Nu se cuvine ca cineva sa creada luisi, ci din sfatuirea Parintilor sa se impartaseasca in toate

Era un oarecare Iron, Alexandrin de neam, ce locuia aproape de mine, tânăr, isteţ, ascuţit la minte, curat cu viaţa în chip covârşitor, subţire la buna-petrecere, încât mulţi din cei obişnuiţi ai lui ziceau cum că de multe ori mănâncă o dată la trei luni, îndestulându-se numai cu împărtăşania, sau cu vreo buruiană sălbatică pe care ar fi găsit-o. Pe acesta l-am cunoscut şi eu mergând împreună cu Fericitul Albin la Schit, care era departe de noi, ca la patruzeci de stadii; şi, întru acestea călătorind noi, mân eam şi beam de două ori, iar acela nicidecum gustând, mergea pe jos, recitând pe de rost psalmi, pe cel mare [Ps. 118] şi pe ceilalţi cincisprezece, Trimiterea către Evrei, Isaia, parte din Ieremia Proorocul, Evanghelistul Luca şi Parimiile [Pildele]; mergând noi cu acesta, a-l ajunge nu puteam. Acesta, după mari osteneli vitejeşti şi sudori, cu îngâmfarea nebuniei ridicându-se sus întru înălţime, de acolo înaintea tuturor cu jalnică cădere s-a surpat, şi asupra Sfinţilor Părinţi s-a ridicat cu slavă deşartă, şi zicea: „Cei ce se pleacă învăţăturii voastre se amăgesc; că nu se cuvine a avea alţi învăţători afară de singur Hristos; că însuşi Mântuitorul a zis: Să nu vă chemaţi pe voi învăţători pe pământ” (Matei 23: 10).

Ca şi cel mai-nainte scris Oualis (acesta căzuse în multă mândrie: închizându-se în chilia sa, refuza să iasă ca să primească Sfintele Taine), s-a întunecat atât de mult la minte, încât a căzut cu pierzătoarea mândrie de sus în jos, iar mai pe urmă a trebuit să fie pus în fiare, căci nici de Dumnezeieştile Taine nu voia să se apropie. În sfârşit, ca de un foc mare de dracul fiind gonit, prin Dumnezeiasca Pronie s-a pogorât în Alexandria, ca să scoată un cui, cum se zice, cu un alt cui.

Şi aşa a căzut în nebăgare de seamă (indiferenţă, negrijă) mergând la hipodrom, şi petrecându-şi cealaltă vreme în cârciumi; în sfârşit, şi de pofta femeiască cuprinzându-se, se sfătuia să păcătuiască către oarecare actriţă, adeseori vorbind cu ea cele spre rana sa. Şi, întru unele ca acestea fiind, i s-a făcut lui după o oarecare iconomie bube la mădulare, şi în şase luni atâta a bolnăvit, încât părţile cele de ruşine i-au putrezit şi au căzut de la sine. însă însănătoşindu-se mai pe urmă şi întru sim ţire venind, s-a întors fără aceste mădulare; şi, venind întru pomenirea cereştii petreceri întru pricepere dumnezeiască, a mărturisit Părinţilor toate cele întâmplate lui, dar nemaiajungând a lucra iarăşi petrecerea cea mai-nainte, după puţine zile a adormit.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 97)

Categoria: Articole

Cautare: