www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, ci inima smerita

Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, ci inima smerita

Ce crezi că este pacea inimii, oare curăţarea de păcate? Dar să ştii că şi un gând poate arunca în deznădejde mai mare decât cea în care te afli acum. Nu lipsa păcatelor aduce pacea inimii, nu lipsa păcatelor aduce sfinţenia, ci inima smerită, adică inima care primeşte toate câte i se întâmplă, chiar şi păcatele, şi în toate vede lucrarea lui Dumnezeu. Pacea inimii înseamnă să ştii să nu te clatini atunci când vin păcatele asupra ta. Că zice David „de şapte ori va cădea dreptul şi se va ridica” şi „fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul”. Auzi, fericit nu cel ce nu păcătuieşte, ci cel căruia Domnul nu-i va socoti păcatul! Dar cui nu-i socoteşte Domnul păcatul, oare sunt privilegiaţi din ăştia? Celui ce se spovedeşte Domnului cu nădejde, zice mai departe David, de aceea va veni către Dânsul tot cuviosul (v. Ps. 31).

(Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 153)

Categoria: Articole

Cautare:

Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, ci inima smerita

Vizualizari: 684

Id: 6304

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.