Noua capitala a Imperiului
Alegerea anticului Bizantion de pe malul vestic al Bosforului drept viitoarea capitala a Imperiului se explica prin ratiuni strategice si economice. De aici se putea supraveghea frontiera cea mai amenintata a Dunarii de Jos si in acelasi timp dusmanul persan. Schimburile comerciale dintre orasele din bazinul Marii Negre si Grecia nu se puteau face decat pe aici; nici o corabie nu putea trece dintr-o parte in alta fara asentimentul locuitorilor din Bizant. Mai putin de 6 ani au fost necesari intre decizia de construire a noii Rome si inaugurarea din 11 mai 330. In jurul palatului, al bisericii si al hipodromului, zeci de mii de muncitori si artizani au lucrat zi si noapte pentru ca acest oras sa devina intr-o oarecare masura asemanator vechii capitale a Imperiului: Roma. Orasul va fi inchinat de catre intemeietorul sau Sfintei Fecioare, iar cu prilejul inaugurarii s-a savarsit o slujba in Biserica Sfanta Irina, in timp ce populatia pagana s-a rugat pentru prosperitatea lui in templele autorizate sa le foloseasca. Cu sase ani in urma, Bizantul nu era decat un orasel grecesc ca atatea altele. Acum, reconstruit si rebotezat, el era "Noua Roma", aceasta fiind noua denumire oficiala deja gravata pe unul din stalpii curtii de justitie recent construita. In vechea Roma, bineinteles ca cetatenii pastrau vechile privilegii, comertul era acelasi, portul Ostia ramanand deosebit de activ.
Numai ca mai multe familii senatoriale romane incep sa ia drumul Bosforului, atrase de perspectiva locuirii intr-un palat somptuos in noua capitala, sau de marile domenii din Tracia, Bitinia si Pont. In plus, un Senat incomparabil mai luxos ii astepta in "Noua Roma". Succesul va fi deplin. La sfarsitul domniei lui Constantin in 337, orasul va numara deja mai multe zeci de mii de locuitori; la inceputul sec. al V-lea zidurile construite de Constantin, care cuprindeau o suprafata de 750 ha., se vor dovedi prea stramte; Teodosie al II-lea va dubla suprafata acestuia ajungand pana la 1.450 ha., o noua extindere avand loc in sec. al VII-lea prin includerea cartierului de N. al Vlahernelor in care se afla celebrul sanctuar al Maicii Domnului. Strada principala era plina de porticuri si forumuri. Din pacate contrastul era evident intre splendoarea palatelor si constructiilor publice si micile locuinte din lemn. La inceput orasul va fi deosebit de aerisit, plin de gradini de agrement si de cele cu zarzavaturi, de terase cu vita de vie si livezi precum si de diverse culturi de camp. Aceste caracteristici ale noii capitale le vom gasi si in timpul lui Justinian, cand populatia va ajunge la aprox. 400.000 de locuitori.
Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus
Cautare:
Noua capitala a Imperiului » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Vizualizari: 979
Id: 2349
Imagine:
Share:
Raporturile lui Constantin cel Mare cu Biserica » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Politica interna a imparatului Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Limesul dunarean in vremea lui Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Imperiul bizantin sub urmasii lui Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Schisma de la 1054 » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Iconoclasmul » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Reformele administrative in vremea lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia macedoneana » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia Comnenilor » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Codex Theodosianus » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Societatea rurala in secolele IX-XI » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.