Moartea – conditie pentru inviere

Moartea nu are un caracter distrugător, ci unul creator. Din moarte vine învierea. Orice formă de moarte e o naştere la mai multă viaţă. Să nu fie la fel şi pentru moartea de la sfârşitul vieţii noastre pământeşti? Nu este oare cea mai de pe urmă şi cea mai formidabilă moarte-înviere dintre cele pe care le-am cunoscut de când ne-am născut? Departe de a fi o totală întrerupere, moartea este expresia cea mai cuprinzătoare şi cea mai completă a tot ceea ce am trăit în decursul vieţii. Dacă micile morţi prin care a trebuit să trecem ne-au condus de fiecare dată la o înviere, într-un dincolo, de ce n-ar fi la fel şi pentru marele moment al morţii, când vine clipa să părăsim această lume?

Dar aceasta nu este totul. Pentru creştini, modelul de moarte-înviere permanent prezent în viaţa noastră îşi întemeiază sensul profund în viaţa, moartea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Istoria fiecăruia dintre noi trebuie înţeleasă în lumina istoriei Sale, pe care o prăznuim în fiecare an în Sfânta Săptămână a Patimilor, dar şi în fiecare duminică în Liturghia euharistică. Toate micile noastre morţi şi învieri sunt unite, de-a lungul istoriei, cu moartea şi Învierea Sa definitivă, iar micile noastre paşti sunt ridicate şi reafirmate de marele Său Paşte.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 23-24)

Categoria: Articole

Cautare: