Hristos i-a chemat pe oameni să creadă în acea Veste de Bucurie. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. Adică i-a chemat să creadă în El, să creadă în fiecare cuvânt al Său. Căci pentru oameni nu este vreo altă cale de a ajunge la cunoaşterea adevărului în cele mai importante întrebări ale vieţii şi existenţei decât să primească cu credinţă cuvintele Aceluia care este El Însuşi martor al realităţilor cereşti şi duhovniceşti. Ori să crezi în Hristos, ori să continui să rătăceşti pe întunecata şi furtunoasa întindere a vieţii; să rătăceşti ghicind şi presupunând ţărmurile şi pământurile de la marginea acestei întinderi. O a treia opţiune nu a fost dată în istoria de până astăzi a furnicarului omenesc.
Din aceasta reiese limpede că nu este credinţa creştină precum celelalte credinţe şi confesiuni din lume. Căci celelalte sunt credinţe de la oameni pământeşti şi de pe pământ, de la oameni care au vorbit despre lumea duhovnicească fie după înţelegerea lor firească, fie fiind înşelaţi de duhurile rele. Nici unul dintre fondatorii altor credinţe nu a spus despre sine că s-a coborât din cer, nici că a fost trimis de Tatăl, nici că mărturiseşte despre cer ceea ce a văzul şi a auzit, nici că se întoarce la cer. Din această pricină nici nu poate fi vorba de comparaţie sau echivalare între mărturia lui Hristos şi celelalte credinţe şi confesiuni din această lume.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 14)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Nu poate fi vorba de comparatie intre marturia lui Hristos si celelalte credinte
Vizualizari: 828
Id: 12536
Imagine:
Share:
Cum putem dobandi roadele Duhului Sfant?
Cuvantul lui Dumnezeu este energie care curata, care sfinteste, care odihneste
Poligamia are nume de casatorie, dar este desfranare de comun acord
Pe cei urati de oameni fara dreptate, ii va ridica Domnul
Lumea cand il inalta pe om, cand il umileste...
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.