Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.
Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie? Stând la rugăciune, mă tem că se va pogorî foc din cer și mă va mistui cum i-a mistuit foc de la Domnul pe cei ce oarecând au ars în pustie tămâie străină.
La ce mă pot aștepta când mă apasă o asemenea sarcină de păcate? Arsă îmi este inima, întunecată îmi este mintea și mi s-a schimbat cugetarea evlavioasă: pururi mă întorc la vărsătura mea, ca un câine.
Nu am îndrăznire înaintea Celui care cearcă inimile și rărunchii; nu am gânduri curate; nu am lacrimi în vremea rugăciunii, cu toate că suspin, și plec fața mea acoperită de rușine, și mă bat cu pumnii în piept – această locuință a patimilor, această făurărie a gândurilor viclene.
Știi, Doamne, patimile mele cele ascunse în întuneric; cunoști rănile sufletului meu. Așadar tămăduiește-mă Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat. Dacă nu vei zidi Tu casa sufletului meu, în zadar mă voi osteni zidind-o de unul singur.
Ce-i drept, câteodată mă pregătesc și singur și țin piept patimilor care se războiesc împotriva mea, însă șiretenia șarpelui îmi slăbănogește puterile sufletești cu iubirea plăcerilor, și mă las bătut. Deși nimeni nu-mi leagă mâinile în chip văzut, patimile nevăzute mă mâna ca pe un rob.
Luminează, Doamne, ochii inimii mele, ca să cunosc toată viclenia și răutatea patimilor. Harul Tău să mă adumbrească, încât să pot ține piept, încingând coapsele mele cu bărbăție.
Tu, Doamne, ai făcut oarecând lesne de străbătut norodului Tău marea nestrăbătută. Tu ai dat apă din piatră seacă norodului Tău însetat. Tu singur, cu harul Tău, l-ai mântuit pe cel căzut între tâlhari. Milostivește-Te și de mine, că și eu am căzut în mâinile tâlharilor și sunt legat ca un rob de cugetarea cea rea.
Nimeni n-are putere să vindece împătimirile sufletului meu, afară de Tine, Doamne, Acela ce știi adâncurile inimii mele. Îndură-te, dar, pentru milostivirile Tale, și mântuiește-mă!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 66-67)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Nu sunt cel ce par a fi: Doamne, tamaduieste-ma!
Vizualizari: 788
Id: 14338
Imagine:
Share:
Ispita infailibilitatii este unul dintre cele mai fine atacuri ale vrajmasului
Prin cei mai apropiati primim arsurile cele mai curatitoare, stiut fiind ca nu este nedreptate la Dumnezeu....
O picatura de dragoste dumnezeiasca intrece toata dragoste lumeasca…
Sufletul vede
Sa varsam sangele nostru prin stradanie!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.