MITROPOLITUL GRIGORIE DASCALUL

MITROPOLITUL GRIGORIE DASCALUL :: Pateric romanesc

MITROPOLITUL GRIGORIE DASCALUL - al Tarii Romanesti

(1765-1834)

Viata

Acest luminat dascal si ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai de seama mitropolit al Tarii Romanesti din secolul XIX. S-a nascut in Bucuresti, in anul 1765, din parinti iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La varsta de sapte ani, a fost dat sa invete carte la scoala elineasca de la Manastirea Sfantul Sava. Aici se imprieteneste cu monahul Gherontie de la Manastirea Neamt, caruia ii devine ucenic. Dorind sa slujeasca toata viata lui Hristos, dupa terminarea studiilor, tanarul ucenic paraseste casa parinteasca si se duce cu monahul Gherontie la Manastirea Neamt. Aici cunoaste pe marele staret Paisie si gusta din frumusetea vietii duhovnicesti.

Prin anul 1790 este calugarit si hirotonit diacon de Cuviosul Paisie, primind numele marelui ierarh Grigorie Teologul. Apoi este randuit, impreuna cu duhovnicescul sau parinte Gherontie, la traducerea operelor Sfintilor Parinti din limba greaca in limba romana. In anul 1812 calatoresc amandoi la Sfantul Munte. La intoarcere, monahul Gherontie este ucis de talhari aproape de Dunare, iar ierodiaconul Grigorie se intoarce singur la metanie.

In anul 1820, ierodiaconul Grigorie paraseste pamantul Moldovei si se stabileste la Manastirea Caldarusani. Iar la 10 ianuarie, 1823, este hirotonit episcop si ales mitropolit al Tarii Romanesti, pastorind Biserica lui Hristos cu multa dragoste si intelepciune timp de 11 ani.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie, supranumit “Dascalul”, moare si este inmormantat langa zidul catedralei in partea de nord. Dupa sapte ani, osemintele sale s-au stramutat in gropnita Manastirii Caldarusani, iar in prezent sunt asezate in pridvorul bisericii.

Fapte si cuvinte de invatatura

Se spunea despre mitropolitul Grigorie ca, pe cand era elev la scoala elineasca din Manastirea Sfantul Sava, era cel mai silitor la invatatura dintre toti cei 75 de elevi. De asemenea, isi petrecea tineretea cu multa intelepciune, in post, in rugaciune si in citirea Sfintilor Parinti.

Se mai spunea despre dansul ca, dupa venirea parintelui Gherontie de la Manastirea Neamt la Colegiul Sfantul Sava, atat de mult s-a folosit tanarul Gheorghe de smerenia si blandetea inimii lui, ca, dupa terminarea scolii, s-a facut si el calugar.

Se spunea iarasi, ca atat de mare era legatura dragostei intre parintele Gherontie si ucenicul sau, Gheorghe, ca, pana la moarte, nimeni dintre oameni si nimic pamantesc nu i-ar fi putut desparti pe unul de altul. Prin ei “impreuna petreceau calugaria si carturaria, smerenia si intelepciunea, dorul de Hristos cu dorul de cunoastere, blandetea cu ascultarea”.

Vazand staretul Paisie pe acest tanar batran intrand in nevointa duhovniceasca si cunoscand intru sine ca va fi vas ales al Bisericii lui Hristos, indata l-a tuns in schima monahala si l-a facut diacon. Si era parintele Grigorie foarte smerit si ascultator catre toti.

La traducerea cartilor din limba greaca, impreuna lucrau si se ajutau ierodiaconul Grigorie cu parintele sau duhovnicesc Gherontie. Tot ce talmacea unul, indrepta celalalt. Ei au tradus impreuna multe carti, precum: Patericul, tiparit la Bucuresti in anul 1828; Octoihul, tiparit la Ramnic si Buda in anul 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeiestilor dogme, tiparita la Manastirea Neamt in anul 1816; Talcuire pe scurt la antifoanele celor 8 glasuri, tiparita tot la Manastirea Neamt, 1817; Cele 12 mineie, tiparite la Buda in anii 1804- 1805; Vietile Sfintilor, tiparite la Manastirea Neamt, intre anii 1807-1815 si la Bucuresti, intre anii 1834-1836; Talcul Evangheliei, ramas in manuscris; Carti de invatatura pentru Seminarul de la Socola si altele.

Cerand mitropolitul Dositei al Tarii Romanesti de la Veniamin Costachi, parintele Moldovei, sa-i trimita doi monahi talmacitori din limba greaca, acesta ii trimite pe smeritii calugari Gherontie si Grigorie din Manastirea Neamt. Cei doi monahi reinfiinteaza tipografia Mitropoliei din Bucuresti, tiparesc carti de slujba si invatatura, pun in randuiala biblioteca, apoi se intorc iarasi in Moldova, la metania lor.

Se spunea pentru ierodiaconul Grigorie ca mare si nemangaiata durere a avut cand a vazut pe parintele sau duhovnicesc Gherontie ucis de talhari la intoarcere din Muntele Athos. Deci, ingropandu-l acolo, peste Dunare, la o manastire si plangand mult pentru el, s-a intors la Manastirea Neamt. Dupa sapte ani ucenicul ii aduce osemintele fericitului sau staret si le ingroapa in pamantul tarii.

Calauzit de harul Duhului Sfant, smeritul ierodiacon Grigorie paraseste Manastirea Neamt, prin anul 1820, si se stabileste la Caldarusani, intr-o chilie foarte saraca, afara de zidul manastirii. Singura lui avere era o desaga cu carti si o rogojina pe pat. Aici petrecea ziua si noaptea in post si rugaciune, talmacind carti din porunca mitropolitului si necautand nici o dregatorie bisericeasca. Era asa de nevoitor la cele duhovnicesti, incat toata noaptea priveghea. Numai “lumina zilei ii stingea lumanarea in chilie”.

La inceputul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la Bucuresti si i-a spus:

- Domnul tarii vrea sa te faca mitropolit si te cheama!

- Ca maria sa, Voda, ma cheama, voi veni, a zis el, dar ca sa fiu pastor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gandul acesta ma cutremur.

A doua zi a plecat pe jos spre Bucuresti.

Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a vazut rau imbracat si l-a inchis in cotetul porcilor, crezand ca este vreun calugar hoinar. A doua zi, o sluga i-a dat drumul pe ascuns. Dupa putin timp, preotul l-a vazut mitropolit si s-a infricosat. Iar blandul pastor, zambind, i-a zis:

- Nu te teme, parinte, ca porcii sfintiei tale s-au purtat bine cu mine!

Dupa trei zile, ierodiaconul Grigorie a primit sa fie pastor al turmei lui Hristos. Apoi, hirotonindu-se, domnitorul Grigorie Ghica i-a inmanat carja si i-a zis:

- Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!

Ca parinte duhovnicesc al Tarii Romanesti, mitropolitul Grigorie era pentru toti exemplu de sfintenie, de saracie desavarsita si de dragoste pentru mantuirea turmei. In cele trei eparhii - Buzau, Ramnic si Arges - a pus episcopi noi pe care ii sfatuia sa cerceteze regulat turma, sa se osteneasca la indreptarea Bisericii si “sa nu stea la sfaturi si pricini desarte”. Apoi a cerut “sa nu se mai faca hirotonii necanonice”.

Acest mare mitropolit purta multa grija pentru intemeierea de scoli spre luminarea poporului, fiind numit de domn efor al tuturor scolilor din tara. La Colegiul “Sfantul Sava” se ingrijea personal sa aiba profesori buni si evlaviosi; lua parte la examene si dadea ajutor copiilor silitori si sarmani. Iar cand profesorii aveau purtari nepotrivite cu chemarea lor, le spunea:

- Sa va indreptati cu totii si apoi sa indreptati; sa dobanditi naravuri bune, apoi sa invatati de naravuri. Sa fiti cu totii sfinti sau aproape de sfinti, precum erau dascalii cei mai dinainte intr-acest loc.

Mitropolitul Grigorie a staruit sa se infiinteze seminarii in fiecare eparhie, devenind astfel adevaratul ctitor al seminariilor din Tara Romaneasca. S-a ingrijit sa faca randuiala prin manastiri, punand stareti romani in manastirile inchinate si oprind o parte din venituri pentru repararea lor, caci multe din ele ajunsesera in stare de paragina.

Dar si petrecerea sa duhovniceasca este vrednica de amintit. Noaptea dormea foarte putin, caci se indeletnicea cu rugaciunea si cu traducerea de carti. Apoi manca, o data pe zi, putine legume si poame. Purta haine simple de siac calugaresc si nu facea niciodata plimbari. Era inca foarte bun chivernisitor, insa darnic cu saracii si vaduvele. Iar cand era vorba de tiparit carti si de dat ajutoare la elevi, nu precupetea banii.

Acest intelept mitropolit intrecea pe toti din vremea sa cu ravna si cunoasterea Sfintilor Parinti. Patrundea si stapanea cu multa pricepere invatatura ortodoxa a dogmelor si a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea “teologul Grigorie, inalt in stiinte si in intelepciune, adanc in noima si smerit cugetator in ispravi si in lucrare”. Iar dregatorii tarii si poporul il numeau “Mitropolitul Grigorie Dascalul”, precum se numeste pana astazi.

Vazand acest mare ierarh “ca neamul nostru romanesc este evlavios din fire, dar sarac de armele credintei, s-a aprins cu ravna pentru luminarea lui” prin traducerea si tiparirea lucrarilor Sfintilor Parinti. Cat a fost mitropolit pe scaunul Tarii Romanesti a tradus si tiparit, atat la Bucuresti, cat si la Buzau si Caldarusani, urmatoarele carti:

Cuvintele despre putederea Sfantului Duh ale lui Iosif Vrienie, Impartire de grau si Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, toate trei traduse cat a stat in surghiunie si tiparite la Buzau, intre anii 1832-1833; Epistolele de obste ale Patriarhului Fotie, ramase in manuscris; Doua cuvinte doveditoare pentru purcederea Sfantului Duh ale Sfantului Grigorie Palama; Despre cele opt ganduri ale Sfantului Casian Romanul; Viata Cuviosului Paisie de la Manastirea Neamt; Din invataturile Sfintilor Trei Ierarhi, ale Sfintilor Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin si Simeon Noul Teolog, Fericitul Augustin, Teodorii, Teofilact al Ohridei, Atanasie de Paros si altii.

Pentru tiparirea atator carti a infiintat doua tipografii noi, una la Episcopia Buzaului si alta la Manastirea Caldarusani. Toate cartile tiparite de el le impartea in dar la biserici si in popor.

Pe cand era in surghiun (1829-1833), i s-a cerut demisia. Iar el, dorind foarte mult sa-si conduca turma incredintata lui, a raspuns:

- Dumnezeu mi-a dat suflet si eparhie si, cand imi va iesi sufletul, atunci voi lasa eparhia. Caci acestea sunt lucruri care privesc mantuirea sufletelor.

Pe fiii sai duhovnicesti ii invata, zicand:

- Cat avem vreme, sa lucram cele bune. Sa vietuim dupa cum zice Apostolul, cu infranare, cu dreptate si cu buna-credinta. Ca dupa ce ne vom duce de aici, nici un cuvant de indreptare nu ne va fi noua catre Cel ce ne va lua seama. Precum nici carmaciului, dupa ce se va ineca corabia, nici doctorului, dupa ce va muri bolnavul.

Apoi adauga:

- Ce vom face dar, va zice cineva? Sa chemam doctori iscusiti si care nu mint numele, pe Sfintii Parinti. Si auzind sfaturile lor, sa ne plecam lor si primind plasturii lor, sa le punem la ranile noastre. Mai ales ca si retetele se dau in limba noastra si in dar.

Iar despre cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, pe care insusi le-a tradus si le-a tiparit, spunea:

- Cat este de dulce vorba sfantului si cat folos poate sa pricinuiasca cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor marturisi. Ca eu nu indraznesc a zice ceva, ca sa nu micsorez cu gangavia mea fiinta lor sau a dulcetii sau a folosului. Iar daca Dumnezeu ma va tine sanatos in surghiun, ajutand El, cu rugaciunile Sfantului voi mai scrie.

Altadata iarasi spunea:

- Precum nu am incetat, mai inainte de a ma sui pe scaunul mitropoliei, sa ma silesc spre folosul neamului, dupa cum marturisesc cartile cele tiparite, asa si dupa ce m-am suit, asa si dupa ce m-am dus in surghiun. Asa, cu Dumnezeu sa se zica, si aici, in Sfanta Manastire a Caldarusanilor fiind oprit, ma voi sili ca sa se mai dea la lumina acest fel de carti, spre slava lui Dumnezeu si folosul fratilor. Ca numai atat voiesc sa traiesc, cat sa ajutorez Pravoslaviei si neamului si fratilor, ca sa poata cu inlesnire prin invataturile Sfintilor sa dobandeasca bunatatile cele vesnice.

Intorcandu-se din surghiun in primavara anului 1834, a inceput reparatia catedralei mitropolitane. Dar cei din jurul sau, vazandu-l slab si batran, l-au intrebat:

- Inalt Preasfintite, dar cand o sa vezi catedrala terminata?

- Imi ajunge sa incep lucrarea - a raspuns el. Cred ca urmasii neaparat vor sfarsi-o.

Dintre toate cartile, socotea mitropolitul Grigorie Dascalul ca “cele mai potrivite vremii si patriotilor de rand” sunt Vietile Sfintilor. De aceea a inceput traducerea si tiparirea lor. Insa n-a apucat sa tipareasca decat doua volume si s-a dus la Hristos. Cu cateva ceasuri inainte de obstescul sfarsit a spus catre un episcop al sau:

- Sa nu se sminteasca din tiparire Vietile Sfintilor si tipografiile neincetat sa lucreze, tiparind carti folositoare de suflet! Apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului, la 22 iunie, 1834.

Spuneau ucenicii ca nu s-a gasit nici o avere in chilia acestui cuvios mitropolit, decat carti randuite sa se dea in dar. Deci, fiind plans de tot poporul, a fost ingropat sub streasina catedralei. Dupa sapte ani, osemintele sale au fost stramutate la Caldarusani. Pe craniul sau stau scrise pana astazi aceste cuvinte:

“Acest cap este al preasfintitului nostru mitropolit Grigorie al III-lea. La anul 1829 din porunca Rusiei s-au dus in Basarabia, iar dupa slobozenie s-au intors in Bucuresti, la scaunul sau si au raposat in Domnul cu pace la leatu 1834″.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: