„Şi a zis Cain către Domnul: pedeapsa mea este mai mare decât aș putea-o purta" (Fac. 4, 13). Este, oare, cu putinţă a vorbi astfel înaintea feţei lui Dumnezeu, Care este aspru, fireşte, întru dreptatea Sa, dar şi pururea gata să miluiască pe cel care se pocăieşte cu adevărat? Zavistia a întunecat gândurile sănătoase, nelegiuirea făcută cu deadinsul a împietrit inima, şi Cain, iată, îi răspunde cu grosolănie lui Dumnezeu însuşi: „Au doară sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Fac. 4, 9). Dumnezeu vrea să înmoaie inima lui de piatră cu ciocanul asprei Sale judecăţi, dar el nu se lasă, ci, închizându-se în grosolănia sa, se aruncă în braţele sorţii pe care şi-a gătit-o singur prin pizmă şi omor. E de mirare faptul că după aceasta a trăit la fel ca toată lumea: a avut femeie, şi-a întemeiat o familie şi păstra toate legăturile lumeşti; însă pecetea lepădării şi deznădejdii stătea în continuare asupra lui. Trebuie să fie vorba de un fapt lăuntric, care se petrecea în conştiinţă, din conştientizarea poziţiei în care se afla faţă de Dumnezeu, sub influenţa faptelor, patimilor şi obiceiurilor păcătoase care o apăsau. Mai ales acum ar trebui oamenii să ia aminte la aceasta! Dar să aibă, totodată, credinţa că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu, chiar dacă pentru înmuierea inimii este nevoie, fireşte, de timp și osteneală, între mântuire şi pieire nu este loc, însă, de ales!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 20-21)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Nu este pacat care sa biruiasca mila lui Dumnezeu
Vizualizari: 677
Id: 10844
Imagine:
Share:
„De ce raii o duc bine, iar cei buni sunt prigoniti si sufera?”
Hristos este Singurul Mantuitor al omului din pacatele sale
Mintea pentru om este asemenea carmaciului pentru corabie
Crestinii reprezinta doar o parte din populatia nemuritoare a lui Dumnezeu
Teama marturisirii pacatelor
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.