- Părinte, mai demult se spunea: „Mai bine să rupi tălpile decât păturile”. La ce se refereau?
- Voiau să spună că este mai bine să rupi tălpile încălţămintei lucrând decât să stai în pat trândăvind.
Munca este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Ea dă vioiciune trupului şi prospeţime minţii. Dacă Dumnezeu nu ar fi dat munca, omul ar fi mucezit. Nici la bătrâneţele lor oamenii harnici nu încetează să muncească, căci de încetează să lucreze câtă vreme mai sunt în putere, cad în melancolie, nelucrarea este moarte pentru ei. Mi-aduc aminte de un bătrânel din Koniţa, care la vârsta de aproape nouăzeci de ani lucra mereu. În cele din urmă a murit pe ogor, care se afla la o distanţă de două ore de mers pe jos de casă.
De altfel, odihna trupească pe care o caută unii nu este o stare permanentă, ci uită numai pentru un scurt timp de stresul lor. Au mâncarea lor, prăjitura lor, baia şi odihna lor, dar de îndată ce se termină acestea, caută altă odihnă. Şi astfel sunt mereu mâhniţi.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 172)
Categoria: Articole
Cautare:
Munca este o binecuvantare
Vizualizari: 810
Id: 12861
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?
Puterea celor 40 de liturghii si parastase

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.