Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor. Că ne necăjesc nu numai când suntem în linişte şi singuri, ci şi când ne adunăm în Casa lui Dumnezeu, mult se ridică asupră-ne şi ne sfătuiesc să privim cu obrăznicie şi fără sfială feţele fraţilor, ba şi nălucirea faptei celei urâte o zugrăvesc întru noi, turnând în minţile noastre, ca o amestecare a gândurilor, şi în acest chip ne opresc de la Tainele lui Hristos. Dar, prin păzirea ochilor şi prin luarea aminte a gândului, cel înfrânat le va birui pe acestea, harul ajutându-l. Cu câtă pază se cuvine inima şi simţurile noastre a le păzi, că războiul nostru este mare şi îndrăcirea duşmanului asupra noastră este multă. Dar nu se cuvine, pentru aceasta, să ne lepădăm de lupta noastră, ci gândurile vrăjmaşului se cade a nu le face lucrătoare; şi, aşa, îl vom face pe el să crape.
Că ştie Domnul pe cel ce ne necăjeşte pe noi şi câte săgeţi arzătoare aruncă în inimile noastre. Însă a celor ce bine se luptă este vrednicia, ca, bine luând aminte, să nu se lepede de luptă. Că acela ce are pace cu patimile, de ce ar voi să aibă război cu ele? Căci numai unde este vrajbă, acolo este şi război, iar unde este război, acolo este şi luptă, şi unde este luptă, acolo sunt şi cununi. Drept aceea, dacă cineva voieşte să se izbăvească din robia cea amară a patimilor, acela să pornească război împotriva vrăjmaşului.
Dumnezeului nostru, slavă!
(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 524)
Categoria: Articole
Cautare:
Numai cine alege sa lupte va primi si cununile biruintei
Vizualizari: 730
Id: 5584
Imagine:
Share:
Este posibil sa ma intalnesc cu Dumnezeu?
Cautand si iubind lumina, nu iubim nimic altceva decat pe Dumnezeu
Soare sus pe cerul sufletului nostru
Ce putere dobandim atunci cand renuntam la egoism?
Putem avea aici, pe pamant, certitudinea ca ajungem in Rai?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.