Dumnezeu a descoperit adevărul unui popor care fusese pregătit. Iuda, fratele Domnului, făţişează acest lucru foarte bine, spunând: „Rugându-vă să staţi vitejeşte pentru credinţa aceea care odată s-a dat sfinţilor" (Iuda 1, 3). În acest loc, ca şi în multe altele asemănătoare, este vădit că Dumnezeu Se descoperă pe Sine sfinţilor - adică poporului care a ajuns la o anumită treaptă de creştere duhovnicească, ce-l face în stare să poată primi Descoperirea dumnezeiască. Sfinţii Apostoli au fost întâi vindecaţi, apoi au primit Descoperirea. Iar ei au împărtăşit Descoperirea fiilor duhovniceşti, nu doar prin învăţătură, ci în primul rând făcându-i să se nască din nou duhovniceşte, în chip tainic. Noi primim dogmele şi rânduielile, altfel spus, primim credinţa descoperită şi rămânem în Biserică spre a fi tămăduiţi. Căci credinţa este, pe de o parte, Descoperire dumnezeiască pentru cei curăţiţi şi tămăduiţi, iar pe de altă parte, este calea cea dreaptă spre a ajunge la tămăduire, pentru cei care au ales să urmeze „calea".
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă, Editura Sofia, București, p. 30)
Categoria: Articole
Cautare:
Noi primim credinta gata descoperita
Vizualizari: 707
Id: 9427
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.