Nasterea lui Hristos

Slavă Ţie, Doamne! Iarăşi am apucat luminatele zile ale Naşterii lui Hristos: să ne bucurăm, aşadar, şi să ne veselim. Anume ca să sporească veselia noastră din aceste zile, Sfânta Biserică a rânduit înaintea lor – o oarecare strâmtorare, ca atunci când intrăm în ele să ne simţim ca nişte oameni ce ies la libertate. Oricum, ea nu vrea în nici un caz să ne dedăm acum plăcerilor ce sunt doar ale simţurilor şi satisfacţiilor ce sunt doar ale ochilor, ci cere ca veselia noastră din aceste zile să fie sfântă cum sunt şi ele. Iar ca să nu uite cineva de acest lucru în veselia sa, ne-a pus în gură o scurtă cântare întru slava lui Hristos, Celui ce S-a născut, prin care trupul e pus la locul lui, iar sufletul e smerit. În cuvintele ei ne sunt arătate îndeletnicirile vrednice de aceste zile: Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L şi aşa mai departe. Slăviţi-L, deci, pe Hristos, şi slăviţi-L în aşa fel încât sufletul şi inima să se îndulcească de această slavoslovie şi astfel să amuţească chemarea oricărui alt lucru şi a oricărei alte îndeletniciri care făgăduieşte vreo mângâiere.

Slăviţi-L pe Hristos: asta nu înseamnă să alcătuiţi imne lungi în cinstea Lui, nu; dar dacă atunci când vă gândiţi la naşterea Mântuitorului Hristos sau auziţi despre ea, din adâncul sufletului vostru porneşte strigătul: “Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”, este îndeajuns; aceasta va fi cântare lină a inimii – lină, dar care va străbate totuşi cerurile şi va intra la Însuşi Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 88)

Categoria: Articole

Cautare: