Nu poate pom rau sa faca roade bune

”Nu poate pom rău să facă roade bune. Au doară vor culege din spini struguri? sau din ciulini, smochini?” (Mt. 7, 18; 16). Astfel, pierzând frica de Dumnezeu şi pierind lumina care îi dezvăluia patimile sufleteşti, el urmăreşte cu agerime numai curăţia exterioară care nu are nici o însemnătate. Se străduieşte să-şi păstreze întotdeauna mâinile curate spălându-le cu săpun de murdăria exterioară, dar de faptul că ele se murdăresc permanent prin cămătăria urâtă de Dumnezeu nu îi pasă deloc. Când se întâmplă să îi curgă sânge din gură consideră că este imposibil pentru el să se apropie de Sfintele Taine, dar pentru faptul că limba lui se murdăreşte de nenumăratele vorbe murdare, urâte de Dumnezeu, nu se învinuieşte deloc. Când i se întâmplă în somn o pângărire fără voie, atunci socoteşte umilitor chiar să se atingă de haine, dar cu cele ce au provocat-o, cu bucatele gustoase, băuturile şi somnul lung, se îmbuibă până la saturaţie, fără înfrânare. Se fereşte miercurea şi vinerea să guste vin şi untdelemn, respectând învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dar îi ameninţă fără să tremure pe oameni, jignindu-i prin defăimări şi cleveteli nemaiauzite. Cu limba îi ponegreşte în ascuns fără de milă, dar în faţă le arată în mod făţarnic, prietenie. Se sfădeşte puternic cu rivalii săi şi, neavând împotriva lor dovezi puternice, însă dorind să-i acuze pe deplin, cere voie judecătorilor să-şi rezolve disputa pe câmpul de luptă cu arma. Şi atunci, deşi e poruncit să se împace imediat cu duşmanii săi şi să nu se mai împotrivească asupritorului, ci să arunce totul la gunoi, el, pentru un petic mic de pământ şi adesea nu pentru al lui, se luptă cu rivalul său, vai!, cu arma fără să tremure deloc nici chiar în faţa lui Dumnezeu şi nici în faţa martorilor, adică a îngerilor înaintea cărora a ales viaţa fără câştig. Nu tremură şi nu se ruşinează de făgăduinţele lui prin care singur s-a afierosit lui Dumnezeu. După ce a păcătuit aşa de rău, el se gândeşte să ajungă desăvârşit, însă acesta este semnul nebuniei definitive.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 91-92)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: