Duhul Sfânt Se pogoară și acum pe pământ, chiar dacă noi nu băgăm de seamă lucrul acesta; face totul, chiar dacă noi punem pe socoteala faptelor omenești multe dintre lucrurile săvârșite de către El. El strică și zidește, înalță și coboară, îmbogățește și sărăcește, stinge și dă viață nu numai în ceea ce privește oamenii, ci chiar și în lucrurile neînsuflețite și în făpturile pe care le stăpânește. Cu Duhul Domnului s-au întărit Cerurile și se întăresc până acum; El păstrează pământul și tot ce este pe el. „Lua-vei Duhul Tău și se vor sfârși, și în țărâna lor se vor întoarce” (Psalmi 103, 30). Duhul lui Dumnezeu rânduiește obștile mari și mici, pune și schimbă împărații, prinții și stăpânitorii; fără El, obștea se dezbină, împărăția se destramă, chiar dacă s-ar înălța prin puterea și slava sa: „întorcându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura” (Psalmul 103, 30). De duhul Domnului este zidit și pământul inimilor noastre. El singur le curățește și le preface în vase de bună treabă, înnoiește fața acestui pământ aflat înlăuntrul nostru, înnoiește inimile noastre învechite de păcate, învechite în fărădelegi. Duhul Sfânt zidește tot ce e pe pământ. Noi ne ostenim asupra pământului, semănăm, sădim, adunăm recolta și roadele și credem că toate acestea sunt făcute de mâinile noastre; sau, înălțându-ne în cugetare, le punem pe seama naturii, a legilor și puterilor ei. Însă nu puterile noastre, nu ostenelile cele cu multe griji, ci Mâna lui Dumnezeu este Cea care, atunci când se deschide, pe toți ne umple de bunătăți. (Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 178-180)
Categoria: Articole
Cautare:
Nu ostenelile noastre, ci bunatatea Domnului ne umple de tot ce avem nevoie
Vizualizari: 736
Id: 3709
Imagine:
Share:
Omul simplu nu face analize, nu evalueaza, nu calculeaza, ci se increde
„Am 38 de ani si nu m-am spovedit niciodata. Ma poate spovedi cineva?”
Un fir de lumanare aprinsa marturisește credința noastra
Din intaiul rod se aduce ofranda lui Dumnezeu
Milostenia adevarata nu are criterii de selecție
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.