Învierea Domnului în iconografie

Icoanele pascale sunt de o bogăție extraordinară pentru înțelegerea Tainei Paștilor și a trăirii credinței în această taină centrală a creștinismului.

Însemnându-i astfel pe credincioși să facă din înviere în însăși taina sa obiectul credinței lor, Biserica ortodoxă nu-și îngăduie să înfățișeze ca rod al imaginației - așa cum s-a întâmplat în Apus, în opere artistice, de altfel magnifice - momentul precis al învierii, adică pe Hristos ieșind din mormânt.

Biserica oferă astfel credincioșilor spre închinare două minunate icoane pascale: Pogorârea la iad, cunoscută sub numele de „Anastasis” (termenul grec pentru „Înviere”), reprezentându-L pe Hristos biruitor asupra iadului, a morții și luându-l cu El pe Adam, și icoana Femeilor Mironosițe.

Plină de simboluri, icoana Coborârii la iad a Domnului Îl arată pe Iisus făcându-Și drum prin învelișul pământului, călcând în picioare porțile iadului, peste care Se înalță, și ridicându-l pe Adam din osânda neascultării. Coborârea la iad poartă în sine începutul înălțării omului, pentru care moartea fizică devine doar o trecere, o cale de acces spre viața cea nouă, veșnică.

Pe icoanele Pogorârii la iad, Hristos este subiectul central. "El apare in iad nu ca un prizonier al acestuia, nu ca o victimă a morții și a răului, nu ca un întemniţat al iadului, ci ca Învingătorul său, eliberatorul celor care erau închiși acolo; nu ca un rob, ci ca Stăpânul Vieţii și al morții".

Sfântul Ioan Damaschin, autorul Canonului Paștilor, scrie: „Deși Hristos a murit ca un om, iar sufletul Său S-a desprins din preacuratul Său trup, dumnezeirea Lui a rămas nedespărțită de amândouă, adică atât de trup, cât și de suflet”. Acesta este motivul pentru care Hristos apare în iad nu în postura smerită, de rob, ci de Stăpân al vieții și al morții, Biruitor al iadului, Izbăvitor al celor aflați aici.

Icoana transmite ideea că Hristos a venit în salvarea lui Adam. Slujba Utreniei din Sâmbăta Mare subliniază: "Pe pământ ai venit, pe Adam sa-l mântui, și pe acesta negăsind, jos te-ai pogorât; pân la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat".

Variațiile reprezentării iadului sunt, de asemenea, interesante. Porți rupte, lacăte, bare, încuietori și chei sau îngeri care îl păzesc pe diavol sunt tot atâtea simboluri ale răului care sechestrează, oprind accesul la lumina.

VEȘMÂNTUL Mântuitorului nu mai este cel din timpul slujirii pământești, ci este mai întotdeauna de un alb strălucitor, auriu sau cu lumini aurii, simbolizând firesc lumina Învierii, slava de care S-a bucurat Mântuitorul , precum și demnitatea Sa împărătească. Este momentul din care putem rosti: "Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit" (Irmosul cantarii a 9-a din Utrenia Invierii).

Culoarea vesmintelor Sale nu mai este roșul tunicii, nici albastrul mantiei, ci albul strălucitor presărat cu fire de aur (assist) sau galbenul auriu hașurat cu assist. Întunericul iadului este luminat de "lumina lumii".

În spatele lui Hristos e pictată ceea ce se numește o „mandorlă”, care este simbolul prezenței divine inefabile. Cercul exterior al acestui simbol este albastru, cercul următor mai apropiat de interior are nuanțe albastre-verzui, iar peste cercul din centru, mai întunecat, linii aurii ce strălucesc din dreapta sugerează primele raze de lumină ale Învierii, și chiar spre această parte, Mântuitorul îl trage pe Adam. Întunericul iadului a fost invadat de lumină, iar nuanța de ocru a hainelor lui Adam reprezintă veșmintele slavei, ca o aluzie la noua viață spre care a fost ridicat.

Mandorla, simbol al luminii, este un atribut divin ce apare doar in icoanele Învierii, Schimbării la Față și ale Înălțării. Ea are uneori forma circulară, reprezentând perfecțiunea divină și a odihnei; alteori - forma migdalată - o accentuare a verticalității, traseul drumului de la cer la pamant al slavei.

Ea mai reprezintă mărturisirea lui Iisus Hristos: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla în intuneric, ci va avea lumina vieții." (Ioan 8,12)

Expresia chipului Domnului este solemnă, dar blândă şi binevoitoare, iar mâinile şi picioarele Sale poartă semnele piroanelor răstignirii.

În minunata frescă a Pogorârii la iad din biserica Mântuitorului de la Chora, din Istanbul, în absidă este înfățișat un "Hristos-fulger", strălucind de lumină, Domnul vieții încărcat cu întreg dinamismul Duhului Sfant, răspândind razele energiilor divine. Hristos se mișcă aici cu o extraordinară energie fizică, manifestându-se asemenea fulgerului, tragându-i pe Adam si Eva din mormântul lor, astfel încât ei par a zbura prin aer, un original mod de a exprima triumful divin. Puterea gestului Său este subliniată și de mantia Sa fluturanda.

În unele icoane, Hristos ține în mâna stanga un rotulus, simbol al propovăduirii învierii la iad, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Petru: "Că spre aceasta s-a binevestit morților, ca sa fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze după Dumnezeu cu duhul" (I Ptr. 4, 6).

În alte icoane, atunci când nu-i ridică cu amândouă mâinile pe Adam și pe Eva, Hristos ține în mână, în loc de rotulus, crucea, nu cea a pătimirii, ci cea care amintește de izbânda Sa asupra morții.

Paștile lui Hristos este exodul din moarte spre viață

Pe protoparinții neamului omenesc, ADAM ȘI EVA, Mântuitorul îi apucă efectiv de mână, cu un gest plin de forță, și îi ridică din mormintele în care zăcuseră până atunci și din care nu puteau ieși singuri. Ei sunt reprezentați întotdeauna foarte în vârstă, ca unii ce au așteptat îndelung izbăvirea. Uneori, Hristos il trage de mână doar pe Adam, ca o accentuare a întâlnirii dintre "Adam cel vechi", cel care a căzut, și "Adam Cel Nou", Care a venit să-l ridice. Astfel, icoana devine întâlnirea tulburătoare a celor doi Adam, care coincid acum și se identifică nu atât in kenoza Întrupării, cât în slava Parusiei.

EVA îngenunchează cu mâinile ridicate în semn de rugăciune și se uită atent spre Hristos; este îmbrăcată cu veșminte de un roșu aprins și pare să împărtășească împreună cu Adam libertatea pe care Iisus a adus-o lumii din iad. Eva este reprezentată într-un stil care aduce aminte prin postură și îmbrăcăminte de Maica Domnului; de altfel, se cuvenea ca „maica omenirii” să evoce figura celei care e mama Dumnezeului Întrupat, a noii omeniri care ia viață prin Hristos.

Grupurile din stânga și din dreapta reprezintă elementele constitutive ale lui Adam, adică omenirea, proorocii.

MOISE apare în calitate de reprezentant al primului Legământ al omului cu Dumnezeu şi martor al primului Paşti. El are capul acoperit cu o bonetă frigiană, după exemplul profeţilor, iar în braţe poartă Tablele Legii Vechi cu cele 10 porunci. Ieșirea din Egipt și promisiunea lui Dumnezeu asociate cu acest personaj biblic și-au găsit împlinirea în acest nou exod din iad și moarte.

În spatele lui Moise pot fi observate alte personaje cunoscute din Biblie, care așteaptă eliberarea din iad. Prezența profeților pare să vină de la sine. Ei au fost cei dintâi care au așteptat și vestit Învierea.

Moise îi anunțase pe evrei că "Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați", Deut. 18,15).

Mai este reprezentat și Abel, ca prima jertfă umană.

REGELE DAVID SI SOLOMON, strămoși și profeți ai Mântuitorului, de cele mai multe ori sunt pictați în spatele lui Adam. Îi recunoaștem după faptul că sunt îmbrăcați în veșminte împărătești, cu coroană pe cap. Ei Îl recunosc pe Hristos, arătând tuturor pe Cel despre Care profețiseră și a Cărui venire o vestiseră. În spatele lui Solomon îl putem vedea pe Ioan Botezătorul. Acesta este Înaintemergătorul care a pregătit calea Domnului, L-a precedat cu o moarte de martir și a intrat înaintea Sa în iad, în același fel în care botezul său cu apă l-a precedat pe cel cu Duh Sfânt al lui Iisus.

În unele icoane este reprezentat și Noe. Noe, prefigurându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, poartă în braţele sale o machetă a arcei sale vestite (preînchipuire a Bisericii) care i-a scăpat, pe cei care au intrat în ea, de nimicirea apelor potopului.

POZIȚIA CORPULUI Mântuitorului stând deasupra ușilor sfărâmate ale infernului diferă de la un iconar la altul. În unele lucrări, Hristos este înfățișat cu pas îndrăzneț, vioi, sugerând aproape o grabă de a coborî în tenebre, pentru a-l salva pe Adam. În alte icoane, mai ales cele rusești, Iisus Se apleacă pentru a-l ridica pe părintele omenirii, aflat în genunchi împreună cu Eva. Icoana rusească este una care inspiră calm, liniște. Hristos este Stăpânul absolut, nu are de cine să se teamă. El privește cu duioșie la fața lui Adam, care imploră iertare. Chipul lui, obosit de atâta așteptare, se luminează la privirea Creatorului său.

Prin apariția Sa în iad, Hristos deplasează spațiul teofanic de la nivelul superior la cel inferior. Transfigurarea nu are loc pe un munte, punct de contact cu cerul, nici în partea de sus a icoanei, ci în jos. Ruptura de nivel între cer, pământ și iad este consumată, totul este acum „deschis”.

IADUL este reprezentat sub forma unei peşteri întunecoase aflate sub un munte. Nuanțele închise folosite pentru pictarea iadului aduc aminte de peștera din icoanele Nașterii Domnului, a Învierii lui Lazăr și a Răstignirii. Este menţionat în numeroase locuri în Noul Testament şi Însuşi Hristos vorbeşte despre el: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18).

La picioarele lui Hristos,PORȚILE IADULUI au fost rupte. Rămășițele celor două uşi, in formă de cruce, zac sfărâmate împreună cu mulţimea de lanţuri rupte, chei, cuie, balamale şi ferecături de fier împrăştiate. Porţile iadului nu se deschid pur şi simplu, ci au fost zdrobite, semn că de acum înainte este imposibil să mai fie închise.

Dupa cum consemnează Evanghelia lui Nicodim, la pogorârea lui Iisus Hristos în iad a răsunat un glas asemenea tunetului și zvonului furtunii: "Ridicați-vă porțile, stăpâni (ai iadului), deschideți-vă porți veșnice, ca să intre Împăratul Slavei…", la care stăpânul iadului a zis nelegiuitelor lui slugi: "Închideți porțile de aramă și puneți zăvoarele de fier; luptați vitejește". Și din nou a rasunat glasul cel de asemenea cu tunetul: "Deschideți porțile, dați de o parte porțile veșnice, ca să intre Împăratul Slavei …".

În adâncul întunecat al iadului, satana este înlănţuit, spăimântat. El figurează ocazional cu două feţe, semn expresiv al lipsei sale de unitate, de armonie, al dezintegrării sale fiinţiale. În unele icoane mai târzii, sunt reprezentați îngerii care-l pun in lanțuri, în timp ce sunt zdrobite lanțurile celor pe care el îi ținea ferecați.

MOARTEA, reprezentată uneori printr-o siluetă neagră, însoţită de eventuali acoliţi, biruită, înfăţişată sub forma unui bătrân, zace şi ea în fundul grotei, sub porţile zdrobite, cu mâinile şi picioarele legate, cu o funie de gât, semn că „moartea a fost omorâtă”. „Unde-ţi este moarte boldul, unde-ţi este iadule biruinţa?” (1 Corinteni 15, 55).

STÂNCILE: În partea superioară a icoanei, cele două vârfuri de piatră arată că „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat” (Matei 27, 51) în momentul morții lui Hristos. Pe de altă parte, stâncile simbolizează cosmosul întreg, lumea văzută şi nevăzută care participă la Învierea lui Hristos.

Stâncile trimit și către simbolismul muntelui, ca loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, ca semn al prezenței Duhului Sfânt.

DESPICARE PIETRELOR din icoană pare să amintească de despărțirea apelor Mării Roșii din Vechiul Testament, când poporul lui Israel a plecat din sclavia Egiptului spre libertatea pământului făgăduinței. Prin fiecare dintre aceste două evenimente biblice, Dumnezeu pregătește o cale de trecere spre libertate pentru poporul său. Trecerea (Paștile) Mării Roșii reprezintă sfârșitul tiraniei lui Faraon, așa cum Sfânta Înviere a lui Hristos marchează omorârea morții, a păcatului și dobândirea vieții celei noi.

În partea superioara a icoanei se afla doi ingeri, adesea ținând în mâini însemnele Patimilor.

"Învierea ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inima curată să Te mărim".

Prin pogorârea Sa la iad, Hristos elibereaza intreaga omenire din vechea robie si întemeiază o omenire renăscândă.

Înălțarea duhovnicească a lui Adam este înfățișată in icoana Pogorârii la iad ca un simbol al Învierii viitoare a trupurilor, al cărei prim rod a fost Invierea lui Hristos. Astfel, această icoana este numită "icoana Paștilor" ca prefigurare a viitoarei celebrări a Învierii lui Hristos si deci a viitoarei invieri a morților.

Icoana Pogorârii la iad înfățișează ceea ce se spune in omilia din Sambata Paștilor a lui Epifanie al Salaminei: "Ce se întâmplă? Astăzi, tăcere mare pe pământ, tăcere mare și singurătate, pentru că împăratul doarme."

Pământul s-a cutremurat și s-a liniștit, pentru că Dumnezeu a adormit în trup și i-a deșteptat pe cei de veacuri adormiți. Dumnezeu a murit în trup și sălașul morților a început să tremure. El vine să-l caute pe primul om, ca pe oaia cea pierdută. Vine și la cei care stau în întuneric și-n umbra morții.

Da, către Adam înlănțuit și către Eva, înlănțuită și ea, se îndreaptă Dumnezeu, și Fiul Său cu El, pentru a-i izbăvi de chinuri. Domnul s-a apropiat de ei, înarmat cu crucea, arma victoriei. Vazându-L pe Hristos, primul om striga către ceilalți, batându-se peste piept de uimire: "Domnul meu este cu noi toți, iar Hristos îi răspunde lui Adam: "Și cu duhul tău", îl ia de mână și-l ridică, spunându-i: "Desteaptă-te, tu, cel ce dormi, ridică-te din morți și Hristos te va lumina. Eu sunt Dumnezeul tău, care, pentru tine, m-am făcut fiul tău. Eu, care pentru tine și pentru urmașii tăi îți vorbesc acum și, cu puterea pe care o am, poruncesc tuturor celor aflați în întuneric: Luminați-vă! Și celor care dorm: Deșteptați-vă!"

Îți poruncesc: deșteaptă-te, tu, care dormi. Nu te-am făcut ca să fii închis în sălașul morților. Scoală-te din morți: Eu sunt viața celor morți. Ridică-te, lucrarea mâinilor Mele, ridică-te, tu, semenul Meu care ai fost zidit după chipul Meu. Ridică-te, să ieșim de aici. Căci tu ești în Mine și Eu în tine, suntem o singură fire nedespărțită.

Pentru tine, Eu, Dumnezeul tău, M-am făcut fiul tău. Pentru tine, Eu, Stăpânul, am luat chip de rob. Pentru tine, Eu, care stăpânesc cerurile am venit pe pământ și în cele mai de jos ale pământului. Pentru tine, omule, am împărtășit slăbiciunea omenească, dar apoi am fost liber între morți. Pentru tine, care ai ieșit din grădina raiului, am fost vândut într-o grădină și dat in mâna iudeilor și într-o grădină am fost răstignit.

Privește pe fața mea scuipatul pe care l-am primit pentru tine, pentru a te putea readuce la cea dintâi suflare de viață. Privește pe obrazul meu palmele pe care le-am suferit pentru a-ți reda frumusețea dintâi, dupa chipul Meu.

Privește biciuirile pe spatele Meu, îndurate pentru a ridica povara păcatelor tale, care-ți apasă spatele. Privește mâinile Mele pironite pe lemn pentru tine, care ai păcătuit întinzându-ți mâna către pom. Am adormit pe cruce și sulița mi-a împuns coasta, din pricina ta, care ai adormit în rai și din coasta ta i-ai dat naștere Evei. Coasta Mea a tămăduit durerea din coasta ta, somnul Meu te va scoate din somnul iadului. Sulița Mea a împiedicat sulița care se îndrepta către tine.

Scoală-te, să plecăm de aici. Vrăjmașul te-a făcut să ieși din rai. Eu nu te voi mai reașeza în grădina raiului, ci pe tronul Meu ceresc. Te-am îndepărtat de pomul simbolic al vieții, dar iata că Eu, care sunt viața, mă împărtășesc ție. Am pus doi heruvimi să te păzească, ca pe o slugă, acum fac astfel ca heruvimii sa ți se închine ca unui Dumnezeu.

Categoria: Articole

Cautare: