MONAHUL DAMIAN TIRU :: Pateric romanesc

MONAHUL DAMIAN TIRU - Minastirea Secu - jud. Neamt

(1892-1964)

Viata

Monahul Damian Tiru a fost un mare nevoitor, un neintrecut isihast al zilelor noastre.

S-a nascut la Tg. Ocna - judetul Bacau, dintr-o familie de tarani credinciosi. Dupa terminarea scolii primare este dat ca ucenic la un atelier de timplarie din localitate. insa, fiind ales de Duhul Sfint, in anul 1915 intra in viata monahala. Mai intii se duce la Minastirea Frasinei, pentru a fi cit mai instrainat de lume. Dupa zece ani de ascultare, aceeasi dorinta de liniste il trimite la Minastirea Turnu. Aici nu sta decit patru ani.

in anul 1930, calauzit de pronia lui Dumnezeu, se reintoarce in Moldova si se stabileste la schitul Tibucani-Neamt. intre timp si sora sa dupa trup intra in viata monahala. in anul 1935 este calugarit sub numele de Damian. Iar in anul 1940 se retrage la Minastirea Secu unde ramine pina la moarte. Aici, parintele Damian Tiru ajunge la o mare sporire duhovniceasca, intrecind pe toti ceilalti din minastire cu ascultarea, cu rugaciunea si cu smerenia.

La 20 ianuarie 1964 se muta din viata aceasta si este inmormintat in cimitirul Minastirii Secu.

b. Fapte si cuvinte de invatatura

1. Parintele Damian dorea din copilarie sa slujeasca lui Hristos. Spunea ucenicului sau ca pe cind era mic se furisa din casa parinteasca si se incuia singur in biserica satului. Acolo petrecea toata noaptea, rtigin-du-se si citind sfintele carti cu luminarea in mina, iar cind se lumina de ziua se intorcea din nou acasa. Mama lui, nu o data, il batea sa-i spuna unde doarme noaptea. Dar el rabda toate pentru dragostea lui Hristos.

2. Pe cind petrecea in Minastirea Turnu, 1-a intrebat odata staretul::

- Frate Dumitre, cind vrei sa te calugaresti?

- Parinte stareti a zis el, as vrea sa ramin frate pina la moarte. Ca. n-am venit la minastiie sa ma calugaresc cu numele, ci cu faptele. Cind; voi face fapte de calugar atunci voi depune si juramintul.

3. in schitul Tibucani-Neamt parintele Damian s-a nevoit citiva ani, avind ascultarea de timplar. Desi lucra cu multa indeminare, im..primea niciodata sa fie laudat. Daca zicea cineva “lucrul acesta este foarte bun”, se intrista mult in inima sa. Iar daca zicea “lucrul acesta nu este bine facut” atunci se bucura si ii multumea.

4. Mutindu-se la Minastirea Secu pentru mai multa liniste, a zis odata ucenicului sau, singura persoana cu care vorbea:

- Parinte Nicodim, eu n-am venit aici pentru Minastirea Secu, ci pentru Ripa lui Coroi. Acolo, in adincul codrilor as fi vrut sa ma ascund, sa nu vad fata de om, sa vorbesc numai cu Dumnezeu si sa ma hranesc cu ierburile din pustie. Dar pentru ca nu am ajuns la masura aceasta, am ales viata,de obste. insa ma silesc sa fac aici ceea ce trebuia sa fac acolo.

5. Alteori iarasi zicea ucenicului sau:

- Parintele meu, eu mi-as zidi definitiv usa chiliei. Mi-as lasa doar o mica ferestruie, prin care sa vorbesc cu un singur om pina la moarte.

- Cu cine sa vorbesti, parinte Damian?

- Numai cu duhovnicul.

6. A zis iarasi batrinul catre ucenicul sau:

- Multi ani am cautat peste tot un povatuitor duhovnicesc, dar n-am gasit. Atunci am inceput sa citesc Sfinta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Aici am gasit ceea ce cautam. Cu sfintele carti ma mingii toata viata.

7. Zicea iarasi:

- Nu-i destul pentru calugari sa ramina numai la Ceaslov si Ia Psaltire. Trebuie sa citeasca mereu Sfinta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti, ca sa stie cum sa se nevoiasca pentru mintuirea lor.

8. Parintele Damian citea foarte mult noaptea. Pe linga cuvintele Sfintului Isaac Sirul si loan Scararul, citea Vietile Sfintilor si toate cartile de la strana, ca: Mineiele, Triodul, Penticostarul, Octoihul si altele. intr-o seara a spus ucenicului sau:

- Parinte Nicodim, multa dulceata si intelepciune am gustat din citirea sfintelor carti. Acum chiar de as vrea, nu ma mai pot desparti de ele.

9. Alta data a zis ucenicului sau:

- Rugaciunea si citirea sint singura mea mingiiere. Uneori ma apuc seara de citit si cind ma adincesc in citire uit sa mai maninc si sa ma mai culc. Deodata ma intreb: de ce nu mai lumineaza lampa? Cind privesc pe fereastra observ ca rasare soarele.

10. Spunea ucenicul sau ca parintele Damian nu minca niciodata stind pe scaun, ci sezind in picioare. Uneori, cind ii aducea mincare de la trapeza, zicea batrinul:

- Nu mai incetezi cu mincarea asta ?

- Ia, parinte si maninca ! Este calda ! - il indemna ucenicul. Dupa ce gusta putin, in atelierul de timplarie, raspundea:

- Parca ii lipseste ceva la mincarea asta, ca n-are nici un gust. Pune-o colo in dulap. Mai spre seara nu stiu cine o drege acolo, ca tare este buna.

Seara, insa, parintele uita sa mai manince si ucenicul ducea mincarea iaapoi.

11. Chilia parintelui Damian se afla in livada minastirii. Si spun toti ca el niciodata nu iesea prin livada sa vada pomii infloriti sau pasarile cerului, nici 1-a vazut vreodata cineva sa guste macar un mar, caci bucuria Danului JSfint era in inima lui.

12. Odata a fost rinduit batrinul sa ingrijeasca de stupina minastirii. Timp de cinci ani cit a avut aceasta ascultare n-a gustat mierea de albine, atit era de infrinat si stapin pe sine.

13. Spunea ucenicul sau ca in ultimii douazeci de ani n-a voit sa primeasca de la nimeni nici un ban, incit nici nu stia cum arata. Iar daca vreun mirean incerca sa-i plateasca pentru a-i lucra ceva in atelier, batrinul ii raspundea cu asprime:

- Du-te cu acestia din chilia mea.

14. Uneori, vazindu-l ucenicul ostenit de atita ascultare si priveghere, ii zicea:

- Parinte Damian, mai culca-te putin ca esti batrin si slabit de tot.

- Nu mai pot dormi, parinte Nicodim. A fugit somnul de ia mine. Abia daca dorm doua-trei ore pe noapte. Apoi ma scol, imi fac rugaciunea, citesc si incep sa lucrez in atelier. Si atit ma indeletnicesc cu lucrul ca nu stiu cind trece ziua.

15. Spunea iarasi ucenicul sau:

- Nu l-am vazut niciodata pe parintele Damian stind culcat sau odihnindu-se pe scaun. Ci, ori lucra in atelier cu rugaciunea pe buze si in inima, ori citea si scria in chilie. El obisnuia sa faca la toti parintii si fratii cite ceva - o masa, un scaun, un cuier - dar de la nimeni nu primea nimic.

16. In timpul razboiului unii calugari erau ingrijorati. Se gindeau unde si cum sa-si salveze viata. Deci, il intreba ucenicul:

- Parinte Damian, te-ai pregatit? Unde mergem?

- Eu m-am pregatit sa merg pina la marginea pammtului ! Apoi isi continua lucrul in atelier fara nici o grija, incit toti se mirau si se foloseau de credinta si nadejdea pe care o avea in Dumnezeu.

17. Spunea ucenicul sau ca parintele Damian lucra in atelier cite zece-cincisprezece ore pe zi, fara intrerupere. Tot timpul tacea, lucra si zicea rugaciunea lui Iisus. Apoi se retragea in chilie.

18. Odata a venit un calugar din alta minastire sa-1 vada pe acest cuvios monah. Deci, intrind in atelier, i-a zis:

- Parinte Damian, am auzit de sfintia ta si am venit sa te vad. Iar batrinul, slab si firav la trup, s-a invirtit incet imprejur in fata

lui, apoi i-a raspuns:

- Iata, m-ai vazut! Si, tacind, s-a apucat iarasi de lucru.

19. Intr-o zi i-a spus staretul minastirii:

- Parinte Damian, toti calugarii mai ies afara din chilii, se recreaza, admira frumusetea naturii, asculta cintecul pasarilor din padure, stau de vorba unii cu altii. Numai sfintia ta nu iesi deloc din chilie. Stai tot timpul cu ochii in jos si fugi de oameni.

- Parinte staret, eu am ogorul meu de prasit. Eu din el traiesc, din el imi platesc datoriile, imi achit hrana si chiria. Ca pentru asta am venit aici sa-mi achit toata datoria. Deci, cum sa ies afara daca nu mi-am terminat ogorul de lucrat !

20. Altadata spunea ucenicului sau:

- Daca esti sanatos si nu te ostenesti, cu siguranta ca esti si pacatos.

21. Zicea ucenicul catre batrin:

- Parinte Damian, ce-ai zice sfintia ta daca ar veni unii din niinas-tire si te-ar sili sa te faci preot?

- Cu vorba asta i-as scoate afara din chilie.

22. Altadata, iarasi l-a intrebat:

- Ce mai faci, parinte Damian? Iar batrinul oprindu-se putin din lucru, i-a raspuns:

- Parinte Nicodim, “intru necaz m-am desfatat” (Ps. 117, 5). Daca avem pace si bucurie cu darul lui Dumnezeu, in orice fel de ispite si necazuri sa indraznim, ca nu ne vom rusina.

23. Altadata, fiind suferind de reumatism, i-a zis ucenicul:

- Parintre Damian, nu voiesti sa faci niste bai, ca tare esti bolnav?

- Ei, parinte Nicodim! Boala vine pentru pacatele mele. Daca vreau sa scap de boala, ramin cu pacatul. Deci, mai bine primesc cu rabdare tot ce-mi da Dumnezeu.

24. Intr-o vara, batrinul a fost tare bolnav patrusprezece zile. in acest timp nici n-a mincat, nici n-a dormit, nici n-a vorbit, nici pe pat nu s-a asezat. Ci statea rezemat de perete si se ruga.

- Cum te mai simti, parinte Damian? l-a intrebat ucenicul.

- Parinte Nicodim, asta noapte am fost ispitit de diavoli!

25. Altadata a spus batrinul ucenicului sau:

- Parinte Nicodim, in noaptea asta, pe cind citeam la psaltire, l-am auzit pe diavol rizind cu hohote in chilia mea. Atunci am inceput sa ma rog cu lacrimi si nu l-am mai auzit.

26. Un calugar i-a cerut intr-o zi cuvint de folos, iar batrinul a zis:

- Cindva faraon dadea evreilor tot mai mult de lucru, ca sa nu-si mai aduca aminte de Dumnezeu si sa se roage. Acum este un faraon nevazut care indeamna pe calugari sa-si inmulteasca averile, grijile si lucrul, ca sa nu mai aiba timp sa se roage lui Dumnezeu ziua si noaptea, asa cum au fagaduit !

27. Odata a venit la batrin un frate din minastire si i-a zis:

- Parinte Damian, s-au inmultit ispitele asupra mea si nu le mai pot rabda. Ce sa fac sa scap de ele?

- Frate, daca fugi de ispite, fugi de mintuire. Ci mai degraba sa ne gindim in vremea ispitelor “ca necazul rabdare lucreaza …” (Rom. 5, 3), dupa cuvintul Sfintului Pavel. Deci, sa ne rugam mai mult si trece ispita. Ca toate sint pentru mintuirea noastra.

28. In alta zi i-a zis un frate:

- Parinte Damian, ce sa fac, ma biruiesc ispitele?

Batrinul l-a mingiiat, zicind:

- Nu lasa rugaciunea, frate. Avem nevoie de rugaciune ca de aer. lYimeni nu poate trai fara ea. Roaga-te cum poti, chiar daca esti tulburat, si indata fuge ispita.

29. Alt frate i-a zis:

- Parinte Damian, ce sa fac, ca mi se raspindeste^mintea la rugaciune si nu simt nici o dulceata?

- Deprinde-te cu rugaciuni scurte, mai ales cu rugaciunea lui Iisus si numaidecit ti se aduna mintea.

30. Odata i-a zis un frate:

- Parinte, sint tulburat. Da-mi un cuvint de folos.

Iar batrinul, intelegind durerea lui, a luat din chilie Patericul

si i-a zis:

- Primeste aceasta carte sfinta si o citeste cu atentie. Vei afla in ea multe medicamente pentru sufletul tau.

31. in alta zi a intilnit batrinul un calugar intristat. Deci, aflind pricina, s-a dus la chilie, a scris pe o foaie de hirtie citeva versete din Sfinta Scriptura si citeva cuvinte de la Sfintii Parinti, apoi intilnindu-l i-a zis:

- Primeste, parinte, aceasta mica reteta duhovniceasca ca iti va fi de mare folos.

32. A zis batrinul catre ucenicul sau:

- Parinte Nicodim, asta-noapte am citit viata cuvioasei Maria Egipteanca si adormind putin, m-am trezit plingind in hohote.

33. A zis iarasi ucenicului sau:

- Gina eram tinar ma suparau gindurile trupesti. Iar intr-o noapte, pe cind ma rugam cu lacrimi, am atipit putin si am auzit un glas: de acum nu vei mai fi luptat de asemenea ginduri. Din ceasul acela, cu darul lui Hristos, am odihna.

34. Ne spunea parintele Nicodim si acestea despre dascalul sau:

- Parintele Damian nu suferea sa auda pe cineva cirtind sau osin-dind pe aproapele. Daca venea un frate la el si incepea a cirti si a osindi, batrinul lasa capul in jos, se oprea din lucru si ofta. Atunci fratele, vazmd aceasta, se rusina de cuvintele sale si-si cerea iertare.

35. Un ieromonah din alta minastire a venit sa cunoasca pe batrin si sa-i ceara cuvint de folos.

- Sfintia ta esti parintele Damian? intreba el. Doream sa te cunosc. Spune-mi, parinte, cum as putea sa invat si eu rugaciunea lui lisus?

Batrinul insa nu i-a dat nici un raspuns. Ci statea cu privirea in jos, rezemat de masa. Atunci preotul strain a iesit scirbit din chilia lui. Mai tirziu il intreba ucenicul:

- De ce nu i-ai dat nici un raspuns parintelui, caci a plecat intristat de la sfintia ta?

- Parinte Nicodim, de cum a intrat la mine si a inceput sa ma laude, am simtit ca duhul lui indeparteaza Duhul lui Dumnezeu de la mine. De aceea am tacut.’

36. Spunea iarasi ucenicul sau ca parintele Damian statea la biserica intotdeauna in picioare, cu rugaciunea lui lisus pe buze si cu privirea in jos. Uneori, mai ales la slavoslovie, lacrima.

37. Se spunea despre dinsul ca in timpul sinaxarului si cind se citea cuvint de folos in biserica, batrinul se apropia de strana.

- Parinte Damian, ai venit sa cinti cu noi? il intrebau ceilalti.

- Iertati-ma, fratilor. N-am venit sa cint, nici sa citesc, ci numai sa aud cuvintul ca foarte mult ma indulcesc de patimirea sfintilor mucenici si cuviosi.

38. Intr-o zi l-a intrebat ucenicul:

- Parinte Damian, stiu ca inainte te impartaseai mai rar. Acum observ ca te impartasesti saptaminal. Cum este mai bine sa ne impartasim?

- Daca parintii din minastire nu s-ar sminti - a raspuns batrinul - m-as impartasi in fiecare zi. insa am ales calea de mijloc, o data pe saptamina. Cind eram mai tinar, eram in lupta si nu indrazneam sa ma unesc cu Hristos mai des. Acum, la batrinete, simt in inima mea o mare pace si bucurie duhovniceasca. De aceea doresc sa ma unesc cit mai des cu Trupul si Singele Domnului.

39. Altadata l-a intrebat ucenicul:

- Ce mai faci, parinte Damian?

- Parinte Nicodim, cuget la moarte. Gindul mortii ma stapineste tot mai mult. insa ma intristez ca nu sint pregatit.

40. Spunea ucenicul sau ca batrinul ajunsese in ultimii ani la o mare nepatimire duhovniceasca. Inima ii era curata ca de copil, fata iradia o bucurie negraita, trupul sau ostenit de nevointa nu mai dorea nimic. Nici odihna, nici mincare, nici haina. Cind i se aducea mincarea, raspundea:

- Parinte, dar n-am mincat? Pina cind trebuie sa maninc? De peste saptezeci de ani mi s-au tocit dintii de atita mincare.

41. Cu putin inainte de obstescul sfirsit l-a intrebat ucenicul:

- Cum te mai simti, parinte Damian?

- Parinte Nicodim, astept sa vina moartea din tineretile mele. Dar nu stiu de ce intirzie atita !

- Ba nu, parinte Damian, eu ma rog lui Dumnezeu sa mai traiesti.

- Ei, parinte, ce mare dar este moartea! Si ce pedeapsa ar fi pentru om daca n-ar muri. Pamintul ar deveni o temnita pentru el.

42. Dupa mutarea sa din viata aceasta, spunea ucenicul despre dascalul sau:

- Daca m-am folosit in viata de cineva, m-am folosit de parintele Damian. Ma intaream sufleteste numai cit il vedeam. Neincetat se ruga, permanent lucra cu miinile, intotdeauna tacea. Cele mai alese fapte bune pe care le-am vazut la el erau acestea: neagonisirea, tacerea, linistea, rugaciunea neincetata, postul, citirea sfintelor carti, privegherea, rabdarea in boala si desavirsita smerenie.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: