O astfel de credinţă din care nu ne-ar mai clinti nici gândul morţii, gândul că poate murim, a avut-o şi Sfântul Constantin Brâncoveanu. Avem deci prilejul să ne gândim şi la Sfântul Constantin Brâncoveanu. Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut şi el numele Constantin după numele Sfântului Constantin cel Mare. După cum ştim cu toţii, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajuns în situaţia în care trebuia să-şi mărturisească credinţa. A avut o credinţă neclintită, o credinţă din vedere, şi pentru că s-a întâlnit cu Domnul Hristos nu s-a mai uitat la lumea aceasta, la viaţa aceasta, ci a zis: „mai bine mor în credinţă decât să-mi lepăd credinţa şi să trăiesc în această viaţă”. Atunci a fost pus într-o situaţie, pe care cred că nu a mai avut-o nimeni în lumea aceasta, şi totuşi el a rămas neclintit în credinţă: şi anume au adus cei patru copii ai săi şi în faţa lui li s-au tăiat capetele, după aceea urmând să fie martirizat şi el. Când a văzut cum copiii lui mor pentru credinţă, deloc nu s-a clintit, ci a rămas în credinţă. Desigur, poate alţii ar fi spus: dacă aşa stau lucrurile, mai bine să renunţăm la credinţa noastră, să ne trăim viaţa, ştie Dumnezeu ce va fi, las că Dumnezeu ne iartă ş.a.m.d.. Dar el nu a zis aşa. A lăsat şi răbdat să-i moară copiii înaintea lui, să li se taie capetele lor şi apoi a ginerelui lui. Aceasta înseamnă credinţa neclintită. Noi suntem departe de o astfel de credinţă şi trebuie să recunoaştem aceasta. Să ne mulţumim însă şi cu atât cât putem face, cu credinţa câtă o avem, să ne mulţumim şi să nădăjduim la mai mult şi să împlinim faptele credinţei. (Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 300-301)
Categoria: Articole
Cautare:
Modelul de credinta neclintita al Sfantului Constantin Brancoveanu
Vizualizari: 728
Id: 4209
Imagine:

Share:
Cum ne putem deschide sufletul in scaunul Sfintei Spovedanii?
Maica Domnului, mijlocitoarea rugaciunilor noastre
Fiti fiii Maicii Domnului!
Taina Nascatoarei de Dumnezeu este taina tacerii
Cum s-a mutat Maica Vietii de la noi la cer?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.