Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc şi să nu judecăm pe nimeni. Pe toţi să-i vedem sfinţi. Toţi purtăm înlăuntrul nostru acelaşi om vechi. Aproapele, oricine ar fi, este „trup din trupul nostru”, este fratele nostru şi nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul, potrivit Apostolului Pavel (Romani 13, 8). Nu putem niciodată să-i judecăm pe ceilalţi, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său (Efeseni 5, 29).
Când cineva are o patimă, să ne străduim să-i trimitem raze de iubire şi de milostivire, pentru a se tămădui şi a se elibera. Numai prin harul lui Dumnezeu se fac acestea. Să vă gândiţi că el suferă mai mult decât voi. În obşte, când cineva greşeşte, să nu-i spunem că greşeşte. Să stăm cu luare aminte, respect şi rugăciune. Noi să ne străduim să nu săvârşim răul. Când răbdăm grăirea-împotrivă a fratelui, aceasta se socoteşte mucenicie. Să o facem cu bucurie!
Creştinul este nobil. Să preferăm a fi nedreptăţiţi. Dacă vin înlăuntrul nostru binele și iubirea, uităm răul pe care ni l-au făcut alţii. Aici se ascunde secretul. Când răul vine de departe, nu puteţi să-l ocoliţi. Marele meşteşug, însă, este să-l dispreţuiţi. Cu harul lui Dumnezeu, deşi o să vedeţi răul, el nu vă va influenţa, căci veţi fi plini de har.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 306-307)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
O metoda sigura de a ne proteja de tot raul
Vizualizari: 758
Id: 6051
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.