Noi ce punem la temelie?

Odată, într-o minunată dimineaţă de primăvară, două păsărele îşi căutau loc unde să-şi aşeze cuiburile. Una dintre ele şi-a ales un loc foarte frumos, aflat între ramurile unui arbore cu o coroană foarte bogată. În aer adiau miresme de frunze fragede, în apropiere susura un pârâiaş, soarele răspândea ziua raze vesele, noaptea sclipeau pe cer puzderie de stele.

Dintr-o dată însă, în toiul nopţii, s-a iscat o furtună, pârâul s-a transformat într-un torent furios, apele au ieşit din matcă, au inundat împrejurimile până hăt departe, spulberând totul în cale. Copacul, a fost şi el smuls din rădăcini, cuibul distrus, din culcuşul cald al sărmanei păsări nemairămânând nimic. Cealaltă pasăre s-a ridicat la o înălţime greu de atins, făcându-şi cuibul într-un defileu sălbatic, pe o stâncă înaltă.

Curând, acolo avea să se înfiripe o nouă viaţă, cuibul umplându-se de puişori. Furtuna a bântuit pe undeva jos, în vale, a trecut pe lângă stâncă, fără să-i fi atins vârful, iar dimineaţa, când soarele a strălucit din noi, cuibul cel cald era la locul lui, nestrămutat şi neameninţat de nicio primejdie.

Noi unde ne-am făcut cuib? Ce gânduri şi ce simţăminte i-am pus la temelie? Stă oare sufletul nostru pe piatra nestrămutată a credinţei, gata să ţină piept tuturor ispitelor şi încercărilor? Sau ne-am construit casa pe nisip, expunând-o unei prăbuşiri catastrofale?

„O altă temelie nu poate nimeni să pună în afara celei puse, care este Iisus” (I Corinteni 3, 11).

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, Bucureşti 2008, p. 39)

Categoria: Articole

Cautare: