Muntele Athos » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Muntele Athos

In perioada secolelor IX-X la Constantinopol s-au construit trei mari manastiri, toate inchinate Maicii Domnului, considerata ocrotitoarea orasului, mai ales dupa ce acoperamantul ei salvase capitala in anul 924 de sub amenintarea bulgarilor lui Simeon (893-927). Prima dintre aceste manastiri este cunoscuta sub numele de Hodighitria (a Maicii Domnului Aratatoarea Caii).

Aceasta a fost ctitorita la putina vreme dupa infrangerea iconoclasmului de catre imparatul Mihail al III-lea (842-867) sau de mama acestuia, Teodora. La mijlocul secolului al XI-lea a fost ridicata o alta manastire numita Everghetidos (a Maicii Domnului Binefacatoarea); nu trebuie uitate nici ctitoriile istoricului imperial Mihail Ataleiates, care in 1077 a ridicat manastirea Panoiktirmon (a Maicii Domunului Atotmilostiva) si a imparatului Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1054), inchinata Sfantului Gheorghe. In afara capitalei au fost construite asezaminte religioase mai ales in locuri retrase. Un unchi al imparatului Nichifor al II-lea Focas, Mihail Maleinos, a ctitorit in 922, in regiunea Bitiniei, manastirea Kymina, care si-a luat numele de la Muntele pe care fusese ridicata.

Importanta acestei manastiri constasi in faptul ca aici s-a calugarit cel care avea sa devina fondatorul primei manastiri de la Muntele Athos. Unul dintre cele trei brate ale Peninsulei Chalcidice de la Marea Egee, situata intre orasele Tesalonic si Constantinopol, poarta numele de Muntele Athos. Aceasta fasie de pamant este despartita de baza Peninsulei printr-un canal, care poarta numele regelui persan Xerxes, cel care a ordonat constructia in anul 480 i.d.Hr. Insula care a rezultat avea o latime cuprinsa intre 2-13 km, iar lungimea era de aproximativ 60 km. Dupa toate probabilitatile Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor (sec. III-IV), iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele "lavre" atonite, iar dintre chipurile duhovnicesti ale acestei perioade amintim pe Petru Atonitul, fost general in armata imparatului Teofil (829-842) si pe Eftimie al Tesalonicului, devenit in 862 staretul unui asezamant monahal. Constituiti in "lavrele" amintite, calugarii s-au raspandit pe intreg teritoriul Athosului, fara a fi tulburati decat de incursiunile pirateresti ale arabilor si de pretentiile jurisdictionale ale locuitorilor restului Peninsulei Chalcidice. Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale acestora din urma, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca "loc al calugarilor" si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Aceasta masura a fost reconfirmata de Leon al VI-lea Filozoful in anul 911 sau de Roman I Lecapenul in 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale.

In aceste conditii, comunitatea eremita de pe Muntele Athos s-a consolidat pe toata perioada secolului al X-lea, devenind practic o adevarata republica monahala sub suzeranitatea Imperiului biizantin. Stilul de viata al calugarilor atoniti a continuat sa fie cel idioritmic, dar o noua perioada se va deschide odata cu prestigiul castigat de generalul Nichifor Focas in luptele cu arabii. Acest general a acordat o atentie deosebita vietii monahale, manifestandu-si chiar intentia de a se calugari intr-o zi. Cel ce a intemeiat prima manastire cu reguli de viata chinovitica pe Muntele Athos, Atanasie, era fost coleg de arme iar acum duhovnic al lui Nichifor Focas. Cu mijloacele puse la dispozitie de fiul sau duhovnicesc, calugarul Atanasie construieste in anul 963, in Sud-Estul Peninsulei, un centru monahal care avea doua biserici, cu hramurile Sfantul Ioan Boatezatorul si Buna-Vestire, o trapeza, o bolnita, o casa de oaspeti si alte anexe gospodaresti. Acest asezamant este cunoscut sub numele de "Marea Lavra" (Meghistis Lavras) sau "Lavra Sfantului Atanasie".

In organizarea monahismului atonit, Atanasie a introdus stilul de viata chinovial, astfel incat manastirea sa (cca. 80 calugari) a devenit obiectul unor atacuri vehemente din partea celorlalti vietuitori ai Muntelui, care in marea lor majoritatea erau idoritmici. Acestia vedeau in noul mod de organizare o derogare de la traditia veche a monahilor atoniti, pastrata ca o porunca apostolica pana atunci, precum si o amenintare la adresa idealurilor lor. Noua organizare monahala a lui Atanasie se baza pe: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor, oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate. Aceasta ultima directiva a reprezentat linia traditionala atonitasi a fost confirmata de catre imparatul Nichifor II Focas. Lupta dintre grupul atonit idioritmic si aparatorii stilului de viata chinovial, a durat pana in anul 970, cand imparatul Ioan I Tzmiskes (969-976) aproba un Tipikon, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. El a fost semnat si de Atanasie alaturi de alti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale atonite existente la acea vreme. Principalele masuri inscrise in Tipikon erau:

- se ingaduia la Athos atat viata idioritmica cat si cea chinoviala;

- fiecare manastire urma sa fie condusa de un egumen ajutat de cativa proestosi;

- toate manastirile erau conduse de un areopag monahal, format din staretii lor si care se intrunea o data pe an la Karyes, care devenea acum capitala Athosului;

- in fruntea acestui areopag se va afla un protos, numit de imparat si hirotonit de patriarhul de la Constantinopol, el avand atat jurisdictie civila cat si bisericeasca asupra intregului Munte. Chiar daca prin acest Tipikon idealul de viata idioritmic si cel chinovial raman in fond neatinse, viitorul imediat va apartine lavrelor de tipul celei ridicate de Sfantul Atanasie, a carui ctitorie a ramas creatoare de stil si a devenit dominanta pe Munte. Acest lucru s-a putut vedea odata cu infiintarea noilor asezaminte: Iviron in anii 980-984, Vatoped 985 etc. Protosul de necontestat al Athosului, Atanasie, a murit in anul 1004. In prima jumatate a secolului al XI-lea s-au infiintat noi lavre precum Dohiariu in anul 1030, Esfigmenu si Karakalu, ambele in jurul anului 1045.

Incepand cu secolul al X-lea, "Sfantul Munte Athos" a devenit principalul centru al monahismului bizantin si tendinta contemplativa a teologiei ortodoxe. In secolul al XII-lea, in vremea imparatului Alexios I Comnenul, Muntele era recunoscut peste tot ca fiind inima monahismului bizantin. Diferitele curente teologice contemplative care s-au dezvoltat in monahismul oriental incepand cu Parintii desertului, converg spre Athos, facand din acest spatiu centrul unei vieti teologice deosebit de intense.

Darnicia romanilor fata de intreaga crestinatate rasariteana, dar mai ales fata de Athos, a fost evidentiata de patriarhul Atenagora I (1949-1972) cu ocazia vizitei sale la manastirea Curtea de Arges din 1967: "Numele stralucit al Basarabilor umple intreaga catedrala de la Constantinopol si pretutindeni unde am fost in Rasaritul ortodox am gasit aceste urme vii intre Biserica Ortodoxa Romanasi Biserica Ortodoxa in general. In afara de Constantinopol, Sfantul Munte Athos este plin de numele voievozilor romani". Din pacate spre deosebire de rusi, sarbi sau bulgari, nu am reusit sa pastram macar una din cele 20 de manastiri mari, la care domnitorii moldoveni sau munteni au facut danii. Astazi Sfantul Munte este organizat ca o republica monahala autonoma, reprezentand centrul principal al monahismului ortodox. Aceasta republica este condusa de un areopag restrans, alcatuit din reprezentantii celor 20 de manastiri mari. Din cele 20 de asezaminte monahale, 17 apartin grecilor, una sarbilor, una rusilor si una bulgarilor. In ceea ce ne priveste pe noi, exista la Muntele Athos doua schituri: unul inchinat Sfantului Ioan Botezatorul, iar celalalt Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: