MOARTEA

MOARTEA

1351. -Moartea este despartirea sufletului de trup ca o urmare a pacatului (Fac. 2,17; Rom. 5,10-15) fiindca prin moarte se intrerupe firul vietii omului pe pamant ca sa nu mai pacatuiasca. Trupul se depoziteaza in pamant de unde a fost luat, iar sufletul se duce acolo de unde a fost dat (Ecles. 7,7). “Scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor Sai (Ps. 125, 6). La sfarsitul lumii toti mortii vor invia spre a-si lua rasplata dupa cele ce a facut in viata” (Matei 25, 31-40; Const. Ap. II, 13).

1352. -Moartea nu este un rau, ci un bine. Prin frica de moarte se conserva viata naturala si morala ca pe un bine pe care-l posedam fata de un mai mare bine pe care nu-l cunoastem. Omului nu-i este dat sa cunoasca ceasul mortii ca sa nu traiasca chinuit, dar el stie sigur ca va muri mai tarziu sau mai curand, din faptul ca mor copii, tineri si batrani. Cel pacatos o ignora, alungand pomenirea ei din mintea lui (Colos. 2, 13) dar cel ce traieste intru evlavie si se pregateste cu sarguinta pentru nunta mortii, acela priveste viata senin si moartea cu bucurie. El ar vrea ca peste viata pe care o are sa imbrace pe cea vesnica (I Cor. 5,2-6; Rom. 8, 23) si dupa exemplul vietii lui Iisus, trebuie sa se plece a gusta din paharul ei, ca apoi el sa se bucure si de invierea lui Hristos (F. Ap. 26, 23; Colos. 1, 18). In tinerete omul se teme mai mult de moarte, dar la batranete cei buni o asteapta mai intai ucigandu-si pacatele (Rom. 6, 11-13; 7, 8,10) ca apoi s-o astepte cu bucurie (Filip. 2, 17; II Tim. 4, 6-8), ajutati si de uzajul trupului cand dintii lipsesc, mainile slabanogesc… (Iov. 3, 20-21; II Tim. 4, 6-8). Pentru cei pacatosi este o groaza (Apoc. 9; Is. 13, 9); Ier. 8, 13). Dupa cum imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru (Luca 17, 21) tot acolo este si bucuria mortii (Sf. Ignatie; C. Rom. 4; I. Hrisostom -D. Statui V, 4; VI ec. 3; Nicodim Eclesiarhul, Epitaf, I-XX).

1353. -”Sufletul care se desparte de trup, plin de incredintare si-l dezbraca pe acesta ca pe o haina, gusta din bucuria cea negraita si netalmacita. Caci dobandind acum cele nadajduite, el leapada pe aceasta fara intristare, indreptandu-se cu pace spre ingerul luminos si vesel care vine din inaltime si strabatand fara piedica impreuna cu acela vazduhul neoprit de duhurile rautatii, ci suindu-se cu bucurie si cu indrazneala si cu graiuri de multumire, pana ce va ajunge sa se poata inchina Facatorului si de acolo sa primeasca hotararea de a se randui cu cei asemenea, si de aceeasi masura in virtute, pana la invierea cea de obste”. (Filoc. IV, p. 269, 61; Sf.Vasile cel Nou, 26 mart.).

1354. -”Nimic nu e mai infricosat ca gandul mortii si nimic mai minunat ca pomenirea lui Dumnezeu. Caci cea dintai aduce intristarea mantuitoare, iar cealalta daruieste veselie”. “Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu - zice proorocul - si m-am veselit” (Ps. 76,4). Iar inteleptul, zice: “Adu-ti aminte din cele din urma ale tale si in veci nu vei pacatui” (Ecles. 7,40). “Dar e cu neputinta sa o dobandeasca cineva pe cea de a doua, pana ce n-a incercat apasarea celei dintai”. - (Filoc. IV, p. 299, 121).

1355. -Oamenii mor “in trei chipuri”. Intai Dumnezeu iarta ca oamenii drepti sa fie omorati de fiare, de cutremure, de inecare, de fulgere sau de niscai caderi ca sa se sperie ceilalti si sa zica: Daca acel om a patimit asa, dar noi pacatosii ce vom pati, caci daca dreptul abia se mantuieste, dar necuratul si pacatosul ce va mai face? A doua, poate ca pentru mici greseli, Dumnezeu slobozeste ca omul sa pateasca acel rau, ca sa se curete si sa se apropie de Dumnezeu. A treia, ca cei ce stapanesc, peste altii au napastuit si s-au ingramadit pe capetele lor pacatele si blestemele oamenilor si de multe ori se dau intru moarte rea pentru tot raul facut… (Luca 13, 1-3).-ILT, 363.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

MOARTEA

Vizualizari: 1346

Id: 692

Imagine:

Share: