirile si domniile” carora le datorez cinstire si ascultare. Fata de poporani sa fie cu dragoste, indelunga rabdare si smerenie. Pentru slujbe sa nu ia decat simbria legiuita, la castig urat sa nu ravneasca, iar la cei saraci sa slujeasca gratuit, ca pentru aceasta osteneala mare plata vor avea in ceruri.

In ziua hirotoniei sale in arhiereu, episcopul Andrei Saguna a rostit aceste cuvinte:

- Cea mai mare parte a vietii mele pururea in osteneala mi-a fost si imi va fi. Dar si cea mai mare bucurie mi-a fost si imi va fi si in viitor a invinge toate piedicile. Cred cu tarie ca, fiind umbrit de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea indeplini scopul vietii mele intregi, ca pe romanii ardeleni din adancul lor somn sa-i destept si cu voia sa-i trag catre tot ce este adevarat, sfant si bun.

Episcopul Andrei Saguna s-a dovedit de la inceput a fi un adevarat parinte al romanilor din Transilvania, un aparator inflacarat al Ortodoxiei dreptmaritoare, dar, in acelasi timp, si un apostol luminat de Duhul Sfant, care punea mai presus de toate dragostea in Hristos si unirea nationala decat ura, vrajba si dezbinarea confesionala. Cu intelepciunea si cu sufletul lui pasnic, el a contribuit cel mai mult la marea adunare de unitate romaneasca din mai, 1848, de pe Campia Libertatii.

Fiind oricand gata de jertfa pentru cauza Bisericii si a infratirii tuturor romanilor din Transilvania, marele ierarh a zabovit 7 luni de zile la Viena, staruind zi de zi pentru independenta nationala si religioasa a Transilvaniei si nu s-a intors pana nu s-au usurat suferintele poporului nedreptatit.

Dupa incetarea revolutiei din anii 1848-1849, episcopul Andrei Saguna a inceput, cu grele sacrificii, opera de restaurare, infrumusetare si zidire din nou a zeci de biserici ortodoxe, in locul celor jefuite si distruse prin satele si orasele ardelene. In cativa ani, toate bisericile din eparhie erau innoite, impodobite si cu carti de cult, cu icoane, cu vesminte si cu slujbe alese.

La acestea au contribuit, alaturi de credinciosii ardeleni, si cei din Moldova si Tara Romaneasca, cu care se simteau dintotdeauna frati. Un ajutor deosebit a dat si Manastirea Neamt, care trimitea cu carele carti de slujba si alte daruri la Episcopia Ortodoxa din Sibiu.

Pentru apararea Ortodoxiei si intarirea vietii duhovnicesti si culturale in Transilvania, episcopul Andrei Saguna a infiintat, in anul 1850, o vestita tipografie eparhiala la Sibiu, care a fost ca o binecuvantare dumnezeiasca pentru toti. Despre ea vorbea marele ierarh mai tarziu:

- Aceasta tipografie, care pana la moartea mea o am grijit si o am administrat, numai Dumnezeu stie cu cate greutati o am aparat si sustinut fata de dusmanii Bisericii si ai natiunii noastre romane. Ca ce era sa fac in imprejurarile acestea? Sa sed la raul Babilonului si sa plang? Nu! Ci sa ma socotesc despre modul cum s-ar putea lati in preotime si poporul nostru cunostintele sistematice si temeinice despre Biserica si despre alte lucruri bisericesti.

Sub ingrijirea episcopului Andrei s-au tiparit, in decurs de 11 ani, 35 de carti bisericesti, dintre care se pot aminti:

Elementele dreptului canonic (1854); Kiriacodromionul (1855); Istoria Bisericii Ortodoxe rasaritene universale (1860), in doua volume; Ceaslovul, Octoihul, Psaltirea, Penticostarul si Triodul. Apoi cele douasprezece Mineie (1853-1856), “dupa originalul indreptat al Preasfintitului episcop al Argesului, Kir Iosif”; Biblia ilustrata (1856-1858), “dupa originalul celor 72 de talmacitori din Alexandria” si altele.

Numai la un an de la infiintarea tipografiei, se tiparisera la Sibiu 5.000 de Catehisme, 5.000 de Abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 Istorii Biblice, 3.000 de carti despre Datoriile supusilor si 1.500 Apostoli.

In prefata Bibliei ilustrate (1858) scrie episcopul Andrei Saguna:

- Cele doua traduceri ale Bibliei (1648 si 1688) sunt usile prin care s-a invrednicit si poporul romanesc a intra in campul cel ceresc al dumnezeiestilor invataturi, care, in mijlocul vijeliilor si valurilor lumii, raman neclatite si adevarate din veac in veac. Ele sunt izvoarele care au izvorat intaia data apa vietii vesnice pentru neamul acesta, in toate partile prin care este raspandit.

Desteptarea poporului romanesc din barbaria veacurilor, imprietenirea lui mai departe cu legea lui Dumnezeu, pasirea lui catre lumina cea blanda a civilizatiei si a culturii, infratirea neamului nostru romanesc, pe care mana proniei l-a semanat prin atatea tari deosebite si printre atatea neamuri straine, ramanerea in viata a limbii sale nationale - toate aceste binecuvantari neasemanate avem a le multumi acestor editii vechi ale Sfintei Scripturi, acestor monumente nepieritoare ale limbii, moralitatii si peste tot ale vietii noastre nationale si bisericesti.

Apoi adauga si aceste cuvinte:

- Mare, intr-adevar, si adanca trebuie sa fie multumita noastra catre pomenitii barbati mari ai poporului, care in vremi atat de grele si cu mijloace si puteri asa smerite, au facut lucruri atat de marete. Inalta trebuie sa fi fost cugetarea, adanca mintea, fierbinte credinta, adevarata iubirea lor catre Dumnezeu si natiune, cand au daruit ei natiei lor un astfel de odor! Sanatoasa si coapta a fost si constiinta ce au avut-o ei despre lipsa poporului romanesc de aceasta sfanta carte. Pentru aceea au si imbracat traducerea lor in vesmantul limbii aceleia, care sa fie inteleasa de toti romanii de pretutindeni.

Limba acestei carti nu e facuta, ci luata chiar din gura poporului. Si asa traducatorul nu e decat un rasunet, nu numai al limbii, ci si al simtirii si, peste tot, al chipului cugetarii poporului.

Cu tot dreptul dar se pot numi aceste editii, cea dintai Biblie - nu a romanilor din Ardeal, ori din Tara Romaneasca, ori de aiurea - ci cea dintai Biblie a poporului romanesc intreg, cel dintai glas obstesc cu care se roaga acest popor Parintelui din Ceruri. Nici unul din traducatorii de mai tarziu nu poate fi partas laudei ce se cuvine acelora care au altoit intaia data cuvantul Sfintei Scripturi in pom romanesc!

Iar in Istoria bisericeasca, volumul II, p. 122-124, zice:

- Pe cat aristocratia romana din Transilvania n-a avut nici o predilectie catre Biserica si natia sa si era redusa de o idee desarta, pe atata, sa zicem, preotimea si crestinii si in fruntea lor arhiereii au aratat o tarie exemplara in mijlocul nenumaratelor prigoniri si au ramas neclatiti in religie si in nationalitate.

Taria aceasta sufleteasca a fost un produs viu al acelei convingeri morale, ca daca se vor lasa de una, numaidecat se vor lipsi si de cealalta. Si fiindca romanul nu-si poate inchipui religia fara natia si nationalitatea sa, pentru aceea, ca sa asigure existenta sa nationala, a ramas in acea religie in care s-a pomenit ca roman si despre care e convins ca este scutul cel mai puternic de a-i apara nationalitatea lui de orice vijelii.

In tipografia diecezana din Sibiu, mitropolitul Andrei tiparea si carti de scoala: abecedare, catehisme, bucoavne, carti de muzica, de aritmetica, de gramatica, de istorie si geografie, pentru scolile satesti - parohiale, pentru gimnazii si mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu. Se mai tipareau: Telegraful roman, din 1852, Calendarul diecezan, Anuarul Gimnaziului din Brasov, precum si numeroase brosuri si lucrari bisericesti si folositoare de suflet.

Astfel intelegea marele ierarh sa slujeasca Biserica lui Hristos si poporul pe care il pastorea, contribuind dupa putere la apararea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea si la mantuirea lui.

Mitropolitul Andrei Saguna ramane in istoria neamului ctitorul cel mai mare al scolii si culturii ardelene.

Odata cu organizarea tipografiei, in anul 1850 a infiintat in Sibiu un institut teologic si pedagogic cu durata de unu pana la trei ani, pentru forma- rea de preoti buni, luminati si devotati Evangheliei lui Hristos, acordand celor saraci si iubitori de invatatura ajutoare, burse si carti gratuite. Pentru lumina- rea copiilor din eparhia sa, a infiintat, pe langa fiecare parohie, sute de scoli primare-confesionale, cu predarea in limba romana. In ele se invatau, atat cunostintele religioase, cat si cele de cultura generala. Scolile erau organizate si intretinute de Biserica. Preotii parohiei erau directori, iar protopopii, inspectori scolari. Profesorii erau pregatiti, fie in Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Brasov, ambele infiintate si intretinute de Episcopia Ortodoxa din Sibiu.

In anul 1873 existau in Transilvania peste 800 de scoli primare con fesionale, din care mai mult de jumatate erau infiintate de marele mitropolit.

Prin aceste trei mijloace - prin preoti vrednici si biserici, prin scoli confesionale si prin carti tiparite in grai romanesc - mitropolitul Andrei Saguna a intarit peste Carpati unitatea credintei ortodoxe, unitatea etnica nationala si unitatea de gandire si actiune, impotriva atator influente straine.

Acest neobosit ierarh si slujitor al Bisericii lui Hristos a realizat in eparhia sa si alte infaptuiri vrednice de amintit. El tinea mult la demnitatea si viata morala a preotilor. De aceea, mereu le dadea sfaturi de buna compor- tare, le adresa frumoase pastorale, le dona carti de slujba si ajutoare pentru biserica, le facea vizite canonice, umbland din sat in sat, mangaind si sfatuind pe toti ca un bun parinte al tuturor.

Odata scria mitropolitul Andrei Saguna catre preotii din eparhia sa: “Pre cat simt si cunosc marimea si greutatea chemarii mele arhieresti, pre atat ma straduiesc sa fac fata chemarii mele. Insa numai pentru una ma doare inima, si adica pentru aceea, ca nu ma iarta imprejurarile si puterile mele ca sa fac atata cat as dori sa fac pentru clerul si poporul nostru. Nadajduiesc insa ca ostenelile mele, mici si neinsemnate ca si samanta mustarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, daca le vom ingriji cu suflet curat”.

Alteori, iarasi zicea:

- De doua ori daca m-as naste, tot preot si slujitor al Bisericii lui Hristos m-as face!

Mitropolitul Andrei “purta mare grija pentru bunul mers al tuturor scolilor satesti infiintate de el si mai ales pentru Institutul Teologic din Sibiu, pe care adeseori il cerceta”. Traia in deplina armonie cu celelalte culte din Transilvania si intretinea o vasta corespondenta cu numerosi episcopi, stareti, protopopi, deputati, oameni de cultura, ministri si chiar cu imparatul de la Viena. Caci toti il respectau si erau cuceriti de chipul si intelepciunea lui.

O alta mare realizare a mitropolitului Andrei Saguna a fost reinfiintarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, desfiintata in anul 1701. La 24 decembrie, 1864, episcopia din Sibiu este ridicata la rang de Mitropolie, cu autonomie proprie, desprinzandu-se de Mitropolia sarba din Carlovitz.

Pentru buna organizare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, marele mitropolit a dat, in anul 1868, un renumit Statut Organic, care avea la baza deplina colaborare sinodala intre clerici si mireni. Astfel s-a dovedit a fi unul din cei mai mari legiuitori bisericesti.

Asa a trait si asa s-a jertfit acest mare ierarh al Bisericii lui Hristos. Rolul sau a fost, pe drept cuvant, providential si avea un suflet devotat de adevarat pastor, plin de intelepciune si curaj.

La 28 iunie, 1873, mitropolitul Andrei Saguna s-a stramutat la cele vesnice si a fost inmormantat ca un simplu calugar in curtea bisericii din Rasinari-Sibiu.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: