Nu ne place sa ne rastignim, cu Domnul? Nici nu vom invia, atunci, dimpreuna cu El!

Cu toţii ne vedem acum, în Post, ca fiind în drum spre Golgota, cu toţii ne vedem aşa cum ar trebui să ajungem în viaţa noastră, la un moment dat: răstigniţi! Da, răstigniţi! Nu ne place acest lucru, şi vrem a ne face viaţa plină de drăgălăşenii, mai cu seamă lumenii... Dar nu e aşa; drăgălăşeniile ce le căutăm, vedem că se prefac în cele din urmă în amăreli din cele mai amare. Căci sunt lucruri de mână şi de minte omenească! Numai ceea ce vine de la Dumnezeu, ca binecuvântare, aceea nu se preface într-o amăreală, ci într-o tot mai dulce iubire, într-o tot mai scumpă dragoste.

Nu ne place să ne răstignim, cu Domnul? Nici nu vom învia, atunci, dimpreună cu El! Nu ne place să ne luăm crucea ce ne-a hărăzit-o fiecăruia Domnul? Vom suferi şi vom plânge, negăsindu-ne drumul în viaţă.

Dar care este crucea ce ne-a hărăzit-o fiecăruia Domnul? Şi care este drumul nostru în viaţă? Oh, copile drag, Piotr, lucrurile sunt atât de simple, atât de simple... Drumul nostru în viaţă îl vom vedea clar, limpede, desluşit, abia atunci când ne vom încredinţa deplin Domnului, din tot cugetul, cu toată fiinţa noastră. „Fiule, dă-mi inima ta", şi toate vor începe atunci să se lămurească. Dar nu deodată, ci tot cu răbdare.

Dar lumea nu înţelege aceasta. Duhul lumii de azi este potrivnic lui Dumnezeu. Şi spun aceasta, copile, cu lacrimi, pentru lumea aceasta care s-a îndepărtat atât de Dumnezeu...

Copile, am să-ţi spun nu o taină, ci un lucru adânc pe care aş vrea să-l pui la inima ta, însă să nu-l comentezi cu mulţi: Domnul ar vrea ca toţi oamenii să fie monahi! Atât de mare este dorirea Domnului ca noi să I ne dăruim în totalitate, că Domnul cearcă prin toate mijloacele, în toată viaţa noastră, să mişte cumva inima noastră, să o înmoaie, să ne arate cumva cât de plăcută este rânduiala monahicească. Domnul, El, Făcătorul cerului şi al pământului, însetează după petrecerea noastră împreună cu El. Şi nu poţi petrece cu El şi prins de grijile lumii şi de toate risipirile veacului. Da, El însetează ca toţi să fie monahi, pentru că El tot este Iubire şi un monah are înscris în inima sa, cu litere de foc: „Vreau să fiu tot numai iubire, pentru Tine, Doamne!".

Oamenii, însă, nu înţeleg toţi aceasta, dar Domnul tot îi iubeşte. Oriunde s-ar afla omul, bietul om, pe orice treaptă de cădere s-ar afla el, Domnul tot îl cheamă spre o vieţuire fără de păcat în Biserica Sa. În inima ta dulce, Piotr, copile, Bunelul a citit acestea dintru începutul corespondenţei noastre: „Vreau să fiu tot numai iubire pentru Tine, Doamne!".

(Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie - Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 60-61)

Categoria: Articole

Cautare: