Nu diavolul ne impiedica sa intram in Imparatia Cerurilor

Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăţia Cerurilor; dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, fireşte, făcându-l mai înţelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat, care ne scoate din Împărăţia lui Dumnezeu.

Va spune, poate, cineva: „De n-aş avea niciodată parte de o îndreptare ca aceasta!”. Nici eu n-o doresc, dar pe toate le fac din altă pricină, din iubirea mea aprinsă pentru Hristos. Mi se poate întâmpla şi mie, dar mai bine să nu fie, şi mă rog să nu fie.

Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăţia Cerurilor, ne alungă păcatul, deci mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat. Atunci, să ne îngrijim şi să-i izbăvim pe fraţii noştri de păcat, dar mai înainte de a-i scăpa pe ei, să ne izbăvim pe noi înşine.

Să ne cercetăm bine pe noi înşine şi să vedem dacă nu cumva avem demon. Fiecare să fie cu luare-aminte la sine. Păcatul este mai greu lucru decât a avea demon, fiindcă demonul ne smereşte. Sau nu-i vedeţi pe demonizaţi când scapă de răul din ei şi se însănătoşesc ca de o boală, cât sunt de smeriţi, de mâhniţi şi de ruşinaţi? Nu-i vedeţi că nici ochii nu cutează a-i ridica şi a-i privi pe semenii lor?

Iată ce lucru de mirare: ei se ruşinează pentru cele ce pătimesc, dar noi nu ne ruşinăm pentru cele ce făptuim. Ei, deşi li s-a făcut nedreptate, se ruşinează, în schimb noi, chiar dacă facem altora nedreptate, nu ne ruşinăm. Lucrurile pe care le fac ei nu sunt vrednice de ruşine, ci sunt vrednice de milă, de iubirea oamenilor, de iertare, de nespusă admiraţie şi de multe laude, pentru că, deşi luptă cu un demon, toate le rabdă cu mulţumire.

Toate câte le facem noi, însă, cu adevărat sunt vrednice de râs, de osândă, de pedeapsă şi de focul gheenei. Toate câte ne ruşinează şi ne fac vinovaţi de păcatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.

Vezi, dar, că păcatul este mai înspăimântător decât demonul? Vezi că ei, posedaţii, au un îndoit folos din patimile lor? Mai întâi, fiindcă se fac mai înţelepţi şi mai cucernici şi, în al doilea rând, pentru că, ispăşindu-şi pedeapsa aici, pe pământ, pentru păcatele lor, merg apoi, curaţi şi îndreptaţi, la Domnul.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, pp. 58-59)

Categoria: Articole

Cautare: