Nu face nimic care sa-l raneasca pe celalalt

- Părinte, eu de la vară plec la mănăstire (de tot).

- Sper să nu vină sfârşitul aşa de repede!

- Cum pot să le spun părinţilor mei acest lucru, având în vedere că mai am o soră la mănăstire şi că părinţii mei sunt cu totul împotrivă, mai ales mama mea, de care mă tem că ar putea suferi o cădere psihică? Cum să le dau vestea?

- Întrebaţi-vă duhovnicul! Ştiţi care este trăsătura fun­damentală de caracter a unui sfânt? Sensibilitatea! Nu face nimic rănindu-l pe celălalt. Uitaţi-vă la Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur! Aţi auzit de el, nu? Dragii mei, omul ăsta - harismă absolută! - nu plea­că la mănăstire până când mama lui nu închide ochii, îşi construieşte bordei de mănăstire în curte, pentru că ştia extraordinar de bine că nicio vocaţie nu se împlineşte pe uciderea celuilalt. Nici medicul legist nu-şi împlineşte vocaţia pe moartea celuilalt. 

În situaţia dumneavoastră, vă recomand să staţi de vorbă cu duhovnicul şi, unde aţi răbdat până acum, construiti-vă în continuare o interioritate necesară, dacă nu puteţi să vă închideţi în turnul de fildeş al oricărei mănăs­tiri. Năluca mamei supărate vă va hălădui prin cap şi vă veţi pierde capul. O spun ca unul care am trăit suficient de mult, în foarte multe etape ale vieţii, prin două-trei-patru mănăstiri cu stabilitate şi am văzut acolo drame de mame şi taţi care îşi căutau fetele înnebuniţi, şi maica stareţă, ca să-şi salveze ucenica, spunea că nu e în mănăstire fata.

Uşor, cu grijă, cu discreţie, ca părintele Stăniloae. Ştiţi unde se vede sensibilitatea părintelui Stăniloae? Vine omul de la puşcărie, ştiţi? I se anunţase doamnei preotese că părintele va fi eliberat în curând. Au stat ei acolo, l-au aşteptat... nimic! într-o dimineaţă, pe la şap­te, sună telefonul: „Bună dimineaţa!" „Bună dimineaţa Casa părintelui Stăniloae?" „Casa părintelui Stăniloae!" „Bună ziua, doamnă! Sunteţi doamna Măria?" „Da! Uite, părintele va veni în curând acasă, vă transmite salutări, ce mai face fata dumneavoastră?" „Bine! Are un băieţel, Matei" - de care părintele nici nu ştia! „Vai, mă bucur! Şi e mare băiatul?" „Da!" „Vai, ce ne bucurăm! O să încerc să îi transmit părintelui că totul este în regulă!" „Sărut mâna, doamnă!" „Vă mulţumesc că ne-aţi sunat şi că ne-aţi dat vestea aceasta a venirii lui acasă". De asemenea, în­trebând-o ce mai face, ea a spus că se pregăteşte de mers la serviciu, că s-a trezit copilul şi că ei îi pregătesc laptele să mănânce. După cinci minute, sună iarăşi telefonul: Măria, sunt eu! Pot să vin acasă? Să nu vă iau pe nepregătite, să nu-mi bat joc de dimineaţa voastră, dacă nu v-aţi trezit destul... Poate că venirea mea aşa intempestivă vă tul­bură ritmul dimineţii... Observaţi? Sfântul niciodată şi în nicio situaţie nu poate fi mojic (amănunte în lucrarea Lidiei Stăniloae, obligatorie lecturii oricărui creştin ortodox cu drag de Părintele Stăniloae, intitulată Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, publicată la Ed. Humanitas (2000, p. 448) unde discreţia acestuia constituie temă predilectă unei iconologii de sfânt).

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 127-129)

Categoria: Articole

Cautare:

Nu face nimic care sa-l raneasca pe celalalt

Vizualizari: 683

Id: 16714

Imagine:

Share: