MOSUL GHEORGHE LAZAR :: Pateric romanesc

MOSUL GHEORGHE LAZAR - Manastirea Varatec

(1846-1916)

Viata

Credinciosul Gheorghe Lazar este modelul adevaratului pelerin roman. Prin trairea sa cu totul aleasa, el formeaza un exemplu unic in viata duhovniceasca a Bisericii noastre din ultima suta de ani.

Mosul Gheorghe Lazar, cum i se spune pana astazi, s-a nascut in comuna Sugag, judetul Alba, in anul 1846. Cand avea varsta de 24 de ani, parintii sai l-au casatorit si l-au lasat mostenitor averii lor. Si a trait in insotire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvantat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viata crestineasca aleasa, in munca cinstita, in rugaciune, in post si milostenie. Indeletnicirea lui era cresterea vitelor.

In anul 1884, s-a dus sa se inchine la Mormantul Domnului si a ramas la manastirile din pustiul Iordanului si al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an si jumatate in Muntele Athos si s-a intors in tara. A mai trait cativa ani in familie, si-a pus copiii in randuiala, iar in anul 1890 s-a retras ca pelerin spre manastirile Moldovei.

Dupa ce se inchina la toate sfintele lacasuri, Mosul Gheorghe Lazar se stabileste definitiv in orasul Piatra Neamt si se nevoieste ca un adevarat sihastru in clopotnita lui Stefan cel Mare din mijlocul orasului timp de 26 de ani, pana la obstescul sau sfarsit. Aici se ostenea singur, in post si rugaciune, vara si iarna, fara foc, fara pat, fara doua haine, fara incaltaminte in picioare, traind din darul lui Dumnezeu si din mila oamenilor.

Astfel, bineplacand lui Dumnezeu si cunoscandu-si sfarsitul, s-a savarsit cu pace in chilia lui, la 15 august, 1916, si a fost inmormantat in cimitirul orasului. In vara anului 1934, osemintele sale au fost asezate in gropnita Manastirii Varatec.

Fapte si cuvinte de invatatura

Credinciosul Gheorghe Lazar a fost in viata sa un om al rugaciunii. Cel mai mult citea Psaltirea. Inca de mic o purta cu sine si, pascand vitele parintilor sai pe munte, citea mereu psalmii lui David, pana i-a deprins pe de rost.

Dorind foarte mult sa se inchine la Mormantul Domnului, in primavara anului 1884 si-a pus Evanghelia si Psaltirea in traista, si-a lasat casa in randuiala, a luat toiagul in mana si a plecat la Ierusalim. Pana la Constanta a mers pe jos, apoi cu vaporul, rostind neincetat psalmii lui David. Iar cand a ajuns la Sfantul Mormant, s-a rugat cu atata credinta si lacrimi, ca a uimit pe toti. Si a zabovit in Ierusalim 40 de zile.

Spunea mai tarziu ucenicilor sai ca, ravnind sa cunoasca nevointa calugarilor din Tara Sfanta, s-a dus sa se inchine prin toate manastirile din pustiul Iudeii si din Valea Iordanului. Mai intai a ajuns cu mai multi pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia in pestera Sfantului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dadea mancare unui leu in gura pesterii. Apoi, slobozind leul in pustie, a strigat pe nume pe Mosul Gheorghe, zicandu-i prin talmaci:

- Frate Gheorghe, vino si nu te teme. Pomenita sa fie credinta ta inaintea lui Hristos si auzita sa-ti fie rugaciunea in urechile Domnului Savaot! Stiu dragostea ta si ravna inimii tale de a-I sluji Lui toata viata. Deci, zaboveste o vreme la manastirile din Palestina in post si rugaciune, iar cand iti va porunci Duhul Sfant, sa vii iarasi la mine.

Cu binecuvantarea acestui sihastru a petrecut Mosul Gheorghe un an de zile prin manastirile Palestinei. In fiecare lavra statea o luna de zile. Ziua ajuta la udatul gradinilor, iar noaptea citea la Psaltire in biserica si zicea rugaciunea lui Iisus. Apoi pleca la alta manastire.

Asa s-a nevoit batranul, in post, in rugaciune si tacere, nestiut de nimeni. Apoi s-a dus iarasi la bunul sau dascal din pustie.

Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a intrebat:

- Frate Gheorghe, cum se simte duhul tau?

- Bine, cu rugaciunile sfintiei tale, parinte.

- Sa stii, frate, ca tu nu esti chemat sa fii calugar, dar vei duce o nevointa mai grea decat a unui calugar. Ca vei trai mergand din loc in loc, in rugaciune, in post si in multa lipsa. Dar, de vei avea neincetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine si vei birui toate ispitele vrajmasului. Avere pe pamant sa nu-ti aduni; pe calugari si pe preoti sa-i cinstesti, pe mireni sa-i sfatuiesti, pe saraci cat poti sa-i ajuti, in biserici ziua si noaptea sa te rogi, si asa te vei mantui.

- Dar cum voi putea implini toate acestea, ca sunt slab si neputincios?

- Du-te la pustie, unde nu este fata de om, si posteste patruzeci de zile. Iar pentru slabiciunea firii sa iei cu tine putina paine si apa. Insa, fii cu luare- aminte, ca multe ispite si naluciri diavolesti vei patimi. De vei sfarsi aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu si vei birui toate cursele vicleanului diavol.

Trecand bunul nevoitor Iordanul, numai cu Evanghelia si Psaltirea in desaga, a postit 40 de zile in pustie, rugandu-se neincetat si intarindu-se din cand in cand cu putina hrana. Dar in aceste zile multe ispite a patimit. Ca uneori il speria vrajmasul cu naluciri de fiare si serpi veninosi, alteori il chinuia cu foamea, cu setea, cu arsita si mai ales cu tantarii si cu tot felul de insecte. El insa, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbavit.

Intr-o zi, vrajmasul i-a aruncat caciula, ca sa-l tulbure de la rugaciune. Atunci el s-a fagaduit Domnului ca sa umble pana la moarte cu capul descoperit. In alta zi i-a aruncat bocancii si nu i-a mai gasit. De atunci, bunul nevoitor a inceput sa umble toata viata descult. Iar in alta zi i s-a aratat vrajmasul in chipul unui om ce ara si i-a zis:

- Mos Gheorghe, vezi brazda aceasta?

- Da, o vad, a raspuns batranul.

- Asa ca este dreapta?

- Da, este dreapta.

- Iata, asa este si credinta ta catre Dumnezeu! adauga vrajmasul, vrand sa-l arunce in pacatul mandriei. Dar Mosul Gheorghe, insemnandu-se cu Sfanta Cruce, a izgonit pe diavolul de la el.

Implinindu-se cele 40 de zile, Mosul Gheorghe s-a dus iarasi la sihastrul din pustie. Iar pustnicul, sarutandu-l, i-a zis:

- Frate Gheorghe, pentru ca ai biruit pe vrajmasul si nu te-ai lasat inselat de cursele lui, iata, ti-a dat Dumnezeu darul rugaciunii celei curate si putere duhovniceasca in nevointa ta. Ca toata viata vei umbla descult si fara acoperamant pe capul tau, dar nici frigul, nici caldura, nici boala nu te vor vatama.

Apoi batranul, facand metanie dascalului sau, s-a intors la Ierusalim, s-a inchinat la Mormantul Domnului, a primit Preacuratele Taine si a plecat spre Muntele Athos. Aici a zabovit inca un an si jumatate, inchinandu-se pe la toate sfintele lacasuri si cercetand pe cuviosii calugari din manastiri si pesteri. Apoi, luand de la toti binecuvantare, s-a intors iarasi in sanul familiei.

Spuneau ucenicii sai ca Mosul Gheorghe n-a stat mult in Sugag. Ci, punandu-si in randuiala casa si copiii, a plecat inchinator pe la manastiri si schituri. Imbracat cu cojoc, descult, cu capul descoperit, cu Psaltirea sub brat si cu toiagul in mana, bunul pelerin mergea pe jos din sat in sat, din manastire in manastire, rostind rugaciunea lui Iisus si psalmii lui David. Ziua calatorea, iar seara poposea prin sate, cat mai aproape de biserici. Dupa ce se odihnea cateva ceasuri, intra in biserica si se ruga acolo, singur, cu rugaciuni de taina, pana dimineata. Apoi pleca mai departe.

Asa s-a nevoit batranul Gheorghe Lazar trei ani de zile, strabatand Transilvania si Muntenia, rugandu-se prin biserici si manastiri, ca un adevarat pelerin al Bisericii noastre Ortodoxe.

In anul 1890, Mosul Gheorghe Lazar a mers sa se inchine si prin manastirile Moldovei, zabovind in fiecare sfant lacas. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt, zidita de Voievodul Stefan cel Mare si Sfant. Si a locuit in clopotnita bisericii timp de 26 de ani in aspra nevointa, ca un adevarat stalpnic si sihastru in mijlocul lumii, fiind iubit de toti si rugandu-se pentru toti.

Nevointa batranului Gheorghe Lazar, dupa marturia ucenicilor sai, arhimandritul Mina Prodan si protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, era aceasta:

- Dimineata pleca, cu toiagul in mana si cu Psaltirea sub brat, la unele familii unde era chemat sau pe strada, zicand pe de rost psalmii. Din banii pe care ii primea milostenie, cumpara mai multe paini calde de la brutarie si, la amiaza cand se intorcea, le impartea saracilor si cersetorilor din oras care il asteptau in fata clopotnitei. Unora le dadea paine, altora le dadea bani si tot ce primea de la credinciosi. Apoi urca in turn singur numai cu Psaltirea sub brat. Acolo zabovea in rugaciuni de taina pana catre seara. Dupa asfintitul soarelui manca legume fierte si indata se culca.

La ora 11 noaptea, batranul cobora din turn, se inchidea in biserica si se ruga acolo singur, nestiut de nimeni, pana dimineata. In zorii zilei iesea din biserica si pleca sa cumpere paine pentru saraci.

Psaltirea era cartea de rugaciuni cea mai iubita in viata batranului Gheorghe Lazar. O stia pe de rost din tineretea sa si o rostea regulat in fiecare zi. Pe strada, insa, batranul rostea psalmii in ison, cu glas tare si rar, zicand:

- Acum sa incepem dragutele de rugaciuni ale catismei intai! Dupa ce termina, adauga:

- Acum sa incepem dragutele de rugaciuni ale catismei a doua!

Asa continua pana termina Psaltirea. Apoi impartea milostenie si se urca din nou in turn.

Spuneau ucenicii batranului ca oamenii din oras si din imprejurimi, toti il cunosteau si se foloseau mult de viata lui aleasa. Tineri si batrani, sateni si oraseni, saraci si bogati, cu totii il numeau de obste “Mosu Gheorghe”. Iar cand trecea prin sate sau pe strada, unii ii sarutau Psaltirea pe care o purta permanent sub brat, altii ii dadeau milostenie ca sa se roage pentru ei, copiii se opreau din joaca, vitele pe camp stateau o clipa din pascut, iar cainii niciodata nu latrau dupa el. Multi credinciosi il petreceau, mergand cu evlavie in urma lui si ascultand psalmii pe care ii rostea in auz.

Spuneau aceiasi ucenici ca cea mai inalta rugaciune a batranului era cea de noapte, pe care o facea in biserica. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodata noaptea de la biserica. Intra la ora 11 inainte de miezul noptii si iesea dimineata, intre orele patru-cinci. Oriunde innopta, in orase, prin sate sau pe la manastiri, pastra cu sfintenie aceasta randuiala. Aceasta era rugaciunea de foc a batranului Gheorghe Lazar, pe care o savarsea in taina, nestiut de oameni.

Ucenicul sau, Protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, spunea urmatoarele:

- Fiind eu de loc din Piatra Neamt, Mosul Gheorghe venea adesea in casa noastra. Intr-o zi, pe cand aveam 15 ani, a zis batranul catre tata:

- Draguta, lasa copilul deseara sa se roage cu mine la biserica!

- Il las, Mos Gheorghe. Si am plecat impreuna spre biserica Sfantul Ioan Domnesc.

Noaptea, la ora 11, a deschis biserica si ne-am incuiat inauntru. Pe mine m-a trimis la strana sa citesc incet din Ceaslov, iar el a ramas in pronaos. Si a stat acolo nemiscat, descult pe piatra, cu mainile in sus la rugaciune, doua ceasuri. Eu ma uitam pe furis la el, sa vad cum se roaga, dar nu intelegeam ce zice. Apoi a zis cateva catisme din Psaltire. Apoi a lasat Psaltirea si zicea catre fiecare sfant din calendar aceasta scurta rugaciune:

- Sfinte preacuvioase parinte (numele), roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!

Pe urma a inceput sa pomeneasca pe de rost pe toti oamenii care i-au dat milostenie in ziua trecuta, fara a uita vreun nume. Pentru fiecare facea o inchinaciune si zicea aceasta rugaciune:

- Preasfanta Treime, miluieste pe cutare care m-a miluit pe mine pacatosul! Apoi si-a pus cojocul, Psaltirea si toiagul in strana si a inceput sa faca metanii cu rugaciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar cand a observat ca se lumineaza de ziua, s-a apropiat de mine si mi-a zis:

- De acum, hai sa mergem, draguta!

Pe langa rugaciune si milostenie, Mosul Gheorghe Lazar avea si o mare nevointa trupeasca, prin care intrecea pe toti. Vara si iarna umbla descult si descoperit, oricat de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieseau aburi de pe crestetul sau, iar zapada si gheata i se topeau sub talpi, incat toti se minunau de aceasta si slaveau pe Dumnezeu. Spuneau parintii care l-au cunoscut si batranii orasului ca Mosul Gheorghe nu a fost niciodata bolnav, caci darul Domnului era cu dansul.

Pe cand traia inca in Transilvania, s-a dus iarna descult peste Carpati, la Schitul Pestera Ialomicioarei. Acolo, vazand ca biserica nu are soba, a zis egumenului:

- Cum stati in biserica fara foc?

- Nu avem bani sa cumparam o soba, a raspuns. Atunci Mosul Gheorghe a cumparat o soba de teracota din Sinaia si a dus-o la schit.

Trecand odata printr-un sat in timp de iarna si vazandu-l oamenii descult, i-au zis:

- Mos Gheorghe, vrei sa-ti cumparam noi niste opinci?

- Lasa draguta, a raspuns batranul, ca picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!

Uneori obisnuia acest minunat batran sa mearga spre inchinare pe la sfintele manastiri, ca era cunoscut parintilor si toti il primeau cu dragoste. Si statea pana la o saptamana in fiecare lacas, pazind neschimbata buna lui randuiala si zabovind in vorbiri duhovnicesti cu parintii calugari. Manastirile cele mai iubite Mosului Gheorghe erau: Bistrita, Neamt, Sihastria, Sihla, Agapia, Varatec si Nechit.

Vestea nevointei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau multi sa-i ceara cuvant de folos. Unii veneau sa se roage pentru ei. Altii ii cereau milostenie. Iar batranul, fiind bland la chip, dulce la grai, intelept la cuvant si smerit la inima, pe toti ii mangaia si ii zidea sufleteste.

Veneau inca la Mosul Gheorghe tineri din Transilvania si Moldova, care doreau sa slujeasca lui Hristos. Iar el, avand darul inaintevederii, pe unii ii trimitea la manastirile din Moldova sau la Sfantul Munte, iar pe altii ii intorcea la caminele lor. Cei mai multi ucenici avea la Manastirea Neamt, iar dintre maici, la Agapia si Varatec. Insa, toti ucenicii lui au ajuns calugari desavarsiti.

Odata l-a intrebat un tanar din Zarnesti:

- Mos Gheorghe, vreau sa ma fac calugar. La ce manastire sa ma duc?

- Asculta, draguta. Daca vrei sa te mantuiesti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

Altadata l-a intrebat ucenicul sau, Dumitru Trofin, din Piatra Neamt:

- Mos Gheorghe, m-am hotarat sa ma duc la Sfantul Munte. Ce sfat imi dai?

- Draguta, nu te duce la Sfantul Munte. Poti fi si aici calugar bun. Du-te la Schitul Sihastria. Acolo este un egumen ales si are mare nevoie de frati. Deci, ascultandu-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.

Alti doi ucenici ai batranului, anume Ioan si Constantin Pavaluca, mocani vestiti din comuna Bretcu-Covasna, l-au intrebat:

- Mos Gheorghe, vrem sa ne facem amandoi calugari. Donam manastirii si averea noastra formata din 500 de oi. La care manastire sa mergem?

- Draguta, mergeti la Manastirea Neamt. Acolo este mantuirea voastra!

Uneori batranul se retragea la Manastirea Sihastria, al carei egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, ii era cel dintai ucenic. Noaptea se ruga dupa obicei in biserica, iar ziua se ruga si citea Psaltirea la un loc tainuit pe Muntele Taciunele.

Odata s-a urcat Mos Gheorghe la Schitul Sihla cu mai multi parinti din Sihastria. Batranul mergea inainte, rostind in taina rugaciunea lui Iisus. Apoi, deodata s-a impiedicat si era gata sa cada jos. Atunci s-a intors catre parinti si le-a zis:

- Vedeti ce mi s-a intamplat? Numai putin am parasit rugaciunea si indata m-a parasit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorat cu mintea jos, m-am si impiedicat sa cad, caci, mintea trebuie sa fie intotdeauna inaltata la Dumnezeu.

Acest minunat batran dobandise de la Dumnezeu darul preasfintei rugaciuni a lui Iisus, pe care o zicea in taina cu mintea si cu inima. Dar despre aceasta minunata lucrare nu vorbea niciodata cu nimeni. Numai pe fiica sa cea mai mare, Ana, o invatase rugaciunea lui Iisus, inca pe cand traia in familie. Despre aceasta spunea copila:

- Repetam mereu rugaciunea “Doamne Iisuse”, asa cum ma sfatuise tata, dar nu puteam s-o zic cu atentie. Mintea mea se raspandea mereu, desi ma rugam toata ziua. Mi se parea ca atentia mea este in fata, iar nu in inima. Pentru aceasta eram tare intristata si ma rugam lui Dumnezeu sa-mi dea darul rugaciunii.

Odata, trecand pe langa o troita de la rascrucea unui drum, m-am inchinat inaintea ei cu multa credinta. In clipa aceea am simtit ca o putere a intrat in inima mea. De atunci, mintea mi se pogoara in inima si ma rog totdeauna cu nespusa bucurie si caldura.

Spuneau ucenicii Mosului Gheorghe ca odata, pe cand se rugau dupa obicei in biserica, i s-a aratat vrajmasul in fata si l-a intrebat cu manie:

- Ce faci aici?

- Ma rog lui Dumnezeu! a raspuns batranul cu indrazneala.

- Bine faci! a zis vrajmasul, si a disparut.

Altadata zicea batranul ucenicilor sai:

- intr-o Duminica, pe cand veneam de la biserica, am vazut la carciuma satului multi oameni la baut, iar printre ei multime de diavoli, cum n-am mai vazut in alta parte.

Se spunea despre dansul ca daca ii dadea cineva milostenie mai mult de un leu, nu voia sa primeasca, ci cu blandete ii zicea:

- Draguta, da-i la saraci, ca asa ne porunceste Dumnezeu!

Odata a venit o femeie saraca la el si i-a spus, plangand:

- Mos Gheorghe, sunt femeie vaduva, am cinci copii la scoala si n-am nici un ban.

- De cat ai nevoie? o intreba batranul.

- Imi trebuie o suta de lei.

Atunci el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni in ziua aceea.

Alta data mos Gheorghe s-a urcat in tren la Pascani sa mearga la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus:

- Mosule, daca n-ai bilet, la prima statie te dai jos din tren!

Batranul rostea in taina Psaltirea pe care o stia din tinerete pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor sa-l lase, ca este om cu viata sfanta.

Insa, la prima statie, l-a coborat din tren, iar batranul a plecat pe jos pe langa calea ferata, zicand:

- Draguta, ramaneti aici cu Dumnezeu si cu maicuta Domnului!

Dupa putin timp, mecanicii au vazut ca trenul nu mai porneste, si nu stiau de ce!

Atunci oamenii au inteles ca din cauza batranului, care a fost dat jos, nu mai porneste trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos dupa el, l-a urcat in tren si a pornit locomotiva.

Mosul Gheorghe avea la Manastirea Neamt trei monahi, ucenici ai lui din Transilvania, cu numele Veniamin, Pamvo si cu Damaschin.

Odata batranul a venit la ei sa-i vada. Iar ei, fiind tulburati, i-au spus:

- Mos Gheorghe, noi plecam din manastirea asta, ca ne-am smintit!

- Dar de ce, draguta?

- Nu mai este mantuire aici!

Atunci batranul, desi era foarte bland, a strigat tare de trei ori:

- Nu fa tu! Nu fa tu! Nu fa tu!… Ca fiecare va raspunde pentru ale sale pacate.

Spuneau batranii din Piatra Neamt ca iarna, oricat de ger ar fi fost, Mosul Gheorghe mergea incet pe strada, prin viscol si troiene, zicand Psaltirea pe de rost. Iar cand trecea pe langa brutarii, intra inauntru si punea cate un picior pe vatra cu jaratic pana ii cadea gheata dintre degete. Apoi pleca, rugandu-se mai departe.

Uneori il intrebau ucenicii:

- Cand o sa mori, Mos Gheorgtie?

- Draguta, stii cand? Cand s-or tulbura popoarele si la moartea mea va fi sarbatoare mare si vor suna toate clopotele din tara!

In ziua de 15 august, 1916, la Adormirea Maicii Domnului, pe cand clopotarul bisericii Sfantul Domnesc din Piatra Neamt se urca in turn sa sune clopotele de mobilizare generala, Mosul Gheorghe Lazar zacea jos in chilie, cu Psaltirea langa el. In clipa aceea venerabilul pelerin isi dadea duhul in mainile lui Hristos Dumnezeu!

Petrecut de mii de credinciosi, a fost ingropat in cimitirul orasului, imbracat in cojocul sau, cu Psaltirea si toiagul alaturi.

Iar stramutarea osemintelor sale de la Piatra Neamt la Manastirea Varatec a fost asa:

In anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul sau, fiind staret la Manastirea Rasca-Suceava, a voit sa duca osemintele Mosului Gheorghe Lazar la Rasca. Deci, asezandu-le intr-un sicriu, le-a pus in caruta si a pornit spre Targu Neamt. La drumul spre Varatec, insa, caii s-au oprit si n-au voit nicidecum sa mearga mai departe. Zadarnic incerca parintele Damaschin sa-i porneasca din loc. Apoi fara veste, caii au pornit in galop spre Varatec si nu s-au oprit decat in fata manastirii.

Intelegand staretul ca aceasta este voia fericitului batran Gheorghe Lazar, i-a facut prohodul in biserica, impreuna cu tot soborul maicilor, iar osemintele le-a asezat in gropnita, sub altar, unde se afla pana astazi.

Fericiti sunt, Doamne, cei pe care i-ai primit si i-ai ales!

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: