Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii! Eşti nemulţumit de preot, iar de care ai fi mulţumit, ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, iar la altul nu te lasă să mergi păcatele tale…
Orice Duhovnic, indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină sau chiar şi sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu şi credincioşii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta, al preoţiei, e darul lui Dumnezeu şi e în funcţie de Dumnezeu (atârnă de Dumnezeu), el nu e în atârnare de omul care-L reprezintă pe Dumnezeu. Prin glasul slugii Sale, (al preotului), Dumnezeu te iartă, fiindcă tu sub patrafir, în faţa Altarului, lui Dumnezeu te mărturiseşti. Nu de la tine se cer calităţile preotului; de la tine se cere căinţa din inimă şi voinţa de a te îndrepta.
Sunteţi nemulţumiţi de preoţi?
Dar voi, oare, ce-aţi făcut pentru preoţi, ca să fiţi mai mulţumiţi? Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-l închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi că vina o poartă numai ei preoţii? Ei sunt fiii voştri! Cum i-aţi născut, aşa-i aveţi! Ce le găsiţi vină numai lor? Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!!
Iată, vă spun că tot poporul este răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai Împărăţiei lui Dumnezeu! Poporul îşi are în toate privinţele povăţuitorii pe care îi merită.
(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, volumul 3, Editura „Credinţa strămoşească”, 2005, pp. 45-47)
Categoria: Articole
Cautare:
Nu de la tine se cer calitatile preotului; de la tine se cere cainta din inima si vointa de a te indrepta...
Vizualizari: 801
Id: 14503
Imagine:
Share:
Lacomia
Virtutea virtutilor este smerita cugetare, iar patima patimilor e sa fii rob al pantecelui
Ce legatura este intre pacea inimii si constiinta curata?
Nu vreau sa invat decat smerenia si iubirea lui Hristos, ca sa nu supar pe nimeni…
Sa aratam ravna in viata duhovniceasca
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.