Bucuria cea mai înaltă vine din jertfă. Doar când omul se jertfeşte se înrudeşte cu Hristos, pentru că Hristos este jertfă.
Cât timp omul rămâne el însuşi nu poate să devină om ceresc. Nu există viaţă duhovnicească fără jertfă.
Mulţi oameni nu se gândesc la eul lor, l-au zvârlit afară. Şi când îl aruncă afară, atunci Hristos Se sălăşluieşte în ei. Aruncă afară eul tău, nu-l lua în consideraţie şi harul lui Hristos se va sălăşlui în tine.
Cât de fericiţi de Dumnezeu sunt oamenii care-şi jertfesc toate ale lor! Când ne punem în locul altora şi îi înţelegem, atunci ne înrudim cu Hristos. Viaţa duhovnicească nu este plăcere.
Cel care nu are jertfire, dăruire de sine, va avea doar bucurie şi întristare lumească. Nu poate să simtă bucuria duhovnicească.
Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim altceva, cererea n-are valoare. Unul nu mănâncă dulce ca Hristos să-i ajute pe cei care suferă din pricina zahărului, sau nu doarme, ca Hristos să dea puţin somn celor care suferă de insomnii. Astfel omul se înrudeşte cu Dumnezeu. Şi atunci Dumnezeu îi dăruieşte harul Lui.
Cei care-i slujesc pe bolnavi, pe paralitici şi pe alţii, cu iubire şi răbdare, dacă au păcate, acestea sunt şterse prin jertfa pe care o fac. Dacă nu au păcate, se sfinţesc.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 118-119)
Categoria: Articole
Cautare:
Nu exista viata duhovniceasca fara jertfa
Vizualizari: 749
Id: 15676
Imagine:
Share:
Mintea curatita
Dupa credinta voastra fie voua!
Maica Domnului este gata sa mantuiasca pe cei ce vin la Ea cu credinta si cu osardie
Nu e deloc maret a vietui dupa trup
Cum recunosti ca adevaratul Duh al lui Dumnezeu a venit in inima ta?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.