Nepasarea care ne molipseste in timpul rugaciunii si postului

Punctul de plecare al nepăsării este deznădejdea, micimea de suflet şi retragerea Harului pentru o perioadă mai lungă de timp. Prima mişcare a nepăsării este motivul pogorământului făcut, chipurile, pentru boală sau neputinţă, iar sfârşitul ei, completa necredinţă, neruşinare şi nemulţumire. La cel ce petrece în linişte de unul singur, începutul se face din pricina părăsirii canonului şi din felul lui de vieţuire, şi se măreşte dacă nu iau aminte din timp. Iar la cei ce petrec mai mulţi împreună, începutul ei constă în flecăreală şi clevetire.

Ca leac împotriva nepăsării, Stareţul ne recomanda analiza eshatologică a „urcuşului şi a coborâşului”, a răsplăţii şi a pedepsei, a Împărăţiei Cerurilor şi a iadului, precum şi pomenirea folositoare a nevoitorilor. Mijloacele Harului împotriva nepăsării sunt rugăciunea, lacrimile şi credinţa. De asemenea, pururea-pomenitul ne spunea multe pilde din viaţa nevoitorilor de mai înainte, pe care s-a întâmplat să-i cuprindă nepăsarea, uitând de nevoinţa lor duhovnicească câştigată cu multă râvnă şi iubire de osteneală. Stareţul ne spunea:

„După părerea mea, şi celelalte patimi de care sunt înşelaţi nevoitorii sunt complicaţii ale nepăsării, pentru că ea, provocând tocirea atenţiei, deschide intrarea patimilor înrudite şi strâns legate de ea şi împreună îl robesc pe om”.

Ca un deşteptător, totdeauna ne striga: „Nu fiţi nepăsători, fiilor, ca să nu cădeţi în mâinile tâlharilor!”.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul: nevoințe, experiențe, învățături, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 196-197)

Categoria: Articole

Cautare: