Nu este lucru mic in viata raul cel mai mic!

Cum să înțelegem aceasta: „nu este lucru mic în viață răul cel mai mic”?

– E destul de clar spus. „Șarpe mic și șarpe mare”. Adică, dacă un șarpe mic te mușcă și îți dă o cantitate suficientă de otravă ca să mori, nu mai e nevoie de unul mare. Și-a făcut acela mic datoria din plin.

„Nu este lucru mic în viață răul cel mai mic” înseamnă că mereu trebuie să fim treji să nu facem răul, oricât de mic. Dar, se poate greși. Este o greșeală, un păcat, de mai mică răspundere, pentru că nu e făcut cu voință. Dar dacă e făcut cu voința ta, atunci păcatul este mai mare, pentru că tu l-ai făcut deliberat.

Păcatul are douăsprezece trepte. Prima treaptă, pe care a fost ispitit și Mântuitorul, este tolerabilă. Vine apoi și în treapta a doua. Nu greșim grosolan. Nici în a treia nu greșim. El persistă, căci vorbim de evoluția păcatului. Vine și în treapta a patra. Încă nu suntem vinovați cu totul, dar începe să ia contur. Vine și în treapta a cincea. Și începi să te lupți cu tine. În a șasea îl accepți cu mintea. „Da, am să-l fac”. Va să zică de aici începe vinovăția canonică.

Până aici nu suntem atât de vinovați. Că vin în gândul nostru fel de fel, astea vin de la draci. Nu trebuie să vă speriați. Le ardeți cu rugăciuni: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” „Doamne Iisuse...”, fără agitație, calm.

În treapta a șaptea îți dai seama că te degradezi. În a opta îl faci cu fapta, în a noua îl repeți, în a zecea te împătimești, în a unsprezecea te descurajezi și în a douăsprezecea mori. Asta este treapta evolutivă a păcatului.

Deci, până în treapta a șasea nu suntem vinovați. Pentru că până acum n-am acceptat deliberat. Până aici era amestecat. E o greșeală că s-a pierdut un timp și n-ai tăiat de la început. Dar nu e o greșeală canonică, aceasta a gândurilor. Nu. Gândurile sunt de la draci, ca să te prindă, să te angajeze. Și te prinde: în treapta a șasea îl accepți, în a opta îl faci, și așa mai departe.

Deci păcatul mic e foarte primejdios. Mai întâi de toate nu ții cont de el, că l-ai făcut, că îți zice: „Ce, numai atâta? Asta o face toată lumea, îl faci și tu...” Nu mai vorbim de reaua vorbire. Acesta e un păcat foarte mare, pentru că criteriul de judecată e iubirea. Tot ce se greșește față de iubire, e un mare păcat. „Eu ți-am spus ție să iubești și tu ai urât! ți-am spus să-l vorbești de bine, tu l-ai vorbit de rău! ți-am spus să te rogi pentru el, tu l-ai blestemat!” Va să zică, uite un păcat mic. Dar ia uite cât e de mare!

Un alt exemplu: închipuiți-vă, frățiile voastre, o rochie de mireasă la care se uită toată lumea cu cea mai mare grijă. Dar pe rochița aia de mireasă, undeva pe jos, este o picătură de murdărie. Și cineva arată: „Uite, acolo este o picătură de murdărie”. Și cu asta a anulat toată frumusețea rochiei. Și ce era acolo? Nu era o pată mare. Era o picătură. Deci „nu este lucru mic în viață răul cel mai mic”. Nu este moarte, dar, fiind vorba de păcat, și ăsta e un păcat.

Revenirea la Dumnezeu este foarte bine primită, când revii cu smerenie: „Uite, Doamne, sunt un netrebnic, nu merit dragostea Ta!” Lupta este din partea amândurora: a duhovnicului și a fiului duhovnicesc, pentru a te vindeca de păcate și să progresezi. Devii mai bun, din ce în ce mai bun, și păcatele săvârșite, la prezența asta sufletească continuă, îți aduc un foarte mare avantaj: smerenia. „Ia uite, ce am fost eu în stare să fac! Netrebnicul de mine! Cum am putut eu să supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele?!” Vezi, asta-i smerenia.

Vezi, am spus un lucru: Raiul e plin de păcătoși... pocăiți! Toți au făcut păcate. S-au căit și I-a plăcut lui Dumnezeu pocăința lor. Păcatul, deci, îți aduce o smerenie. De unde se înțelege că diavolul joacă un rol mântuitor indirect. El ne arată imediat neputințele. Dar noi avem puncte de reper și știm să ne ridicăm. El ne ajută la încununări.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 136-139)

Categoria: Articole

Cautare: