Nadejdea mantuirii - stalpul vietii noastre

La temelia vieţii noastre sunt trei pietre mari şi anume: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Dintre toate, nădejdea alcătuieşte sprijinul cel mai puternic al sufletului omenesc. Fără piatra nădejdii, clădirea vieţii noastre se dărâmă. Dacă cumva se zdruncină această piatră de la temelie, atunci toate pietrele clădirii se zdruncină şi cad (adică toate virtuţile omului slăbesc şi se pierd). Când slăbeşte mai ales nădejdea pentru mântuirea sufletului, atunci credinţa slăbeşte, iar dragostea creştinească se răceşte şi viaţa omului n-are nici un rost.

Taina vieţii creştineşti se sprijină pe nădejdea mântuirii, după cum şi copacul se sprijină în rădăcină. Dacă nădejdea aceasta a sufletului (adică rădăcina sufletului) se usucă, atunci de unde să mai odrăslească faptele cele bune, de unde să mai înflorească Sfânta credinţă şi cum poate să mai rodească mântuirea? După cum copacul își trage hrana din pământ prin rădăcină tot așa sufletul omenesc îşi trage puterea de viaţa prin nădejdea mântuirii.

Sfinţii Părinţi aseamănă nădejdea cu o anghiră (adică pe fierul cel încârligat de la corabie, care se înfinge în pământ şi ţine corabia pe loc să nu fie luată de valuri). Viaţa omului este întocmai ca o corabie care se poartă de valurile vieţii şi de multe ori se primejduieşte de furtuna ispitelor. Dacă n-ar avea omul anghira nădejdii, atunci ar fi biruit de valuri totdeauna. Fără sprijinul acesta sufletesc omul n-ar putea ajunge niciodată la limanul mântuirii.

Prin nădejde ne mântuim, zice Sfântul Apostol Pavel. „Din straja dimineţii până-n noapte să nădăjduiască Israel spre Domnul”, zice Sfântul Prooroc David. Nădejdea mângâie pe cel bolnav, întăreşte pe cel slab şi sprijină pe cel împovărat de bătrâneţe. Nădejdea dă curaj celor care se luptă cu necazurile şi cu ispitele vieţii. Prin nădejde se câştigă biruinţele asupra celor văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi.

Nădejdea se naşte odată cu sufletul omenesc şi alcătuieşte stâlpul de bază al vieţii. Dacă n-ar fi virtutea nădejdii, atunci nici credinţa şi nici dragostea n-ar putea locui în sufletul omenesc şi viaţa s-ar pierde. Ea este puterea cea minunată a sufletului, care ridică din groapă pe răniţi cu păcatele şi-i aduce la pocăinţă. Nădejdea este raza cea luminoasa pentru cei din întunericul necunoştinţei, care îi îndreaptă la adevăr. În scurte cuvinte putem zice că omul care are nădejde nestrămutată în suflet nu este biruit niciodată de furtunile şi de greutăţile vieţii.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 382)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: