O durere am sa scriu fiului meu... :: Marturii din viata monahala

O durere am sa scriu fiului meu... :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

O durere am sa scriu fiului meu...

Fiul meu cel iubit, sufletelul meu sfant, ma rog sa fii in toate bine. Ceea ce vreau sa-ti scriu acum sa pastrezi. Sa o ai ca amintire. Sa o cercetezi. Cred ca o sa fie spre folosul tau.

Dumnezeu, fiul meu, a facut pe om din pamant. Dupa ce a creat toate celelalte fapturi ca pe o gradina, a facut luminatorii si a impodobit cerul. Luna ca sa stapaneasca toate stelele noptii, ca un candelabru cu multe lumini, mici si mari, impodobind si infrumusetand cerul. Iar pamantul l-a impodobit cu pomi, mici si mari. Cu animale si taratoare. Pasari de toate marimile, care zboara sub cer. Animale domestice si pasari de casa pentu folosul omului. Marea cu tot felul de pesti. Toate spre hrana si spre desfatarea privirilor omului. Peste toate acestea a facut luminatorul cel mare, sa stapaneasca ziua, sa incalzeasca si sa ocroteascii totul cu caldura sa; si cu lumina sa sa infrumuseteze si sa impodobeasca toate lucrurile.

Iar omul a fost facut la urma, ca imparat peste toate, ca spectator chemat la teatru. O, maretie ! O, cinste ce aduce omului ! Toate aduc slava lui Dumnezeu. Unele cu vocea lor, altele cu miscarea frunzelor lor; fiecare are glasul sau; si cea mai neinsemnata iarba, daca o superi, striga; mireasma pe care o scoate este glasul ei.

Toate acestea despre care vorbeste Sfanta Scriptura, toate au fost facute pentru om. De aceea omul a fost facut la sfarsitul tuturor. Pentru a le vedea pe toate bune foarte si ca sa se bucure cu placere la vederea lor. Cum a fost facut omul ? A luat Dumnezeu tarana, cea mai umila materie, pentru ca sa fie totdeauna smerit; nimic mai umil decat tarana. A mesterit pastila de lut si, sufland in ea, a creat sufletul omului. Ca intre patru pereti de lut a pus Dumnezeu suflarea dumnezeiasca.

O, maretie cereasca ! O, slava si cinstire a omului !

Este tarana umila, dar este si suflare dumnezeiasca ! Va veni ceasul cand se va preschimba. " Pamant esti si in pamant te vei intoarce ". Se va implini cuvantul Creatorului. Dar suflarea dumnezeiasca, rasuflarea divina, ce se va intampla cu ea ? Asa cum pamantul va merge in pamant, tot asa si sufletul, care este suflare a lui Dumnezeu, se va intoarce la Dumnezeu. Da, dar cum ? Cand a iesit de la Dumnezeu, suflarea dumnezeiasca era binemirositoare, acum mai este aceeasi ? Nu, nu mai este. Ce se va intampla,a tunci ? Este nevoie de curatire. Lacrimi, jelire, durere, pentru ca ai suparat pe Dumnezeu, parintele tau Cel atat de bun si binefacator - care te-a slavit atat de mult pe tine, lut neputincios, ti-a daruit suflarea Sa dumnezeiasca.

Aceste fapte ale pocaintei, cu harul Lui, te vor curati. Asadar, plangi si jeleste pentru ca sa te Dumnezeti iarasi la starea cea dintai.

Cand vei plange cu durere multa in suflet pentru ca ai pacatuit, pentru ca ai suparat pe Dumnezeu, dupa plans, te va umbri mangaierea si dulceata. Atunci se deschide usa rugaciunii. Am vazut un om plangand care a voit sa-si opreasca lacrimile pentru ca trecea cineva pe acolo, dar nu a putut. Pentru ca atunci lacrimile curg cu atat iures, ca si cand ai fi ranit de moarte.

Rugaciunea cu durere da nastere la jelire. Jelirea aduce lacrimile. Lacrimile dau nastere iarasi la o rugaciune si mai curata. Deoarece lacrima, ca mir binemirositor, inlatura murdaria si curateste suflarea lui Dumnezeu, care ca un porumbel este inchisa intre patru pereti, ca intre cele patru stihii... Atunci, de indata ce se destrama peretii si cad, ea zboara ca o porumbita la Tatal, de unde a iesit.

Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Cautare: