Nu avem imbracaminte de nunta, de aceea trebuie sa ne curatim
Am spus ca suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru ca avem aceasta rudenie cu Dumnezeu si Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem si noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Si vazand vrednicia cu care ne-a invrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie sa ne ingrijim sa nu-L intristam.
Si pentru ca am intinat mintea noastra si inima noastra si trupul nostru cu cuvantul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem indrazneala. Nu avem haina de nunta. De aceea trebuie sa ne curatim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere in suflet; si peste toate, cu rugaciunea, care curateste si desavarseste pe om.
Vesmantul despre care cantam in Saptamana Mare: " Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-ansa " este harul lui Dumnezeu, pe care il dobandim prin rugaciune curata.
Mai intai omul trebuie sa se roage, cu simplitatea pe care o are, varsand multe lacrimi. Acestea sunt harul lui Dumnezeu, care se numeste har curatitor, care il incanta pe om si-l conduce la pocainta. Bunul nostru Dumnezeu, Cel ce este intru toate si peste toate, Acela ne gaseste. Acela ne vede. Acela ne cheama. Acela ne cunoaste mai intai. Apoi Il cunoastem noi, dupa ce ne va milui cu mila Sa dumnezeiasca.
De aceea si pocainta, si jelirea, si lacrimile, si toate celelalte care se intalnesc la cel care se pocaieste. Toate sunt ale harului dumnezeiesc. Este harul curatitor, care il curateste pe om.
Nu este lucru bun care sa nu fie de la Dumnezeu, nici lucru rau care sa nu fie de la diavol.
Sa nu-ti intre vreodatain minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli " cunoasterea de sine ".
Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerena adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta.
Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi. " Sunt pacatos " si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest " nimic " suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la " nimic " , si maica ta este " tarana " , iar Creatorul tau este Dumnezeu. Ce ai, sa nu fi primit ? Iar daca ai primit, de ce te lauzi ca si cand nu ai fi primit ? Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaste adevarul. Si acest adevar ne-a spus Domnul ca ne elibereaza din pacat.
Cunostinta despre Dumnezeu este vederea lui Dumnezeu. Cunoasterea duhovniceasca, nu cea naturala, cunoaste pe Dumnezeu. Cunoasterea naturala este distinctia dintre bine si rau, si o au toti oamenii, iar cunoasterea duhovniceasca este dobandita prin lucrarea duhovniceasca, dupa " cunoasterea de sine ". Toate acestea se dobandesc cu harul lui Dumnezeu, prin rugaciune. Harul lui Dumnezeu se vede tainic si se cunoaste in simtirea mintii numai in ceasul rugaciunii.
Sunt multe felurile rugaciunii. Toate sunt bune, daca omul se roaga cu simplitate. Daca omul este indrumat de cineva si nu face ascultare de el, atunci va rataci.
In afara rugaciunii mintii, toate celelalte feluri de rugaciune este posibil sa se transforme o data cu trecerea timpului. Atunci cand se pierde simplitatea si omul incepe sa se ia in seama pe sine.
Rugaciunea mintii, invocarea numelui lui Dumnezeu nu lasa loc nici indoielii si nici ratacirii. In timp ce se invoca numele lui Hristos fara incetare inlauntrul inimii, Acesta ne curateste de intuneric si ne scoate la lumina.
Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Cautare:
Nu avem imbracaminte de nunta, de aceea trebuie sa ne curatim :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Vizualizari: 1088
Id: 2572
Imagine:
Share:
Va rog mult sa alungati din sufletele voastre tristetea :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Cand se spovedeste omul, i se curata sufletul si devine luminos ca diamantul :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Aceasta arata ca viata dumneavoastra place lui Dumnezeu :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Nu te indoi ca este timp sa porti si Schima Sfanta :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare cumpatarea si curatenia :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Scrisoare catre un pustnic isihast :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Noi aici am ales filozofia cea cereasca... :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Am aflat multi dintre Parinti in lucrare si in contemplatie :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Catre un calugar care a intrat pe campul de lupta :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
In timp de ispita nu-ti parasi locul :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Prea Cuvioasa Maica Stareta si sora in Hristos :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Draga mea mama, dragii mei frati, rude, si prieteni :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Cand tamaiaza preotul ... :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.