Nemarginita si nelimitata este rabdarea lui Dumnezeu!

Dacă medităm la Domnul Cel răstignit şi înţelegem taina dragostei lui Dumnezeu pentru om, vom vedea cât de mult a pătimit Domnul pentru fiecare dintre noi personal. “Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” (Ps. 115, 3). Omul, totuşi, nu a fost aflat demn de această mare şi nesfârşită dragoste. De îndată ce facem ceva bun, vedem eul nostru cum se înalţă de parcă noi am fi creat cerul şi pământul. În timp ce Dumnezeu a făcut totul din nimic şi, totuşi, S-a smerit atât de mult! Mila lui Dumnezeu nu are limite şi fericit este omul care prin înţelepciune a ajuns să înţeleagă dragostea lui Dumnezeu. De dragul pământescului, neascultătorului şi nesupusului om, care devenise pradă patimilor şi demonilor, Fiul lui Dumnezeu Însuşi a pogorât şi a fost răstignit pe Cruce!

Dimpreună cu aceasta noi ne vedem lenevia, răceala, indiferenţa, în timp ce Dumnezeu, pe de altă parte, ne arată purtarea Sa de grijă şi dragostea în felurite şi nenumărate feluri. Într-adevăr, omul este o taină. Nemărginită şi nelimitată este răbdarea lui Dumnezeu! Ce nu aude şi nu vede El înăuntrul fiecărui om! Atunci când observăm vreo recunoştinţă la o persoană apropiată nouă, atunci când îl vedem pe acesta purtându-se aspru, nerecunoscător, inuman, nemilos; atunci când vedem că nu spune nici măcar un “mulţumesc”, îl ţinem de rău. Câte n-ar putea Dumnezeu să ne reproşeze nouă, oamenilor, care ne purtăm aspru şi înfiorător faţă de El?

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 367)

Categoria: Articole

Cautare: