MONAHUL PAISIE NICHITENCU :: Pateric romanesc

MONAHUL PAISIE NICHITENCU - Minastirea Sihastria

(1892-1970)

Acest cuvios calugar a fost un mare lucrator al rugaciunii lui lisus din zilele noastre. Era de loc din nordul Bucovinei. In anul 1933 a intrat in nevointa calugareasca, iar dupa un an a primit tunderea monahala la un schit aproape de Cernauti. Si era plin de dragoste parintele Paisie, ascultator si fara nici o rautate, asemenea unui copil. Toata viata sa, aproape o jumatate de secol, a facut in minastire cea mai grea ascultare, aceea de bucatar. Permanent tacea, cu miinile lucra, iar cu mintea si cu inima se ruga neincetat. Dobindise inca de la Dumnezeu darul sfintelor lacrimi si cu acelea se mingiia ziua si noaptea la chilie, la biserica si la ascultare. Era asa de blind si luminat la fata, ca numai vederea chipului sau te linistea si te cucerea.

Acest smerit ostas al lui Hristos nu s-a dus niciodata din minastire sa-si vada rudele si casa parinteasca. In anul 1950, insa, l-a invoit staretul sa mearga pentru citeva zile in satul natal. Cum astepta trenul in gara Suceava, a venit un frate din minastire si i-a spus:

- Parintele staret te cheama inapoi ca nu are pe nimeni la bucatarie !

Atunci, parintele Paisie, acest mare fiu al ascultarii, taindu-si voia, si-a insemnat fata cu semnul crucii, s-a intors la minastire si n-a cerut niciodata sa mai mearga undeva.

Dupa 28 ani de muceniceasca ascultare la Dragomirna, in anul 1960 a fost transferat la Minastirea Sihastria. Aici a continuat aceeasi nevointa si ascultare inca sase ani de zile. Toti se foloseau de trairea lui si doreau macar chipul fetei sa i-1 vada. Batrinul insa vorbea foarte putin. Cite zece ore statea in bucatarie, curata cartofi, taia legume, facea focul si se ruga in taina cu rugaciunea lui Iisus, iar din ochii lui mereu picurau lacrimi. Ca sa nu fie observat purta in sin un prosop alb, cu care isi stergea adesea fata si nu privea niciodata in ochii cuiva. Numai daca il intilnea cineva in curte si-i cerea binecuvintare, batrinul ii facea inchinaciune pina la pamint, ii cuprindea rnina in palmele sale, il privea nevinovat in fata cu ochii umezi de lacrimi, apoi ii zicea:

- Binecuvinteaza-ma, parinte !

La biserica, batrinul statea nemiscat in picioare pina se termina slujba, iar la chilie citea mai ales Psaltirea si paraclisul Maicii Domnului.

Ultimii ani i-a petrecut parintele Paisie numai in rugaciune. isi marturisea saptaminal gindurile si primea de doua ori pe luna Prea Curatele Taine.

La sfirsitul anului 1970, cuviosul Paisie s-a savirsit cu pace, avind numele lui Hristos in inima si pe buzele sale. El este considerat cel mai renumit lucrator al rugaciunii inimii din a doua jumatate a secolului nostru.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: